Petrol avem, ce ne mai trebuie inteligență?

Nu este o întrebare retorică. 

Observ cum, la nivel de națiuni, grupuri profesionale sau categorii de vârste, odată cu trecerea timpului se pierd două achiziții anevoioase, dar cu atât mai prețioase: memoria și, paradoxal simetrică, inteligența. 

Despre memorie, în general, cam știm despre ce este vorba: date, evidențe și mai ales neevidențe, adică raporturi de cauzalitate de pe urma cărora suferim sau prosperăm. 

Inteligența însă este, iarăși: simetric, tot cam așa, dar la timpul prezent și investiție în viitor. 

Fără oameni cu lecturi solide, care să discearnă temele și să înțeleagă termenii, care nu au repere și nici modele, care fug de la zero la infinit (și retur), nu prea ai cum ține o societate, un teritoriu, o identitate. 

De unde și nevoia de intelligence, de instituții care se substituie creierului, gândirii. Statele post-comuniste sunt exemple: ca să nu ajungă țările acestea de capul lor, vechile/noile servicii de securitate au preluat, preventiv, frâiele. Și nu le dau, acum, pentru că ne cred proști...