Ministrul Justiției, Stelian Ion, a anunțat vineri că a trimis la Guvern proiectul legislativ pentru desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, subliniind că avizul dat ieri de CSM este pur consultativ.
"În această dimineață, am semnat și trimis către Guvernul României propunerea de proiect legislativ pentru desființarea SIIJ. După cum știți, ieri a fost ședință în cadrul CSM, o ședință lungă în care s-a dezbătut acest proiect. S-a dat un aviz negativ. Vreau să fac precizarea foarte clară, că avizul este consultativ. Am decis, în urma analizării tuturor argumentelor, să trimit mai departe acest proiect de desființare a SIIJ. Este foarte important să readucem normalitate în sistemul de justiție. Din punctul meu de vedere, desființarea acestei secții înseamnă o normalizare. Este o promisiune pe care am făcut-o. Este un punct foarte clar și bine definit în programul de guvernare și ne respectăm toate aceste promisiuni. Bineînțeles, am ascultat toate argumentele, dar ele pot fi avute în vedere într-un alt context. Obiectul acestei legi nu reprezintă alte garanții solicitate de o parte a magistraților, ci îl reprezintă doar desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție", a susținut ministrul.
De asemenea, Stelian Ion a atras atenția că din cauza existenței Secției Speciale magistrații care au săvârșit infracțiuni nu au mai ajuns să răspundă în fața legii.
"Așa cum există și funcționează acum Secția Specială, e foarte clar că magistrații ajung să nu mai răspundă în fața legii. Mă refer la cei care încalcă legea. Pentru că este un organ ineficient, a fost creat și conceput greșit de la bun început, ca o structură centrală fără structuri teritoriale. Nu se poate ocupa de toate probleme din toate instanțele și parchetele din țară. Și are acum în lucru aproape 6.000 de dosare. În decursul acestor ani, a avut o medie de trimitere în judecată de două rechizitorii pe an, ceea ce statistic e foarte puţin. Niciun rechizitoriu pe fapte de corupţie. Nu ne putem închipui că deodată de la înfiinţarea SIIJ au dispărut toate faptele de corupţie din rândul magistraţilor", a mai zis Stelian Ion.
Pe de altă parte, Victor Alistar, membru CSM din partea societății civile, a declarat joi că în cazul în care se va merge mai departe cu desființarea SS în ciuda avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii, atunci CCR va juca un rol important, existând argumente constituționale în favoarea menținerii instituției în cauză.
"Cu siguranță, pentru încălcarea principiului non-regresiunii, adică să nu facem pași înapoi, văzând lipsa studiilor de impact, raportat la jurisprudența CJUE, cred că pe analiza echilibrului, pe independență ar putea să fie un atac la CCR cu succes. Parlamentul poate să meargă mai departe, dar asta nu înseamnă că va trece de cenzura CCR în măsura în care proiectul așa cum este el ar ajunge (la CCR - n.red.), în condițiile avizului negativ, argumentat ca fiind un regres", a zis Alistar la Antena 3.
În cazul lui Alistar trebuie reamintit că, potrivit unei declarații de avere, din iunie 2020, acesta a încasat în 2019 de la CSM suma de 482.173 de lei, aproximativ 100.000 de euro, adică 40.000 de lei/lună. În 2017, pentru patru luni de activitate în CSM, Victor Alistar a primit 26.679 de lei. Din toamna lui 2018, datorită CCR și PSD, veniturile lui Alistar de la CSM au crescut de 6 ori, până la 165.863 de lei, tot pentru patru luni. (mai multe detalii AICI și AICI)