Copreședintele AUR George Simion a avut prima reacție după catapultarea senatoarei Diana Șoșoacă din partidul pe care-l conduce. Simion a anunțat că o susține în continuare pe Șoșoacă și a acuzat că au existat exponenți care au încercat că creeze și amplifice conflicte în cadrul AUR.
"Au încercat cu zeci de mii de euro să ne ia parlamentari și vor creearea (crearea este forma corectă - n.red.) unei grupări distincte. Pentru asta au apelat la orice au putut. La bani cum v-am zis, la certuri între noi, la dezbinare, la intrigi. Noi românii nu reușim de multe ori să fim uniți și ne lăsăm dezbinați. Noi trebuie să fim pentru unirea românilor. La fel de la început am zis că nu vrem să ne asociem și ne-am dezis de oameni cu probleme penale, de oameni cu sânge pe mâini pentru că trebuie ca AUR să fie o organizație corectă care să crească pentru națiunea română.
Un caz aparte este al colegei Diana Șoșoacă. Eu i-am propus Dianei să candideze pe listele AUR Iași și veniseră mulți să îi bage intrigi, să-i șoptească în ureche că nu o vom lăsa să își ia mandatul în primire și că îi vom pune piedici. Nu a fost cazul. Diana este în Parlamentul României chiar dacă nu s-a înțeles cu unii sau alții dintre colegi. Va fi în continuare senator al României, independent. Așa cum am susținut-o în aceste luni, pentru că au venit mulți să încerce să mă influențeze pe mine ca să lovească în ea, pe inițiativele corecte și în lupta cu grupurile mafiote care luptă ne va găsi împreună, o să o susțin", a declarat George Simion.
După excludere, Diana Șoșoacă l-a acuzat pe senatorul AUR Sorin Lavric că a fost agresiv, ridicând chiar palma la ea, motiv pentru care ar fi decis să plece din partid, contrazicând informația potrivit căreia ar fi fost exclusă. În schimb, Șoșoacă a avut numai cuvinte de laudă la adresa copreședintelui George Simion. Pe de altă parte, senatoarea, mai nou independentă, i-a criticat pe copreședintele Claudiu Târziu și pe senatorul AUR Sorin Lavric că au fost inactivi în campania electorală pentru alegerile parlamentare.
"George Simion a fost și este un om foarte ok. Am și vorbit cu el astăzi. I-am zis că voi pleca din partid pentru că eu nu voi suporta niciodată un astfel de tratament. Sorin Lavric a folosit un limbaj de maidan și, sinceră să fiu, și-a ridicat și palma la mine. Am zis că nu se poate așa ceva! Era atât de furios de nu se poate. Și i-am spus: "Cum îți permiți tu?! Cine ești tu să încercă să fii violent și verbal și fizic?!". Niciodată nu m-au considerat AUR. Eu veneam pe filiera Neamului Românesc. Formal eram în AUR. Totul a început în momentul în care eu am păstrat aceeași linie. Inclusiv domnul Târziu mi-a spus mai devreme, acum o lună, că trebuie să înțeleg că nu mai suntem în campanie electorală și că acum trebuie să fim un partid serios ca celelalte și să ne facem treabă. Eu i-am zis că îmi fac treaba și ne facem treaba, dar nu suntem lăsați pentru că se încalcă regulamentul cu obstinație. Mi-a zis că nu trebuie să dau totul. Păi de ce să nu dau totul? În afară de mine și George Simion, pe care l-ați văzut cu filmări și cu ieșitul în stradă, nimeni altcineva nu a mers pe aceeași linie. El nu a fost de acord astăzi (cu ce se întâmplă - n.red.). M-a rugat la telefon să nu fac un pas greșit. I-am spus că îmi pare rău, dar eu nu pot să stau într-un loc în care mi se pun cătușe și botniță. Eu am militat toată viața mea pentru libertatea de exprimare și de opinie. Nu pot taman eu să accept să mi se impună să nu mai vorbesc niciodată despre ce am vorbit în campania electorală. Eu nu mă voi dezice de linia mea. Eu am luptat pentru popor, împotriva abuzurilor și corupției. George nu își dorește ca AUR să fie ca celelalte partide. George a fost întotdeauna un luptător. Astăzi probabil e șocat de ceea ce a făcut colegul său Claudiu Târziu. Eu pe Claudiu Târziu și pe Sorin Lavric nu i-am văzut niciodată în campania electorală. Haideți să fim serioși și să dăm cărțile pe față. De la mine minciună nu veți vedea niciodată", a zis senatoarea.