Ungureanu detonează ipocrizia PSD cu DOCUMENTE. Cvartetul care a distrus sistemul sanitar: Bodog, Pintea, Bumbac, Cercel


Ungureanu detonează ipocrizia PSD cu DOCUMENTE. Cvartetul care a distrus sistemul sanitar: Bodog, Pintea, Bumbac, Cercel

Tragedia de la Institutul Matei Balș a pus din nou sub lupă un sistem medical putred, iar în lumina reflectoarelor s-au perindat o serie de politicieni din guvernările anterioare care încearcă să profite politic de actuala criză sanitară, deși ei sunt principalii vinovați pentru existența carențelor sistemice. Deputatul USRPLUS Emanuel Ungureanu a taxat ipocrizia celor de la PSD care au defilat prin Parlament luni cu pancarte prin care cereau demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. 


Emanuel Ungureanu a atras atenția că unul dintre marii vinovați în legătură cu starea precară a unităților medicale din România este fostul ministru al Sănătății, pesedistul Florian Bodog, artizanul unui ordin guvernamental prin care a fost amânată rezolvarea problemelor din spitale. 

"Am venit astăzi să vorbesc cu documente despre extraordinara ipocrizie a celor de la PSD, care cer demisia unui ministru al Sănătății care este în funcție de nici o lună de zile. Iată un document, un ordin de ministru din 2017 (ordinul nr. 146) emis de către ministrul Bodog, care e urmărit penal de către DNA astăzi. După mai puțin de o lună de zile de la preluarea mandatului, Bodog dă un ordin de ministru care prelungește planurile de conformare ale spitalelor până la sfârșitul lunii decembrie 2020. Ce înseamnă asta? În fiecare an spitalele trebuie să primească din partea DSP-urilor autorizația sanitară. În spatele acestei autorizații sanitare, în fiecare an e un plan de conformare, adică vin instituții ale statului și spun de la an la an ce trebuie rezolvat. PSD, în loc să rezolve problemele din spitale, a amânat rezolvarea acestor probleme 3 ani de zile", a zis Ungureanu. 

De asemenea, Ungureanu a precizat că pesedista Sorina Pintea, pe vremea când era minsitru al Sănătății, a știut în amănunt care sunt problemele sistemului privind siguranța pacienților în eventualitatea unui incendiu. Totodată, Ungureanu i-a adresat lui Vlad Voiculescu o serie de întrebări-cheie ale căror răspunsuri ar trebui să determine debarcarea Georgetei Bumbac, fina pesedistului Felix Stroe, din Ministerul Sănătății, cea care a controlat ani în șir finanțele instituției.

"După domnul Bodog vine doamna Pintea, tot de la PSD, al cărei dosar e plimbat de 10 luni între instanțe. Când a venit doamna Pintea a primit raportul celor de la IGSU, adică a văzut cu ochișorii ei mari și vinovați toate problemele care erau pe siguranță la incendiu. Ce a făcut doamna Pintea? Aici urmează o întrebare esențială care se adresează unui departament despre care nu se prea vorbește în Ministerul Sănătății, respectiv Direcția Economică. Știți cine o conduce? O doamnă pe nume Bumbac adusă în Ministerul Sănătății tot de către PSD. Doamna aceasta a controlat finanțele ministerului din 2009, inclusiv din poziția de secretar general al ministerului. Această doamnă Bumbac este și la această oră în Ministerul Sănătății. De aceea, îi cer public domnului Vlad Voiculescu să răspundă la câteva întrebări și apoi va analiza domnia sa dacă trebuie demisă sau nu această doamnă. Sunt întrebări pe care le voi pune mâine sub formă de interpelare. 

-Solicit Ministerului Sănătății să precizeze care direcție s-a ocupat de repartizarea sumelor alocate unităților sanitare pentru dotarea cu echipamente medicale și reparații capitale. Atenție, vorbim despre spitale pe care le-am filmat eu și unde se prăbușește tavanul pe pacienți. Vă dau exemplul Secției de Pneumoftiziologie de la Spitalul Județean din Mureș. 

-În perioada 2012, cu precizarea numelui și prenumelui persoanei care a condus Direcția Economică, solicit să îmi trimiteți ordinul și procedura prin care s-au stabilit criteriile privind alocarea fondurilor pentru investiții în domeniul sanitar. Nu e o surpriză. Veți vedea că acele criterii au fost pur și simplu în pixul ministrului fără să vorbim despre urgență și fără să vorbim despre o corelare a raportului pe care l-au făcut instituțiile de control, nevoie reale din spitale și banii care s-au acordat. Eu cred că DNA va avea foarte mult de lucru dacă primim răspunsul la a doua întrebare. 

-Care au fost sumele alocate unităților sanitare în perioada 2012-2020, inclusiv la Balș. Aici aș vrea să fac o scurtă paranteză. Am văzut interviul acestei doamne care conduce de 2 luni Institutul Matei Balș. Dacă ea nu îmi răspunde la întrebarea "când ai primit stimată doamnă centralele pentru încălzirea spitalului?", dacă din prima zi ea nu a făcut nimic pentru a pune în funcțiune sistemul autonom de încălzire al spitalului și a constatat că pacienții au venit în spital cu aerotermă, atunci această doamnă trebuie să își dea demisia urgent. I-o cer public, nu să aștepte să fie demisă de domnul Voiculescu. 

-Care au fost sumele alocate unităților sanitare pe programul legat de arsuri în perioada 2018-2020, cu precizarea sumelor alocate pe fiecare unitate sanitară? La fiecare eveniment nefericit, la fiecare om ars, primul instinct al presei și chiar al ministerului este să fugim cu un elicopter sau un avion militar în afara țării. În mandatele PSD ce au făcut pesediștii pentru a dota spitale cu mari arși și pentru a construi un spital de mari arși? Vă spun eu. La Spitalul Județean din Mureș, controlat de pesedistul Gârbovan, s-a desființat compartimentul de arși. Și puținele paturi de arși au fost desființate de pesediști. Cât de nerușinați să fiți voi să ne dați lecții despre sănătate când aveți doi miniștri urmăriți penal, responsabili de mii de vieți pierdute în acest interval în care ați avut bugete pe mână. Din 1990 și până astăzi am avut 9 miniștri ai Sănătății de la PSD. Ce ați făcut pentru noi? Atunci când am venit în vizite inopinate în 84 de spitale în primul meu mandat de deputat ați chemat poliția, paza, ați ordonat să fiu fugărit pentru că filmam ceea ce presa nu putea filma, întrucât tot niște miniștri PSD au dat ordine de ministru pentru ca jurnaliștii să nu intre să vadă mizeria, jegul din spitale. PSD nu are nicio autoritate morală să vină să ne dea lecții nouă despre cum ar trebui să manageriem situația", a completat deputatul USRPLUS. 

Pe final, Emanuel Ungureanu a menționat că vor fi solicitate mai multe documente de la Institutul Matei Balș pentru ca fostul manager longeviv în funcție, Streinu Cercel, actual senator PSD, să poată fi tras la răspundere referitor la modul în care a investit banii alocați instituției medicale la care am făcut referire anterior. 

"Abia aștept să vină PSD cu acuzațiile pe care le are legat de cele 30 de zile de mandat pentru că voi vorbi cu foarte multe alte documente despre dezastrul lăsat de pesediști. Domnul Cercel trebuie să ne prezinte care au fost planurile de reabilitare, cu ce firme s-au făcut, la ce prețuri și care au fost demersurile pe care le-a făcut în calitate de manager. Vreau să știu cum a suportat Streinu Cercel să intre pe acele porți, unde la intrare este un coteț. Dacă v-ați uitat la intrarea în Institutul Matei Balș, cartea de vizită a spitalului e o hardughie mizeră care arată cât preț punem noi pe sănătate. Streinu Cercel poate fi chemat să dea răspunsuri prin documentele pe care le cerem de la Matei Balș și prin documentele de la Ministerul Sănătății, ca să vedem câți bani a cheltuit și cum i-a cheltuit pe perioada mandatului său", a conchis Emanuel Ungureanu. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.