10 grafice pentru a înțelege politica românească

Au trecut alegerile și Parlamentul e în vacanță până luni. Un moment excelent pentru niște grafice ca să înțelegem mai bine cum arată politica românească teoretic pentru următorii 4 ani. Zic teoretic pentru că știm prea bine că majoritățile se fac și desfac de mai multe ori pe durata unui mandat – mai ales dacă rezultatele inițiale dau un parlament fragmentat – așa cum e teoretic situația cu acesta.

Insist pe cuvântul teoretic pentru că, așa cum veți vedea în grafice, parlamentul actual e fragmentat doar prin comparație cu precedentele – dar mai e mult până să fie suficient de fragmentat încât să merite această etichetă.

Pentru simplificare, am luat grupurile parlamentare așa cum sunt ele acum în Camera Deputaților: PSD 110 membri, PNL 93, USR 55, AUR 32, UDMR 21 și grupul Minorităților Naționale 18 membri.

Diferența față de Senat e mică și absența grupului minorităților n-ar schimba semnificativ graficele următoare. Cu acest set de date am făcut următoarele nouă grafice. Așadar…

Graficul de mai sus arată coaliția din acest moment. Sub galben-albastru sunt reunite grupurile PNL, USR, UDMR și Minoritățile (care minorități tradițional susțin guvernul indiferent cine e Guvernul și rareori votează moțiunile de cenzură). Simplu, nu?

Graficul ăsta e important pentru că veți tot auzi de la politicieni din zona galben-albastră cum PSD-ul și AUR îi încurcă. Graficul însă e clar: 57% din Parlament e în arcul guvernamental.

Majoritatea actuală este comparabilă cu cea a PSD-ALDE. În prezent coaliția de guvernământ contează teoretic pe 187 de deputați. În 2016 coaliția PSD-ALDE conta pe 174 de deputați. Sau 192 dacă adaugi grupul Minorităților (care câteodată a susținut guvernul și câteodată nu).

Rețineți graficul ăsta. Salvați-l și folosiți-l când vă povestește vreun mușteriu despre cum peeeesedeeee îi obstrucționează.

Și-acum să începem să jonglăm.

PNL și PSD sunt în esență aproximativ același partid. În decursul ultimului deceniu această realitate a fost și oficializată sub numele de Uniunea Social-Liberală (USL).

Chiar dacă pe hârtie USL nu mai există, în practică s-a tot văzut în ultimii ani că există fără probleme. De altfel, imediat după alegerile din 6 decembrie 2020 s-a discut destul de serios și posibilitatea unui guvern PNL-PSD – fie și numai ca marotă să mai taie din pretențiile exagerate ale USR (ajungem și la ei imediat).

Existența „modelului german” în care PNL-ul lor și PSD-ul lor guvernează de 15 ani aproape neîntrerupt e în sine un argument pentru pulime că nu e chiar așa de rău USL-ul. Bine, faptul că Germania nu este o democrație e un aspect separat pe care oricum nu-l ia nimeni în calcul în public căci în public o țară este democrație „iliberală” doar dacă se numește Ungaria. Vedeți voi, Orbán Viktor e dictator pentru că-i la putere de 9-10 ani. Angela Merkel e la putere de 16 ani într-un sistem de „managed democracy” dar aia e okay. Pentru că cartof.

Uitându-ne la acest grafic, observăm cât de lent este de fapt progresul României. În 2008 USL-ul strângea 51,7% (cărora li se mai adăugau câțiva USLamiști din PD-L). În 2012 USL aduna oficial 66,26%. Iată-ne 8 ani mai târziu și USL încă se află la peste 60%.

Dar dacă există mai mult decât USL?

Recent au apărut două știri interesante.

Prima: PSD-iștii lui Dragnea intră la guvernare pe valul USR. Ministrul economiei, Claudiu Năsui, o vrea director pe o colaboratoare a Securității (via economica.net)

A doua: Radu Szekely, fostul director de cabinet al Ecaterinei Andronescu, propus de USR PLUS secretar de stat la Ministerul Educației (via EduPedu)

Pentru partizanii USR-iști, ambele știri sunt ”fake news pesedist” – chit că ambele sunt adevărate. Dar mulți dintre partizanii USR-iști încă nu știu politică. Și nu înțeleg că scopul oricărei mișcări noi e să adune putere. Și nu poți să fii tu special. Mai devreme sau mai târziu,… trebuie să te integrezi în Sistem.

E de discutat în ce măsură USR este integrat în Sistem (e clar că încă nu e complet procesul) dar, mai în glumă mai în serios, putem deja discuta despre existența USRL-ului – adică USL+USR. Un fel de ciorbă.

Și aici însă putem vedea un oarecare progres. În 2008 PD-L, PNL și PSD scoteau împreună 84,1%. Astăzi, pe de altă parte, USRL-ul nu mai atinge 80%. Foarte lent progresul în țara noastră – dar cu siguranță observabil! Mai ales în condițiile în care partea albastră din partidele tricolor mai și zguduie un pic corabia din când în când.

Da, o zguduie prost de cele mai multe ori. Dar măcar o zguduie. Cei mai în vârstă își aduc aminte cum în 2000 sau 1992 nu zguduia nimeni corabia deloc. CTP sigur își aduce aminte că era unul din ăia care aplauda liniștea. Ca și astăzi de altfel – căci pe măsură ce lucrurile se schimbă, în aceeași măsură ele rămân cam la fel.

Ăsta e cel mai deprimant grafic din serie. Și l-am făcut așa pentru că nu vroiam să fie chiar monocolor.

Dacă la AUR e admisă mai mult sau mai puțin pe față susținerea „patrioților din Sistem”, la Minorități oricum nu se agită nimeni. Deci cumva sunt trei facțiuni. Sistemul (85%), o altă facțiune din Sistem (să zicem cu portocaliu) și facțiunea care nu merită integrată (Minoritățile).

Desigur, modul ăsta de-a privi politica e util numai în anumite circumstanțe absolut punctuale. Spre exemplu, dacă ar apărea propunerea ca România să invadeze militar Republica Moldova, cam așa ar arăta voturile în Parlament. E de așteptat ca AUR (Sistemul dar cu portocaliu) să voteze în favoare, Minoritățile să se abțină și restul să voteze împotrivă.

Ăsta e un grafic ușor inexact. Căci nu prea e PSD-dar-cu-albastru ci mai degrabă USRi. Cu i de la iPad cum ar veni.

Și totuși, e un grafic util pentru că nu trebuie uitat că există pesediști în absolut toate partidele parlamentare (și în aproape toate partidele extraparlamentare). De ce? Pentru că pesedismul e curentul de gândire dominant în România. Și aia nu se schimbă în 4 ani. Iaca nici în 30 nu prea s-a schimbat decât cel mult marginal.

Rețineți graficul ăsta de fiecare dată când dați peste revendicări revoluționare cu oameni noi care vor schimba ei lumea și alte povești cu zâne. Lumea se schimbă cu fiecare înmormântare – nu cu un secretar de stat ales de discipolul Partidului Comunist Chinez (da, la Bulai mă refer și la recent-numita Iulia Popovici ca secretar de Stat în ministerul Culturii – o duduie apropiată de Vasile Ernu, rusofil dughinist, eh… metehne vechi).

În graficul următor vedem cum se schimbă lumea de fapt.

Graficul ăsta e cel mai puțin științific dintre toate – căci am folosit multă aproximare liberală. Însă oricât ne-am certa pe cifre – în mare graficul e unul corect.

Majoritatea noilor aleși din partea PSD îs iluștri necunoscuți și mulți din ei cu idei diferite față de precedenta legislatură. Sigur, tot pesedisme – dar pesedisme cu altă aromă și cu altă atitudine. Aș zice eu că mai rele decât precedenta legislatură, dar nu ziceți asta în public pentru că e nasol.

În PNL e proporție aproximativ egală între foștii PD-L-iști și oamenii noi (ăia care fie nu făceau politică în 2012 – fie se opuneau în surdină USL-ului) – însă cu un ușor avantaj pentru PD-L-iști atât la nivelul parlamentarilor cât și la nivelul figurilor vizibile în public.

UDMR ca de obicei n-are facțiuni (de-aia și este cel mai rezilient partid din România) iar celelalte două partide, USR și AUR au câte trei facțiuni – dileală, tolerabil/căldicel și câte 2% care-s acolo pentru agenda reală (leftism la USR și non-leftism la AUR).

Graficul de mai sus explică și de ce atâta frustrare din partea USR în ceea ce privește AUR. Diliii din USR se simt (pe bună dreptate) depășiți numeric de diliii din AUR.

Tot din graficul de mai sus înțelegem și de ce pare atât de fragilă coaliția de guvernământ. Cu un UDMR cu agendă proprie, mai scazi 5% diliii și revoluționarii din USR și deja coaliția în Parlament pierde între 5 și 11%. Adicătelea… hardcore-ul guvernamental e… minoritar.

Tot din același grafic înțelegem și de ce PSD nu vrea la guvernare. Partidul lor e fracționat în feluri în care n-a mai fost de foarte multă vreme. O guvernare PSD ar fi presărată de conflicte interne în feluri în care celula de criză din partid nu e obișnuită. Astfel că PSD preferă (pe bună dreptate dacă ne uităm la grafic) să îndure furtuna internă din opoziție – să aibă timp să integreze noii veniți. Fiți fără grijă – îi va integra. Aripa de stânga a USL mereu a integrat cu mare succes aproape orice.

Valabil și la aripa de dreapta a USL – portocaliii îi vor integra până la urmă pe galbeni. Veți vedea.

Se vorbește mult despre faptul că pragul de 5% este prea mare. Așa că am luat rezultatele de la ultimele alegeri și am făcut grupurile parlamentare sub prezumția că pragul electoral ar fi 1%. Au ieșit 2,53% voturi ”risipite” de redistribuit și le-am redistribuit și pe acelea după algoritmul din legea electorală.

Și uite ce-a ieșit:

O fi mai bine? O fi mai rău?

După redistribuire proporțiile ar arăta aproximativ cam așa: PSD 30,15%, PNL 26,2%, USR 16,31%, AUR 9,42%, UDMR 5,9%, PMP 4,94%, ProRomânia 4,13%, PER 1,33% și PPU-SL 1,19%.

După cum se poate vedea, structura fundamentală nu s-ar modifica foarte mult. Partidele așa-zis „de dreapta” tot ar forma un bloc mai mare decât partidele așa-zis „de stânga” – asta deși un prag de 1% aplicat alegerilor din 6 decembrie ar avantaja explicit partide așa-zis „de stânga” (ProRomânia, PER și PPU-SL fiind în esență excrescențe ale PSD).

Pe grafic ar arăta cam așa:

Într-o astfel de configurație, ”Dreapta” tot ar avea nevoie de UDMR și ar face 53,35%. Cu tot cu minorități tot ar fi ușor sub 55% – adică marginal mai puțin decât ce a ieșit în viața reală cu prag de 5% și cu multe voturi redistribuite.

Graficul ăsta ne arată și de ce discuția despre pragul electoral e cam superfluă. Reprezentativitatea efectivă nu se modifică prea mult. Și nici nu apar dileli suplimentare. PRM nici măcar 1% n-a făcut iar dileli și mai mari (precum Partidul Socialist Român sau Partidul Comuniștilor) n-au făcut nici măcar cât PRM.

Ce vreau să zic e că dacă vrem un model ca-n Olanda (unde chiar ai tot felul de ciudățenii prin Parlament) – s-ar putea ca pragul de 1% să nu fie suficient de mic.

La fel de drept este că și dacă regulile jocului ar fi cu prag de 1% atunci multe partide mici ar trage mult mai tare. 1% înseamnă 60 de mii de voturi. Sau poate 100 de mii la o prezență foarte mare. Oricum, mult mai ușor de obținut decât minimumul de 400 de mii necesar astăzi pentru a fi sigur de intrarea în Parlament.

Însă și dacă am implementa o astfel de reformă electorală, nu e deloc clar că s-ar schimba proporția din cel din urmă grafic:

Am luat deputat cu deputat și i-am împărțit după voturile din ultimii ani (sau declarațiile politice în cazul celor noi în Parlament) în PSD-iști și non-PSD-iști. Și rezultatul nu e unul măgulitor. 78% (sau 255 de membri) din Camera Deputaților sunt, într-un fel sau altul… pesediști.

Și am fost cu bias mare: De la USR am numărat doar 10 pesediști (deși poate ar fi trebuit să număr 14 sau 15). De la AUR am numărat doar 16 pesediști (deși poate 20 era mai corect) iar de la PNL am numărat doar 80 de pesediști deși puteam număra 85 sau 86. Ne putem certa pe numărătoare dacă vreți, nu asta e așa de important.

Important e că oricum ai număra, nu-ți ies mai puțin de 70% pesediști în Parlament. Paradoxal, asta e o veste bună. Oricum ai număra totuși sunt mai puțini pesediști în Parlamentul României în 2021 decât erau în 1992. După alegerile din 1992 Parlamentul României avea cel puțin 80% pesediști (87-88% mai realist). Astăzi are cel mult 80%.

Progresul e lent. Foarte lent. Și asta pentru că oricâtă propagandă exaltată ați consuma în bulele voastre favorite, Țara nu funcționează chiar așa.