Primarul general al capitalei, Nicușor Dan, a prezentat, vineri, concluziile după două zile de dezbateri pe bugetul Primăriei Municipale. Edilul a vorbit despre cum transportul public și subvenția pentru căldură înghit mai bine de jumătate din bugetul Bucureștilor, despre Arena Națională care costă enorm și produce mai nimic, despre Administrația Consolidărilor clădirilor cu risc seismic care nu a consolidat niciun imobil în 2020, dar a cheltuit cinci milioane de lei pentru a-și face reclamă.
Redăm mai jos cele mai importante aspecte din declarația primarului:
„Este un proces de dezbatere pe care l-am început cu executivul, consilierii generali și cu ONG-urile și-l vom continua, după ce vom ajunge la o formă agreată, și cu cetățenii din București. (…) Vreau să ieșim din politica de tip Moș Crăciun, cheie în care a avut loc până acum dezbaterea pe buget. Veneau directorii propuneau mult, știau că se taie, că se taie din pix, nu exista niciun fel coerență între lucrurile care se plăteau de la bugetul local.
Bugetul trebuie să reflecte o direcție de dezvoltare. Discuțiile pe buget vor continua cu instituțiile de educație și cultură din subordinea Primăriei. Urgența este să ieșim cu un buget realist, imediat după aprobarea bugetului național. Un buget realist înseamnă un buget cu venituri reale, nu unul cu șapte miliarde venituri imaginare. Vreau prin asta să recâștigăm încrederea băncilor și furnizorilor de servicii. De aceea, nu o să regăsiți în lista de investiții multe din lucrurile pe care le-am anunțat în campania electorală, dar vom avea de-a lungul anului mai multe rectificări pozitive, în care vom adăuga, pe măsură ce vom identifica surse de finanțare, mari lucrări de investiții cum ar fi, de exemplu, Parcul Natural Văcărești. (…) Câteva exemple din buget care pe mine m-au impresionat:
- Subvenția pe transport, facturată efectiv pe 2020, este de 1,3 miliarde de lei.
- Subvenția pentru termie, 1 miliard de lei.
- În concluzie, mai mult de jumătate din bugetul real pe 2020 a fost cheltuit pentru acest două subvenții.
- Arena Națională ne costă 20 de milioane de lei pe an și produce două milioane de lei pe an.
- Adminstrația Municipală pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic a plătit în 2020 cinci milioane de lei pentru a face o campanie publicitară ”Bucureștiul trainic”, dar în anul 2020 nu a semnat decât o convenție pentru un imobil pe care să-l reabiliteze.
- Știți că e o secvență și în Titanic în care vaporul se scufundă și orchestra cântă. Am avut această imagine de mai multe ori la discuțiile cu o parte din executiv ...de exemplu, au venit cu propunerea de a cheltui 25 de milioane de lei pentru noi statui din București.
- Avem, de asemenea, administrații care plătesc zeci de mii de euro pe chirii timp în care AFI are spații goale sau altele sunt închiriate pe nimica toată.
- Avem niște restanțe istorice. În anul 2003 s-a încheiat un program cu BEI pentru reablitarea a peste 100 școli cu termen de finalizare 2008...nu s-a încheiat. Am cerut un raport detaliat. Mai avem cinci sau șase scoli de terminat în programul ăsta...
- Sunt convenții pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic care sunt semnate din anii 2005-2006-2007 și clădirile nu au fost consolidate încă. Sunt proprietari care au fost mutați pentru ca imobilele lor să se consolideze. Stau în locuințele de necesitate de peste nouă ani și clădirile lor nu s-au terminat de consolidat.
Vreau să vă mai spun niște lucruri care țin de brambureala administrativă din București, adică de relația total dezordonată dintre Primăria Capitalei și primăriile de sector. PMB s-a angajat să asfalteze străzi periferice, să ducă acolo apă și canalizare, care sunt, de fapt, în atribuția primăriilor de sector, să anvelopeze blocuri, situație care revine tot primăriilor de sector. Sunt sectoare care au adăposturi pentru oamenii străzii, sectoare care nu au. Sunt sectoare care fac marcaje rutiere, altele care nu fac. Sunt multe străzi mici din centrul capitalei care nu pot fi organizate ca parcări publice pentru că țin de sectoare și nu există un acord între PMB și primăriile de sector. Sunt sectoare care au adăposturi pentru câini comunitari, altele care nu au. Pentru toate aceste lucruri voi intensifica întâlnirile cu primarii de sector”.
Nicușor Dan a refuzat să comenteze tensiunile dintre el și directorul economic de la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement București. „Am avut discuții aplicate, fără politicianisme, ăsta fiind și motivul pentru care nu am chemat presa la aceste discuții. Vreau să vă spun că această administrație a avut în fiecare an un buget de 100 milioane de lei, din 2015 încoace, iar acum au venit și au cerut 300 milioane de lei”, a explicat primarul general.