"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Putem fi cinstiți în pasiunile noastre politice? Dacă suntem convinși că am făcut alegerea cea bună, până unde am merge în susținerea ei?
La votul strâns dintre Băsescu și Geoană, am fi închis ochii dacă vedeam o fraudă pentru ”cel bun”? Dacă am fi putut să îl ajutăm, chiar necinstit, am fi făcut-o, sa zicem între Klaus și Ponta?
Când ni se par lucrurile clare și distincte, iar apoi le vedem gri, ce mai putem face? Odată ce urmăm cu onoare un steag, ne vom opri dacă în fața noastră apar personaje de neimaginat? Ne oprim ca să mergem unde?
Ne trebuie mereu o cauză? Stăm în amorțire până ne cheamă cineva la vreo luptă, așa de plictisiți suntem? Sau așa de dependenți de un stimul extern, care ne strigă ”Hoțul, șo pe el!” și acolo suntem. Bucuroși să alergăm odată cu haita. Odată porniți, nu mai contează cine este victima. Iar odată oprit impulsul, nu ne mai interesează tema.
Acesta este modul în care ne putem da seama că am fost păcăliți. Un exemplu recent: voturile prin corespondență la alegerile parlamentare. O vâlvătaie pornită de nicăieri, care a dispărut brusc. Și cât de important părea subiectul, cine nu participa parcă nu era de-al nostru.
Când nu știm după ce alergăm, este posibil să ajungem unde nu ne doream. Cine poate vedea limpede în timp ce aleargă, cu furca în mână? Decât să cauți argumente raționale și principii morale, mai bine aștepți liniștit să ți se indice următoarea victimă.
Poate chiar tu, data viitoare. Mulțimile furioase nu au memorie, iar cine le controlează nu le respectă. Ce ar fi de respectat la ele ? Turme de oi care se cred tauri neîmblânziți. Care sunt gata să fie tunse în restul timpului.
Master and servant. Astăzi un păpușar priceput poate pune în mișcare mulțimile din lumea largă. Să ne ferim de asta, pe cât ne este în putință. Ușor de spus. Cum am putea reuși?
Un film de văzut neapărat, pe această temă: Valul. Experimentul unui profesor care creează, împreună cu elevii săi, o mișcare socială, ca exemplu pentru cursul despre autocrație.
Mișcarea pleacă la drum fără obiective, dar cu disciplina și satisfacerea sentimentului de apartenență la grup. Deja este foarte bine, restul urmează ca un tăvălug: uniforma, identitatea vizuală, întrajutorarea celor din grup. Apoi respingerea Celuilalt, care devine străin și barbar.
Valul devine rapid o forță care scapă de sub control. Tinerii își oferă libertatea și energia fără să știe prea bine pentru ce. Merită să acționezi în acest fel ca să îi disciplinezi?
La final, profesorul le arată că deveniseră o pepinieră pentru o mișcare extremistă, le mai lipsea o cauză pentru care să înceapă violențele. Ar fi putut pleca în fruntea lor ca să dea foc orașului. Erau gata să îl urmeze.
Vă adresez întrebarea la care trebuie să îmi răspundă elevii, după vizionarea filmului: Este cultura noastră democratică atât de puternică încât să rezistăm unui Val, oricare ar fi el?
Este libertatea o valoare atât de bine interiorizată, sau suntem vulnerabili la o chemare la luptă, care ne va da un sens vieții și o aparteneță la grup, în numele unor valori sau principii înșelătoare?
