Președinta Senatului și fost ministru de Finanțe, Anca Paliu Dragu, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că măsura "Zero taxe pe salariul minim" nu ar determina sporirea evaziunii fiscale în situația în care instituția ANAF va fi digitalizată și profesionalizată.
"Măsura "zero taxe pe salariul minim" vine să îndrepte o nedreptate, aceea a sărăciei în rândul celor care au un serviciu, primesc un salariu, dar care nu este suficient pentru a acoperi un minim necesar. Ca atare, deși omul muncește program complet, la sfârșitul lunii, banii pe care îi câștigă nu sunt îndeajuns pentru a-şi asigura un trai considerat cât de cât decent. De aceea am susţinut această măsură care, cum spuneam, îndreaptă o nedreptate. Am constatat că, într-adevăr, în agricultură, situaţia aceasta a sărăciei în muncă este cea mai gravă şi ar trebui într-adevăr adoptată şi implementată treptat, şi pe diferite zone de activitate, şi pe valoarea salariului. În ceea ce priveşte declararea sau nedeclararea veniturilor, aceasta este o problemă de evaziune fiscală, de fapt. Statul trebuie să fie capabil să lupte cu evaziunea fiscală. Noi nu putem face legi pentru o anumită parte, să zicem, o minoritate a societăţii, care nu se conformează regulilor fiscale.
Cu atât mai mult digitalizarea va duce la eliminarea acestor portiţe în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Deci, este o temere pe care nu o împărtăşesc, sinceră să fiu şi prin digitalizarea şi profesionalizarea ANAF, aşa cum le gândim noi, USR PLUS, dar şi în coaliţia de guvernare, aceste elemente vor fi închise", a precizat Anca Dragu.
Măsura "Zero taxe pe salariul minim" prevede reducerea impozitării muncii prin scutirea de taxe și impozite a 2.230 de lei din salariul brut (echivalentul salariului minim pe economie). Conform profit.ro, scutirea de taxe și impozite pentru plafonul reprezentat de salariul minim se va aplica mai întâi doar în cazul veniturilor persoanelor din agricultură, începând cu anul 2022.