De ce nu e România o țară reală pentru basarabeni. Presa moldovenească, un buletin de știri rusesc

Am intrat, dintr-o curiozitate care mă pălește din cînd în cînd, pe paginile unor intitulați analiști, experți, membri ai societății civile din R. Moldova. 

Mi-a fost destul să scrolez cîteva minute ca să înțeleg că oamenii ăștia, în ciuda a tot ce declară, sunt în mod categoric, în continuare, mult mai legați, ancorați, și pînă la urmă interesați de spațiul ex-sovietic și de așezarea, situația sau evoluția R. Moldova în acest spațiu și în raport cu statele care îl compun. 

Se declară pro-europeni, adesea pro-români chiar, dar cotidianul le este dominat în continuare de subiecte – politice, de actualitate șamd –  provenind din acest spațiu estic post-sovietic. Ce se mai întîmplă în Ucraina, ce-au mai declarat liderele feministe ale protestului din Belarus, care e formula substanței cu care a încercat Putin să-l otrăvească pe Navalnîi, la ce conferință trilaterală Chișinău-Kiev-Erevan, acoperind o reală sau pretinsă, declarată unitate geopolitică, strategică sau economică a spațiului post-sovietic, au mai participat, ce-a mai declarat Peskov de la Moscova, cînd ridică rușii embargoul la perje moldovenești, cum a reacționat Kremlinul la nu știu ce fîs al vreunui politician moldovean șamd șamd. 

Sunt departe de gîndul de a spune, în virtutea unei situații așa cum este, sau a unui trecut așa cum a fost, că suntem completamente desprinși de acest spațiu și de timpul care îl modelează. 

Dar observația și reproșul pe care îl fac se referă deocamdată nu atît la conținut (unde-i jale și-acolo), ci pentru început la cantitate. Dominația informației și a interesului acestor formatori de opinie pentru ce se-ntîmplă în acest Est extrem al Europei este disproporționată în raport cu intenția (lor) declarativă euro-integraționistă. 

Presa moldovenească e un buletin de știri rusesc. (Exagerare cu valoare retorică).

Recentele parlamentare românești nu s-au bucurat de nicio acoperire mediatică semnificativă. Ce partide participă, care-s ele, cum se numesc, ce vor, cine candidează, ce siglă au? Care-s ăia cu săgeată, ce-i asta Plus+, cum se descifrează USR, ce mai face Băsescu, că nu-l mai aud, s-o desființat PMP-ul – sunt toate întrebări care mi-au fost adresate în ultima vreme de oameni de altfel interesați, patrioți fără nicio ironie, care ar fi vrut să știe măcar cine candidează pe circumscripția lor numită „diasporă”. În fine, sigur că povara cade și pe umerii tăi ca cetățean să te informezi, dar de unde?! Alții nici n-au știut că-s alegeri, pentru că nu i-a interesat.

În același timp, și interesul e ceva ce se captează, atrage și cultivă pentru un anume subiect, pentru un anume spațiu, pentru o anumită scenă și actori politici. 

Iar la noi, în R. Moldova, atenția și interesul pentru scena politică românească nu sunt de fel întreținute. România e prezentă în spațiul mediatic moldovenesc, care nu îi este a priori și neapărat ostil, doar cînd mai trimite un camion de ajutoare pentru „frați”, sau cînd transmite vreun mesaj generic de „susținere” a nu știu căror „procese” și „evoluții”. 

Or asta, în loc să apropie, așa cum pretinde retorica unei astfel de abordări, de fapt crează realități paralele care nu fac decît să-și îndepărteze traiectoriile: România nu e o țară reală pentru moldoveni, cu o scenă politică reală, pe care se desfășoară, așa cum se desfășoară, niște întîmplări, intrigi, situații politice reale, ci o prezență, entitate în același timp mistificată și apolitică, utilitară, prin pașaport, dar inertă. 

Iar acesta mi se pare cel mai mare risc și pagubă: și ce dacă încetățenești basarabenii prin mii și zeci de mii de dosare de cetățenie pe sezon? Riști să obții o masă la fel de inertă de indivizi – care, oke, nu-ți vor pune mari probleme, își vor căuta în continuare liniștiți de treabă pe-acasă, prin UE cu pașaportul ăla românesc; dar nici nu-ți vor *participa* la nimic. Dacă intenția ta e să-i (re)cucerești ca cetățeni (printr-o bună strategie, pașnică, tiptilă, romantică, fără mult zgomot – încetățenirea), atunci partea formală nu e suficientă, și doar prin această abordare formală nu reușești. Și e păcat de efort. 

De asta eu vreau să-l aud pe lache ăla de Barna în direct la Radio România Chișinău, antena locală a Radio România Actualități. Vreau ca Orban să intre în direct la vreo televiziune locală să ne povestească de una, de alta, de ce are de gînd șamd. Vreau să-l văd pe Neamțu la TVR Moldova, mai știu eu. Și să facă asta mediați de interesul pe care presa să-l cultive continuu față de această dinamică internă românească, cotidiană. Și aceste resurse mediatice românești, în sensul direct al cuvîntului, pentru că multe sunt finanțate prin proiecte din bani publici românești, să participe la această mijlocire. (Publicul ar fi interesat, de ce nu, dar nu i se oferă această platformă, nu i se propune această interacțiune). Bref, a întreține aceste canale informaționale, doar cu scopul de a reflecta realitatea internă, locală prezentată pe deasupra ca disproporționat dependentă de spațiul răsăritean, este o împușcătură în picior pentru diplomația mediatică românească. 

Altfel, aceste canale românofone la Chișinău se transformă în rotițe de transmitere a unui conținut informațional care întreține o perpetuă intrigă, și respectiv interes și prezență rusească în R. Moldova. Nu pentru că mass-media nu trebuie să transmită, în virtutea vecinătății și a unui anumit grad de dependență, și ce se întîmplă în spațiul rus, în restul spațiului ex-sovietic, dacă are legătură cu R. Moldova. Dar că acest spațiu informațional românofon la Chișinău nu poate funcționa doar ca, sau în mod predominant ca rotiță de transmisie și reproducere și întreținere a acestui interes exclusiv. Chiar și cînd o face în mod critic, cum adesea o face față de acel spațiu rusesc. 

Dar să întreții la foc continuu, seară de seară impresia (pentru că presa mai poate crea și impresii, iluzii, nu doar reproduce candid realități) că viața și pîinea de toate zilele, cotidianul politic în R. Moldova și deznodămîntul său depind (chiar și în sens negativ) într-un mod (disproporționat) de această relație pe care ar avea-o R. Moldova cu spațiu post-sovietic și rusesc, poate fi amăgitor și ne-constructiv pentru scopul pe care îl anunți: eurointegrarea. 

Dacă nu e tocmai în asta interesul. 

În orice caz, mi se pare paradoxal să te declari un apologet și susținător al integrării europene a R. Moldova și să menții atît de mult Rusia pe harta interesului mediatic și în consecință public. Mai ales că nu-l întreții în legătură cu mari chestiuni primordiale, principiale sau urgente. Ci la nivel de cloacă cotidiană și bîlci. 

„Cum a reacționat actorul rus cutare la declarația lui Dodon. Click aici!”. „Echo Moskvî a apreciat pozitiv vestimentația Maiei Sandu la ceremonia de învestire”. Șamd. 

Păi dacă-i așa, e plină și Patria-mamă România de can-can.