Se reiau negocierile PNL-USR PLUS-UDMR. Se discută teme esențiale: Justiţia, Sănătatea și reforma electorală. Ludovic Orban susține că nu e nicio tensiune între el și liderii din Ardeal


Se reiau negocierile PNL-USR PLUS-UDMR. Se discută teme esențiale: Justiţia, Sănătatea și reforma electorală. Ludovic Orban susține că nu e nicio tensiune între el și liderii din Ardeal

Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR se reiau duminică şi au ca teme justiţia şi sănătatea, dar şi reforma electorală, subiect pe care ar putea exista divergenţe între formaţiunile partenere, scrie news.ro.  

Premierul susţinut de PNL- USR PLUS-UDMR Florin Cîţu a anunţat sâmbătă seară, la finalul unei noi runde de negocieri, că duminică sau luni cel târziu va fi finalizat progamul de guvernare, în cursul zilei de sâmbătă discutându-se despre finanţe, fonduri europene şi digitalizare. La rândul său, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că în urma discuţiilor a fost definită arhitectura instituţională guvernamentală şi a fost definit modul de gestiune a poziţiilor de răspundere pe palierele doi şi trei ale guvernării. 

Tot sâmbătă seară, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat că nu există nicio tensiune între el şi liderii din Ardeal ai PNL şi că nu toată lumea poate fi mulţumită în orice negociere, precizând că împărţirea ministerelor este cea care a putut fi făcută astfel încât să se poată ajunge la o înţelegere între cele trei partide ale coaliţiei, PNL-USR PLUS-UDMR.  

"Între mine şi liderii din Ardeal la ora actuală nu există nicio tensiune. (...) Nu toată lumea poate fi mulţumită. În orice negociere, mai ales când e vorba de o coaliţie, nu poţi să iei tot. Practic e o împărţire care a fost făcută pe baza unor preferinţe care au fost exprimate. (...) Am avut ministere pe care toate cele trei partide au vrut să le deţină. Până la urmă e normal să apară şi cedări. Am încredere că pentru România e important să avem învestit cât mai rapid un guvern de profesionişti, de centru-dreapta", a susţinut Ludovic Orban. 

"Eu am respectat mandatul Biroului Politic întru totul. Mandatul (...) a fost acela de a merge pe una dintre variantele propuse. Prima variantă a fost acceptată, anume Florin Cîţu - premier şi preşedintele PNL - preşedintele Camerei Deputaţilor. A doua prevedere din protocol legată de respectarea ponderii a fost respectată: în structura Guvernului, PNL deţine premier şi nouă ministere, nu cum s-a prezentat în percepţia publică. Deci, din punctul ăsta de vedere, noi am respectat mandatul BPN. În ceea ce priveşte repartizarea ministerelor, sigur că nu mai suntem guvern monocolor, cum am fost în ultimul an şi o lună, avem parteneri, trebuie să ţinem cont de punctul de vedere al partenerilor. Nu trebuie să există nicio problemă - şi de la această premisă trebuie să plecăm - în faptul că un portofoliu e deţinut de o altă formaţiune politică din coaliţie. Noi suntem parteneri, formăm o echipă, avem un program de guvernare şi susţinem toate proiectele de dezvoltare ale României prin orice minister, indiferent cine conduce ministerul respectiv", a mai precizat Orban, la finalul unei noi runde de negocieri în cadrul coaliţiei. 
 
Vineri, în urma negocierilor, a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîţu pentru postul de premier şi au fost împărţite cele 18 ministere din cadrul Executivului, nouă urmând să revină PNL, şase USR PLUS şi trei UDMR. Noul Cabinet ar urma să aibă doi vicepremieri, care ar putea fi Dan Barna şi Kelemen Hunor. 

Sâmbătă, în urma altei runde de negocieri s-a stabilit ca Partidul Național Liberal să numească conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), iar USR PLUS pe cea a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). 

De asemenea, alianța USR PLUS a mai obținut dreptul de reprezentare guvernamentală în județele țării prin 42 de funcții de prefect și subprefect. USR-PLUS va avea 14 prefecți și 28 de subprefecți în țară, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.  În ceea ce privește aria de implementare a politicilor de mediu, alianța va avea dreptul de a numi conducerea la Garda Națională de Mediu, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Agenția Națională pentru Protecția Mediului. 

”Cred că terminăm mâine sau luni programul de guvernare. Încă nu am discutat cu președintele Iohannis. Capitolele Justiție și Sănătate vor fi discutate mâine”, a spus, sâmbătă seară, Florin Cîțu la Vila Lac, acolo unde au loc discuțiile. 

”A fost o zi plină, nimeni nu e pe deplin fericit sau nefericit, dar progresele sunt semnificative. Sperăm ca cel târziu luni să terminăm programul de guvernare”, a spus și Dan Barna, în timp ce Ludovic Orban a precizat că ”azi am definit arhitectura instituțională guvernamentală. Am discutat asupra detaliilor de funcționare în guvern – miniștri, secretari de stat, șefi de agenții”. 

Dacian Cioloș a declarat că ”zilele viitoare vom prezenta și candidații de miniștri, programul și atribuțiile vicepremierilor”. 

Pentru posturile de miniştri sunt vehiculate, încă de vineri, mai multe variante, niciuna confirmată oficial. 

Portofoliile pe care le va gestiona PNL sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Energiei, rezultat din împărţirea Ministerului Economiei în două structuri distincte, în care Ministerul Energiei va fi condus de un reprezentant PNL, Ministerul Agriculturii, Ministerul Culturii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. 

La Apărare şi Externe ar urma să rămână actualii miniştri, Nicolae Ciucă şi Bogdan Aurescu. La Finanţe, potenţiale nominalizări sunt Lucian Ovidiu Heiuş / Bogdan Huşucă / Sebastian Burduja, la Interne - ar putea rămâne Marcel Vela, dar sunt vehiculate şi numele lui Rareş Bogdan şi Laurenţiu Leoreanu. Există şi informaţii potrivit cărora postul i-a fost propus şi actualului ministru al Transporturilor Lucian Bode, care va rămâne fără portofoliu, după ce ministerul a revenit USR PLUS în urma negocierilor. Surse din PNL afirmă însă că Bode ar fi refuzat postul argumentând că domeniul pe care îl cunoaşte este cel al transporturilor. 

Şefia Ministerului Energiei ar urma să revină lui Virgil Popescu, actual titular la Economie, iar la Educaţie ar putea fi propusă Raluca Turcan, dar este vehiculat şi numele lui Sorin Câmpeanu. La Agricultură, alături de numele actualului ministru Adrian Oros, este luat în calcul şi Emil Dumitru. La Cultură, Bogdan Gheoghiu şi-ar putea păstra funcţia, în timp ce pentru Ministerul Muncii ar putea rămâne şi Violeta Alexandru, dar fi luat în calcul şi Robert Sighiartău. 

Ministerele USR PLUS sunt Justiţie, Transporturi, Sănătate, Cercetare Inovare şi Digitalizare, Economie cu partea de antreprenoriat şi IMM şi Fonduri Europene. 

În acest caz, posibili miniştri sunt  Stelian Ion  - Justiţie, Vlad Voiculescu - Sănătate, Cătălin Drulă - Transporturi, Cristian Ghinea - Fonduri Europene. 

Conform anunţului făcut vineri seară, după negocieri, de liderul UDMR Kelemen Hunor, Uniunea va gestiona Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Sportului şi Tineretului. Pentru Ministerul Dezvoltării este vehiculat numele lui Cseke Attila, iar la Mediu - Tanczos Barna. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.