Dubele MORȚII: mulți deținuți politici au murit SUFOCAȚI, după ce Securitatea i-a înghesuit unii peste alții, în cele mai inumane condiții. Martirul Ioan Gaftoi, victimă a genocidului comunist


Dubele MORȚII: mulți deținuți politici au murit SUFOCAȚI, după ce Securitatea i-a înghesuit unii peste alții, în cele mai inumane condiții. Martirul Ioan Gaftoi, victimă a genocidului comunist

Pagina de Facebook a Memorialului Gherla comemorează sacrificiul martirului Ioan Gaftoi  unul dintre numeroșii deținuți politici fără fișă matricolă – asasinat la 18 decembrie 1952, în lagărul de exterminare Peninsula. 

Drama lui Ioan Gaftoi spune multe despre cruzimea genocidară a regimului comunist. 

De-a dreptul terifiant este că Ioan Gaftoi împreună cu mulți alți deținuți au fost îngrămădiți într-o dubă, unii peste alții, pentru a fi transferați la lagărul Galeș, o parte dintre osândiți murind sufocați în timpul drumului. După perioada petrecută la Galeș, Ioan Gaftoi avea să sfârșească la Peninsula, în chinuri groaznice, din pricina condițiilor inumane de muncă silnică la care a fost supus, în frig și foamete. 

Podul.ro vă prezintă comentariul paginii de Facebook a Memorialului Gherla: 

”Gaftoi Ioan se află printre numeroșii deținuți politici fără fișa matricolă care să ateste anii petrecuți în temniță. Povestea lui însă este dovada lipsei de scrupule pe care cei care slujeau regimului comunist o vădeau în mod constant prin comportamentul lor. 

După ce a fost arestat de Securitate în iulie ’52, casa i-a fost rechiziționată și, în afară de o singură cameră în care a fost lăsată să locuiască soția cu cei doi copii, a fost ocupată de o organizație procomunistă.

Fără proces și condamnare, Gaftoi Ioan a fost transportat direct în lagărul Galeș într-o dubă în care erau atât de mulți deținuți încât la destinație, o parte dintre ei erau deja morți prin sufocare. 

În luna decembrie a aceluiași an, este transportat în lagărul Peninsula, de unde reușește să îi trimită soției o scrisoare, care i-a trimis la rândul ei un pachet, acesta fiindu-i returnat fără a primi vreo explicație. 

Va afla însă mai târziu, abia în ianuarie 1953, despre moartea soțului său din 18 decembrie 1952, cauzată de condițiile inumane de muncă silnică la care fusese supus”.

(Sursa foto: adevarul.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.