Copreşedintele AUR, George Simion, a declarat luni că se va mai gândi dacă formaţiunea sa va participa la şedinţa de constituire a noului Parlament, întrucât "PNL a încercat să defavorizeze AUR la locurile corecte în comisiile parlamentare".
"O să ne mai gândim dacă participăm, pentru că, până în acest moment, PNL a încercat să ne defavorizeze la locurile corecte în comisiile parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi în sensul acesta am purtat discuţii cu liderii PNL, pentru că profită de faptul că suntem un partid tânăr şi au impresia că nu ne ştim drepturile", a precizat Simion, pentru Agerpres.
De asemenea, George Simion a adăugat că formațiunea sa politică are dreptul la două comisii parlamentare importante, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor, printre care cea privind justiția.
"Nu vom lăsa voturile care au mers către AUR din partea românilor să fie batjocorite, avem dreptul la conducerea a două comisii importante din Senat şi două comisii importante din Camera Deputaţilor. Pe noi ne interesează foarte mult învăţământul acestei ţări. Comisia pentru învăţământ şi justiţia, pentru că nu prea şi-a făcut treaba justiţia în ultimii 30 de ani. Avem tot dreptul, ca opoziţie constructivă, pentru că dânşii vor avea ministerele respective", a completat liderul AUR.
Conform Digi24, pesediștii au aceleași nemulțumiri, planul acestora fiind similar cu cel al AUR și anume de a fi blocată constituirea legală a Parlamentului, respectiv învestirea Guvernului. Pentru ca noua formulă parlamentară să își înceapă activitatea, este necesar ca două treimi dintre deputați să fie validați, iar în cazul senatorilor trei pătrimi. Ulterior, aceștia trebuie să își depună jurământul. Pesediștii sunt nemulțumiți de faptul că PNL-USRPLUS și UDMR își împart comisiile parlamentare cele mai influente, în condițiile în care PSD a luat cel mai mare scor la alegerile parlamentare.