Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus joi, printr-o sentință definitivă, restituirea la Parchetul Militar a rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. La 30 de ani de la comiterea atrocităților de la Mineriada din 13-15 iunie, când cel puțin 4 persoane au fost ucise de mineri, alte mii fiind rănite, iată că s-a adeverit cea mai mare temere, aceea că procurorii nu au fost în stare sau, mai bine zis, nu au vrut să întocmească un rechizitoriu bine pus la punct. 13 persoane, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Mugurel Florescu, Miron Cozma, Adrian Sârbu și Cazimir Ionescu au fost acuzate de procurori în acest dosar de infracțiuni contra umanității, fapte pedepsite cu închisoare pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
În acest context, președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, cel care a făcut posibilă decizia CEDO conform căreia crimele comise de PMR-PCR-FSN (6 martie 1945-18 iunie 1990) nu se pot prescrie, a participat joi seară la B1TV într-o emisiune, în cadrul căreia a reflectat cine sunt vinovații pentru faptul că nu s-a făcut dreptate în Dosarul Mineriadei, la 30 de ani de la represiunea fesenistă. Doru Mărieș a evidențiat vina pe care o poartă și Augustin Lazăr, care în 2017, aflat în funcția de procuror general, s-a grăbit să trimită în judecată Dosarul Mineriadei, deși era instrumentat deficitar și, mai mult decât atât, a fost avertizat sistematic cu privire la această problemă. Punctul culminant a fost reprezentat în anul 2017 de laudele pe care le-a adus Lazăr procurorilor militari care au instrumentat deficitar Dosarul Mineriadei. De asemenea, Mărieș a atras atenția că vina este și a judecătorului ÎCCJ Constantin Iepure care a capturat Dosarul Mineriadei timp de 1 an de zile.
Astfel, Mărieș a declarat că va sesiza zilele acestea, în numele Asociației 21 Decembrie 1989, Consiliul Europei în legătură cu decizia ÎCCJ, România urmând să fie pusă din nou sub monitorizare la nivel european referitor la finalizarea dosarelor istorice.
"E penibil să te duci la bilanț (Augustin Lazăr - n.red.) la procurorii militari și să spui că au făcut treabă bună. La momentul respectiv au păcălit inclusiv instituțiile europene. Comitetul de Miniștri, de îndată ce s-a trimis rechizitoriul către ÎCCJ, a încetat să mai țină România sub monitorizare pe această chestiune. V-am zis data trecută că deja am sesizat Comitetul de Miniștri. O să sesizăm zilele acestea și Consiliul Europei legat de decizia dată. România va fi pusă din nou sub monitorizare, numai că Augustin Lazăr și-a dus mandatul până la capăt, a fost adulat de o parte a presei, de o parte a opiniei publice, chiar s-a scandat numele lui în Piața Victoriei, un individ în legătură cu care cuvântul eșec este puțin spus", a atras atenția Mărieș.
Mărieș: S-a dat o decizie CEDO conform căreia faptele nu se pot prescrie, procurorii au început să facă ancheta, vine domnul Lazăr, celebru în rateuri, care solicită să fie soluționat acest dosar. Împreună cu avocații Asociației 21 Decembrie 1989 și cu câțiva oameni care cu adevărat se pricep și înțeleg acest fenomen am ajuns la concluzia că acest dosar este de fapt un rateu. I-am atras atunci atenția lui Augustin Lazăr, la modul elegant, ne întâlneam lunar la momentul respectiv, și i-am spus: "Aveți ambiție să îl dați dvs. în 13 iunie, dar mai lucrați la el până în toamnă, ÎCCJ fiind, de altfel, în vacanță". "Nu, domnule Mărieș, că e bine făcut!". "Domnule Lazăr, nu vă bateți joc de oamenii ăștia! Sunt 1500 de oameni care vor veni la proces și este de fapt un rateu". "Domnule, sunt asigurat că e bine". "Asigurat de cine?" "De generalul Ion Alexandru, de colonelul Marian Istrate, de colonelul Marian Văetiși, de colonelul Mihail Mitrănescu". "Dvs. nu-i cunoașteți. Ați venit acum în funcție".
În fine, au trimis dosarul în judecată. Nu am avut ce să fac. După aceea a început valul de injurii la adresa mea, o parte din presă chiar. Eu le-am zis "Oameni buni, totuși avem o experiență cu dosarele astea. Nu le-ați făcut voi. Noi am oprit prescrierea, am mers la CEDO". O parte dintre victime nici ele nu au crezut. La primul termen îmi aduc aminte săracii oameni mă întrebau când au și ei șansa să se finalizeze, iar eu le-am zis că nu cu acest dosar. Unii au plecat și au înțeles, alții au plecat și s-au uitat probabil urât la mine pentru că nu au priceput: "Cum adică nu e făcut bine dosarul când spune procurorul general că este?".
Moderator: Asta înseamnă că lucrurile de acolo erau atât de vizibil prost întocmite încât poți să suspectezi că așa au fost făcute cu intenție.
Mărieș: Exact.
Moderator: Nu neglijența și necunoașterea?
Mărieș: Sigur că nu pot să spun că acești indivizi sunt niște procurori foarte bine pregătiți. Dar reaua intenție coroborată cu lipsa de școală duce la un dezastru. Soluția primă în dosar a venit foarte târziu și aici are o mare problemă și domnul Iepure Constantin, judecător la ÎCCJ. Cum să ții un asemenea dosar 1 an ca să-l motivezi?! Cinismul a mers în egală măsură și la Parchet și la ÎCCJ. A venit acum decizia definitivă. E clar că am avut dreptate. O spun cu gust amar. Deși am anticipat soluția în urmă cu 3 ani și jumătate, cu toate astea nu pot să nu regret și să nu îmi pară rău de acești oameni simpli. Sunt și foarte mulți din Ferentari. Nu are nicio legătură că ei sunt din Ferentari și că sunt rromi. Ei au fost luați din case, le-au fost bătuți copiii, hainele aruncate, iar părinții arestați. Sunt două volume cu 900 și ceva de victime în acest dosar, pozați dreapta-stânga, cum se făcea atunci, căci încă era miliția comunistă, care nu au avut treabă cu Piața Universității sau cu vreo poziție politică. Pur și simplu, Iliescu, împreună cu Măgureanu, Voican și ceilalți, au zis "Domne, trebuie să găsim niște fețe dubioase ca să le arătăm națiunii și să spunem că ăștia au dat foc, ăștia au făcut diverse". În final, s-au răzbunat pe 29 de persoane. Am avut proces efectiv. A durat 2 ani și ceva, aproape 3, până am fost achitați, punându-se în sarcina noastră atât focul dat autobuzelor în Piața Universității, cât și distrugerile la televiziune. Dumnezeu a vrut ca după 30 de ani inculpații care am fost atunci să-i dovedim că de fapt ei sunt adevărații criminali. Azi au scăpat din nou de proces prin această decizie.
Moderator: Îl pomeneați pe fostul procuror general Augustin Lazăr. La bilanțul acelui Parchet General din 2017, domnul Lazăr își trecea în mod simbolic în palmares chestiunea cu dosarul. Festivismul acesta nu ne-a dus nicăieri de fapt. I-a adus niște puncte de imagine domnului Lazăr în momentul acela, care bănuiesc că au fost șterse pe loc de evenimentul produs acum. Nu cred că mai poate să mai pomenească domnul Lazăr vreodată despre subiectul ăsta, nu?
Mărieș: E penibil să te duci la bilanț la procurorii militari și să spui că au făcut treabă bună. La momentul respectiv au păcălit inclusiv instituțiile europene. Comitetul de Miniștri, de îndată ce s-a trimis rechizitoriul către ÎCCJ, a încetat să mai țină România sub monitorizare pe această chestiune. V-am zis data trecută că deja am sesizat Comitetul de Miniștri. O să sesizăm zilele acestea și Consiliul Europei legat de decizia dată. România va fi pusă din nou sub monitorizare, numai că Augustin Lazăr și-a dus mandatul până la capăt, a fost adulat de o parte a presei, de o parte a opiniei publice, chiar s-a scandat numele lui în Piața Victoriei, un individ în legătură cu care cuvântul eșec este puțin spus. Este vorba despre niște penibili care și-au luat grade și funcții pe victimele din 13-15 iunie și din perioada Decembrie 1989. Mai mizerabil decât să îți bați joc de niște oameni care așteaptă să se facă dreptate de peste 30 de ani nu cred că se poate.
În ceea ce privește viitorul Dosarului Mineriadei, Mărieș a precizat că nu are motive totuși să fie pesimist datorită deciziei CEDO prin care faptele nu pot fi prescrise și, totodată, prin prisma faptului că probele nu mai sunt împrăștiate prin toată țara precum în perioada 1990-2004. Vestea proastă este că Dosarul Mineriadei va trece și pe la Secția Specială, dar, cu toate acestea, Mărieș a menționat că această instituție ar urma să fie desființată.
Mărieș: Eu nu sunt pesimist deloc. Până în 2004, aceste dosare existau într-un mod împrăștiat prin toată țara, pe la secțiile de Poliție din București ș.a.m.d. Ele s-au constituit pe baza deciziilor CEDO. De ce nu am putea să le rezolvăm? Dacă cineva mă întreabă din această țară, indiferent de ce funcție are și își dorește cu adevărat să se finalizeze aceste dosare, eu invit 3-4 persoane legat de care am convingerea că într-un an de zile pun rechizitoriul 13-15 iunie și al Revoluției pe masă. Problema este că din punctul meu de vedere nimeni nu dorește.
Dosarul se întoarce la SIIJ în momentul acesta pentru că este implicat și un magistrat, Mugurel Florescu, fostul procuror-șef militar din anul 1990. SIIJ, să zicem că nu se va desființa, deși se va desființa, oprește dosarul lui Mugurel Florescu, iar restul dosarului va fi trimis la Secția Parchetelor Militare, unde îl găsim pe cel care a faultat, a distrus Dosarul Revoluției. Acolo mai sunt 7-8 oameni, o parte au distrus Dosarul Revoluției, o parte 13-15 iunie. Întrebarea mea este următoarea: "Domnule președinte Iohannis, facem dosarele astea sau nu?".
De asemenea, Doru Mărieș a citit în emisiune un mesaj primit din partea victimelor de la Mineriadă, adresat procurorilor care au făcut praf dosarele istorice: "Când vor încasa pensii speciale, să se gândească că au făcut praf aceste dosare și aceste beneficii sunt foloase necuvenite. Lună de lună când vor încasa pensiile speciale să se gândească la aceste vorbe".
Laudele pe care Augustin Lazăr le aducea procurorilor militari care au instrumentat deficitar Dosarul Mineriadei ne duc cu gândul la cazul actualului procuror general Gabriela Scutea, care l-a lăudat pe șeful Secției Parchetelor Militare, Cătălin Ranco Pițu, cel care închisese o parte din Dosarul Revoluției (16-22 Decembrie), iar pe cealaltă (22-30 Decembrie) a instrumentat-o deficitar, fiind returnată în prezent. Concret, Gabriela Scutea l-a lăudat pe Pițu într-un răspuns oferit Asociației 21 Decembrie în data de 8 octombrie, culmea, la o zi înainte ca ÎCCJ să trimită înapoi la Parchet Dosarul Revoluției, întrucât Ranco Pițu l-a instrumentat totalmente deficitar. (mai multe detalii AICI)