PSD ia în calcul să BOICOTEZE negocierile convocate de Iohannis pentru desemnarea unui premier. Ce spune Ciolacu despre suspendarea președintelui României


PSD ia în calcul să BOICOTEZE negocierile convocate de Iohannis pentru desemnarea unui premier. Ce spune Ciolacu despre suspendarea președintelui României

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți seară la TVR că ia în calcul ca partidul său să nu participe la consultările convocate de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni privind desemnarea unui premier, în cazul în care pesediștii nu vor fi invitați primii. 

"Trebuie să intrăm în logica și spiritul Constituției. Primul partid care trebuie să fie invitat la Cotroceni trebuie să fie PSD și sper din tot sufletul ca președintele să nu facă greșeala de a invita PNL înainte. (...) Sper din tot sufletul să nu jignească câștigătorii acestor alegeri. Este posibil să iau o decizie cu colegii mei să nu mergem la aceste consultări dacă nu suntem invitați ca și partid câștigător, primul partid, să mergem cu propunerea noastră de premier. Cred că perioada campaniei și a jignirilor a apus. Este cazul ca președintele să intre în haina constituțională, de respect față de clasa politică, mai ales față de clasa politică care a câștigat aceste alegeri", a zis Ciolacu. 

De asemenea, Marcel Ciolacu a precizat că ar fi luat în considerare scenariul suspendării președintelui Klaus Iohannis în situația în care România nu ar fi trecut în prezent printr-un context epidemiologic delicat. 

"Vom folosi toate pârghiile conferite de Constituție pentru a ne apăra drepturile, dar nu drepturile mele personale, ci ale românilor care și le-au exprimat prin vot. Vom lupta cu toate armele constituționale dacă se continuă această bătaie de joc la adresa votului românilor. Am zis nu o singură dată, ci de mai multe ori că exclud posibilitatea suspendării președintelui ținând de contextul actual prin care trece România. Azi avem un nou record la numărul de decese. (...) Suspendarea președintelui e o măsură politică extremă. E ultima măsură care se poate lua. (...) Dacă nu ar fi existat această criză sanitară și nu am fi avut atâtea decese, am fi luat în calcul suspendarea, dar nu poți acum și într-o criză economică", a completat Ciolacu. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.