Bogdan Huțucă: „Guvernul PNL va investi 3,8 miliarde euro, fonduri europene, în susținerea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă”


Bogdan Huțucă: „Guvernul PNL va investi 3,8 miliarde euro, fonduri europene, în susținerea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă”

Guvernul României a lansat în dezbatere publică Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care va dicta modul de dezvoltare a României în următorii ani. 

Finanțarea va fi asigurată de Comisia Europeană și se ridică la 30,44 miliarde lei. „România are șansa istorică de a fructifica un pas imens în dezvoltare, folosind cu inteligență fondurile europene, iar Guvernul PNL este garanția că țara noastră va valorifica această oportunitate”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

El e convins că, în cel mult șapte ani, adică perioada de implementare a planului, se va investi masiv în infrastructură, se vor genera locuri de muncă bine plătite și nivelul de trai al românilor va crește. Nu în ultimul rând, se va asigura creșterea economică sustenabilă, pe termen lung.

„Guvernul PNL, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis, cel care a condus negocierile pentru obținerea de 80 de miliarde de euro în favoarea României, va pune la treabă fiecare euro pentru a obține prosperitatea la care aspiră fiecare român. Avem exemplul anului de guvernare care s-a scurs, în care Guvernul PNL, în vreme de criză, a reușit să aducă fonduri europene în România cât n-a reușit niciun guvern al PSD în perioadă de creștere economică”, spune Huțucă, citat de Replica de Constanța. 

PNRR prevede ca acești 33,44 de miliarde de euro să se aloce spre trei piloni principali, și anume: tranziție verde și schimbări climatice - 21,4 miliarde euro; servicii publice, dezvoltare urbană și valorificarea patrimoniului - 6,5 miliarde euro; competitivitate economică, digitalizare, capacitate de reziliență - 5,08 miliarde euro.

Competitivitate și durabilitate

Bogdan Huțucă a precizat că banii pentru primul al treilea se vor împărți după cum urmează: mediul de afaceri/ ecosisteme antreprenoriale - 3,8 miliarde euro; cercetare și inovare - 0,275 miliarde euro; digitalizare și securitate cibernetică 0,7 miliarde euro; creșterea capacității de reziliență - 0,31 miliarde euro.

„Prin acest pilon al Planului Național de Redresare și Reziliență urmărim să sprijinim un mediu de afaceri care să aibă trei calități: competitivitate, durabilitate și inteligență. Vrem ca firmele să aibă acces la inovare și tehnologie, dar și să își consolideze poziția competițională pe piața unică europeană, prin retehnologizări, automatizări industriale și susținerea unor domenii economice cheie: construcții, agroalimentar și industria serviciilor. În plus, planul va ajuta firmele să aibă un acces mai flexibil la sursele de finanțare bancare. Nu vom uita nici nevoia de a avea o economie verde, care să răspundă crizei climatice și să contribuie la protejarea biodiversității și a ecosistemelor unice ale Europei, și care să respecte și prevederile din Pactul verde european”, a declarant Bogdan Huțucă.

Zeci de mii de noi locuri de muncă

Președintele PNL că PNRR va întări parteneriatele între IMM-uri și autoritățile publice locale.

„Prin PNRR susținem mediul de afaceri. Sprijinim 8.000 de IMM-uri și companii mari și creăm 29.300 locuri de muncă prin alocările pilonului de competitivitate. De asemenea, creăm minimum 35 de ecosisteme antreprenoriale și industriale, adică tehno-poluri, parcuri industriale și tehnologice, parcuri de specializare inteligentă, hub-uri, clustere. Acestea înseamnă sprijin pentru încă 3.700 de IMM-uri și crearea altor 11.000 noi locuri de muncă”, mai spune Bogdan Huțucă.

PNRR mai înseamnă și sprijinirea a 2.400 de IMM-uri inovatoare și crearea a 7.200 de noi locuri de muncă prin susținerea producției și a serviciilor necesare acestora, susținerea producției de echipamente medicale, medicamente, digitalizarea activităților, prin achiziționarea de echipamente IT, softuri de robotizare, automatizare. De asemenea, vor fi susținute IMM-urile în valorificarea patrimoniului național (140 IMM-uri), desfășurarea activităților economice din domeniul agroalimentar (1400 IMM-uri, cu 4200 locuri de muncă nou create) și din cel al construcțiilor (300 IMM-uri, cu 1800 locuri de muncă nou create).

Și întreprinderile mari vor fi sprijinite. 50 dintre ele vor primi fonduri pentru retehnologizări, automatizări industriale și robotizări ale proceselor de producție, care vor crea 3.000 de noi locuri de muncă.

Printre beneficiile acestui pilon al PNRR, se numără dezvoltarea piețelor financiare secundare pentru creditele bancare neperformante, pentru gestionarea eficientă a riscului de stabilitate financiară a instituțiilor bancare și a mediului de afaceri.

Cercetarea 

Până acum, cercetarea a fost un domeniu văduvit în România. Se va dezvolta capacitatea institutelor naționale de cercetare-dezvoltare pentru transfer tehnologic către mediul de afaceri. Vorbim de cel puțin zece institute, din care cinci din domeniul tehnic-inginerie și cinci din cel agroalimentar.

Servicii publice digitalizate

România are nevoie de digitalizare și PNL ține cont de acest lucru, prin PNRR.

„Susținem transformarea digitală a serviciilor publice în servicii de calitate, sigure și rapide, în interesul cetățenilor și al mediului de afaceri. Vom sprijini digitalizarea sistemului de administrare fiscală și a celui vamal. În acest sens, se vor aloca 100 de milioane de euro ANAF. Se vor digitaliza și 200 de unități publice din sistemul judiciar, dar se vor demara și trei proiecte de securitate cibernetică”, spune Bogdan Huțucă.

Reziliență în situații de criză

Pentru ca România să fie pregătită pentru viitoare crize, de orice natură, viitorul Guvern PNL va investi, prin PNRR, în 7 depozite regionale echipamente medicale realizate, va construi 100 de subunități de pompieri și va cumpăra 700 de ambulanțe. De asemenea, cu aceste fonduri europene va construi 11 depozite regionale, din care 5 de cereale, 4 frigorifice și 2 pentru resurse energetice.

În fine, banii din acești pilon vor fi folosiți și pentru ceea ce numim generic „reforme orizontale”. Potrivit președintelui PNL Constanța, este vorba despre finanțe publice sustenabile, fiscalitate stabilă și predictibilă, despre o piață a muncii flexibilă și politici sociale adecvate, dar și despre consolidarea capacității de implementare a proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Tot la acest capitol intră reforma procesului de achiziții publice și, nu în cele din urmă, consolidarea statului de drept.

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.