Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, este de părere că președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, „se va confrunta cu un guvern ostil, cu un parlament care, probabil, va încerca să îi creeze probleme.” „Aici depinde de strategiile pe care și le propune noul președinte pentru a găsi o formulă guvernamentală care să susțină eforturile de reformă pe care și le propune”, a declarat Bogdan Aurescu într-un interviu acordat RFI.
El a precizat faptul că România a salutat foarte călduros rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
„Această victorie clară, decisivă, pe care Maia Sandu a repurtat-o în turul doi al alegerilor din 15 noiembrie reprezintă o indicație clară asupra maturității cetățenilor Republicii Moldova, atât a celor din țară, cât și a celor din Diaspora, care doresc un viitor democratic, un viitor european pentru Republica Moldova. Este clar că programul reformator, democratic, în spirit european pe care și-l propune noul președinte al Republicii Moldova trebuie să fie susținut. Din acest punct de vedere, discuția telefonică pe care președintele României a avut-o imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor, fiind primul șef de stat care l-a felicitat pe noul președinte ales al Republicii Moldova, a fost definitorie”, a spus Aurescu.
El a subliniat că România este gata să sprijine R.Moldova în parcursul său european.
„România va continua să susțină ferm parcursul european al Republicii Moldova, parcursul democratic, întărirea instituțiilor, creșterea rezilienței acestor instituții pentru a face față provocărilor pe care le are de înfruntat Republica Moldova. (...) La rândul meu, eu am susținut, atât la Consiliul Afacerilor Externe din 19 noiembrie, cât și în discuțiile cu consilierul pentru securitate națională al președintelui Statelor Unite, sprijinul pe care trebuie să îl dea atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite noului președinte al Republicii Moldova”, a menționat Aurescu.
Pentru a identifica modalitățile prin care România poate să sprijine R.Moldova, Bogdan Aurescu a precizat că președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită în Republica Moldova, după ce Maia Sandu își va prelua efectiv mandatul.