Faptul că PSD defilează acum cu Vasile Dâncu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose demonstrează că partidul celor trei trandafiri este incapabil de orice reformă, oricât ar clama, populist, o astfel de intenție, avertizează liderul USR Bacău, Teodor Lazăr.
„PSD ne păcălește de un sfert de secol că se reformează, însă de fiecare dată vine cu aceeași oameni îmbătrâniți în rele și care au demonstrat deja că și-au pus cariera în slujba răului. Suntem în 2020 și PSD nu a învățat nimic din lecțiile trecutului. Nu e deci de mirare că Ciolacu ne propune acum trei nume de premieri care s-au făcut remarcați în trecut pentru modul în care i-au slujit pe Adrian Năstase și Liviu Dragnea, ambii condamnați pentru corupție”, spune Teodor Lazăr, candidat USR Bacău pentru un loc în Camera Deputaților.
Lazăr susține că românii nu pot uita ce au făcut acești oameni în ultimii ani și că mai ales nu pot uita rolul extrem de nociv pe care l-au avut în istoria României.
„Vasile Dâncu a fost Ministrul Informațiilor Publice în guvernul Năstase, adică în cea mai grea perioadă pentru presa liberă în ultimii 30 de ani. Presiunile și amenințările guvernamentale la adresa jurnaliștilor dar și banii publici au fost modalitățile prin carte guvernul Năstase încerca să țină sub control presa din România. La rândul lor, Grindeanu și Tudose au fost primele două alegeri ale condamnatului penal Liviu Dragnea pentru funcția de premier. Cei doi au lăsat moștenire o țară cu un deficit bugetar uriaș și o societate divizată de inițiative precum OUG 13”, amintește Lazăr.
Liderul USR Bacău susține că prezența acestor oameni în fruntea PSD reprezintă dovada clară că partidul nu se va reforma niciodată.
„Șansele ca PSD să se reformeze vreodată sunt practic zero. Destinul acestui partid este să fie condus pentru totdeauna de persoane cu probleme penale și de moralitate”, conchide Lazăr.