"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Noua Constituție a Cubei nu a consfințit desprinderea țării de comunism. La 61 de ani de la revoluția condusă de Fidel Castro, acest lucru nu este posibil. Legăturile cu trecutul sunt încă foarte puternice, Partidul Comunist exercită o influență prea mare.
Țara trece, însă, începând de anul trecut, de la adoptarea noii legi fundamentale, prin cea mai importantă reformă politică a ultimelor decenii. Chiar dacă, în linii mari, ea este menită să prezerve caracterul socialist al țării.
În ciuda acestui fapt, în momentul de față, Cuba are un președinte fără nicio legătură cu familia Castro. Fidel Castro a murit în noiembrie 2016, la vârsta de 90 de ani, iar fratele său, Raul, s-a retras de la conducerea țării invocând probleme de sănătate.
Chiar dacă el este un protejat al lui Raul Castro, Miguel Diaz- Canel este un personaj politic mult mai liberal în abordare și mai accesibil maselor decât predecesorii săi.
Misiunea acestuia nu este foarte simplă: trebuie să arate loialitatea față de vechea gardă, care a condus țara mai mult de jumătate de secol, și să modernizeze Cuba politic, dar mai ales economic.
El se bazează pe a patra constituție a Cubei de când ființează ca stat. Prima a fost adoptată în 1902, după obținerea independenței față de Spania, a doua, în 1940, ce a avut drept scop modernizarea țării, iar a treia, în 1976, la 16 ani după venirea la putere a guvernului revoluționar.
Revirimentul economic întârzie
Observatorii internaționali spun că noua Vonstituție orientează Cuba spre un tip de "socialism de piață", practicat în prezent de aliații săi politici, China și Vietnam.
Nu este foarte limpede dacă, pe termen mediu și lung, insula se va ”preda” capitalismului american, sau își va întări relația cu Beijingul și va deveni un pivot geostrategic în coasta SUA, așa cum a fost în trecut pentru URSS. Timpul va lămuri această dilemă…
În ultimii ani, pe fondul sistării sprijinului financiar internațional, în special cel provenit din Rusia, Cuba a fost nevoită să se deschidă mai mult turismului și investițiilor străine, dar și activităților economice private ale cetățenilor săi.
În prezent, peste jumătate de milion de cubanezi au obținut licențe de întreprinzător, iar micile afaceri au început să se dezvolte.
Cu toate acestea, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut doar cu 1% în 2018, și cu doar 1,5% în 2019. Cifrele nu sunt relevante, deoarece Cuba include cheltuielile pentru sănătate, educație și servicii sociale. În realitate, creșterea economică este mult mai mică.
”Creșterea economică nu le oferă oamenilor ceea ce au nevoie", a recunoscut chiar Miguel Díaz-Canel.
„Mașinăria productivă a Cubei nu s-a prăbușit complet, dar nu a generat progrese economice semnificative în ultimii 30 de ani", a scris economistul Pavel Vidal, într-un articol publicat pe site-ul „Cuba Posible”. Din acest motiv, sărăcia este omniprezentă, iar frustrarea socială este la cote ridicate.
Blocada economică a SUA persistă, productivitatea economică este la un nivel scăzut, venitul personal este scăzut, iar costurile pentru importul de bunuri sunt ridicate.
Ce a adus nou Constituția
În aceste condiții, era nevoie de o nouă Constituție, care să contribuie la câștigarea de către Cuba a unei independențe economice, menite să-i permită să supraviețuiască pe cont propriu.
În iunie 2018, la doar două luni de la preluarea de către Miguel Díaz-Canel a președinției țării, Cuba a demarat modernizarea actualei constituții de inspirație sovietică.
Procesul a fost atent supravegheat de Raúl Castro. El a fost șeful comisiei speciale, formată din 33 de persoane, care a redactat proiectul de revizuire. Timp de trei luni, proiectul a fost supus consultării populare.
O versiune tipărită a proiectului noii constituții nu a fost disponibilă publicului sau presei, ci numai membrilor Adunării Naționale. De aceea, mass media cubaneze și-a luat informațiile despre modificările propuse exclusiv asistând la dezbaterile din Adunare.
Esențial pentru economie, noua lege fundamentală recunoaște rolul proprietății private, al pieței și al investițiilor străine directe. Textul insistă, totuși, că "proprietatea socialistă, ce aparține întregului popor, este fundamentală", dar recunoaște proprietatea deținută de cooperative, de entități mixte publice-private, dar și de organizații private.
Deși vânzarea sau transferul proprietății private asupra pământului sunt limitate de legislate, iar statul are drept de preemțiune la achiziție, dreptul la moștenire va fi respectat.
Este în continuare interzisă "concentrarea proprietății" private, iar oficialii cubanezi și mass-media de stat își exprimă frecvent aversiunea publică față de ideea unei îmbogățiri individuale excesive. De altfel, un articol nou introdus precizează că statul are un rol direct în redistribuirea justă a bogăției.
Deși pune întreprinderile de stat în centrul economiei, iar rolul de control al statului este de o importanță capitală, Constituția punctează faptul că "investițiile străine sunt o necesitate și un element important de dezvoltare".
Munca a fost definită drept o "valoare de bază" și o "datorie". Au fost voci care au cerut ca ea să devină "obligatorie". Determinarea salariilor în funcție de "cantitatea, calitatea, complexitatea și rezultatele" muncii a fost criticată masiv, cubanezii insistând ca nivelul salarial să fie corelat cu prețurile bunurilor de larg consum.
Reformă politică
Noua constituție cubaneză nu a marcat o transformare politică de substanță. Ea s-a angajat să susțină "natura irevocabilă a socialismului" și să definească Partidul Comunist drept "forța politică conducătoare a societății și a statului".
Totuși, Partidul nu se situează "deasupra Constituției”, ci este obligat ” să o onoreze și să o apere."
Legea fundamentală a adus, însă, o serie de schimbări demne de remarcat. În primul rând, perioada în care o persoană poate ocupa funcția de președinte al țării a fost limitată la 10 ani (maxim două mandate de câte 5 an), ceea ce nu va mai permite instaurarea unei dictaturi personale.
Vârsta minimă pentru a deveni președinte este 35 de ani, dar va fi introdusă și o vârstă maximă de 60 de ani, fiind lua ca punct de reper începutul primului mandat.
Totuși, șeful statului nu va fi ales direct de cetățeni, în ciuda solicitărilor celor care au participat la consultarea populară, ci de către Adunarea Națională, formată din reprezentanții unui singur partid: Partidul Comunist.
A fost înființată funcția de prim- ministru. El este nominalizat de președinte și desemnat de Adunarea Națională, pentru un mandat de cinci ani.
Administrativ, insula a fost împărțită în 15 provincii, care vor fi conduse de guvernatori. Acestora li s-a promis suficientă autonomie față de Havana pentru a decide la nivel local, reducând astfel din birocrația sufocantă moștenită din comunism.
Au fost și o serie de modificări de natură… lingvistică. În noua Constituție a fost adăugat termenul "internaționalism proletar", "capitalismul" a fost descris drept "un regim care se bazează pe exploatarea omului de către om".
A fost introdus termenul de "justiție socială", iar Cuba a fost definită ”un stat socialist de drept".
Controverse
Comisia specială condusă de Raul Castro nu a luat în considerare apelurile societății de a permite organizarea de alegeri directe sau înființarea de partide de opoziție.
De asemenea, căsătoria între persoane de același sex a fost inițial recunoscută, dar ulterior eliminată din proiectul constituțional. Deși susținută de fiica lui Raúl Castro, Mariela, decizia a stârnit proteste religioase massive, organizate de Biserica Evanghelică.
În numele "moralității revoluționare", autoritățile comuniste i-au persecutat pe homosexuali în primele câteva decenii după revoluția din 1959, trimițându-i în tabere de lucru, alături de preoții și alte elemente "antisociale".
După prăbușirea Blocului sovietic, după 1989, Cuba a fost nevoită să se deschidă mai mult în exterior, iar atitudinile ostile ale oficialităților față de religie și homosexualitate s-au redus.
O liberalizare ar putea apărea în contextul unui nou Cod al Familiei, care urmează să fie elaborat.
Cu toate acestea, noua constituție acordă mai multe drepturi femeilor, persoanelor cu handicap și celor în vârstă. Presa și libertatea religioasă au fost extinse, ca de altfel și libertatea de exprimare.
Cine este noul președinte al Cubei
Miguel Díaz- Canel era relativ necunoscut când a fost numit pentru prima dată vicepreședinte al Consiliului de Stat al Cubei, în 2013. Din acel moment a devenit omul lui Raúl Castro. În ultimii ani, a fost implicat în procesul de preluare a puterii de la acesta, după 12 ani în care a condus țara.
În vîrstă de 59 de ani, Díaz- Canel a studiat electronica. Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, ca membru al Ligii Tineretului Comunist din Santa Clara, oraș în care a avut loc ultima bătălie a Revoluției Cubaneze și care, astăzi, este dominată de figura lui ”Che Guevara”.
A predat inginerie la universitatea locală și, în paralel, a reușit să ajungă secretar adjunct al Ligii, la vârsta de 33 de ani.
A jucat un rol-cheie în Partidul Comunist din provincia sa natală, Villa Clara, care, în timpul mandatului său în fruntea guvernului provincial, s-a bucurat de mai multe libertăți în comparație cu alte regiuni ale țării. În Villa Clara au avut loc concerte rock, care ar fi fost interzise în oricare altă parte, iar, din 1985, Santa Clara, capitala provinciei, a găzduit unul din cele mai renumite centre culturale LGBT din Cuba, „El Mejunje”. Proprietarul său a spus că acest club nu ar fi supraviețuit, dacă nu ar fi existat sprijinul lui Díaz- Canel.
În ciuda muncii sale susținute la nivel provincial, lui Díaz- Canel i-a luat încă 10 ani, până în 2003, pentru a promova la nivel national și a intra în Politburo, organul executiv de conducere al Partidului Comunist.
În 2009, a fost propulsat pe postul de ministru al învățământului superior, iar în 2013 a devenit vicepreședinte al Politburo. Ascensiunea sa constantă și ”fermitatea ideologică” au fost lăudate de Raul Castro, omul care i-a devenit principal susținător.
