EXCLUSIV. Olguța Vasilescu, umilită prin instanțe de un informatician. Cum a ajuns „nașa lui Dragnea” singurul primar care încă nu a depus jurământul. Reclamantul ne-a relatat detaliile procesului în care a apărut și avocata VICOL, viitoare deputată PSD, solicitând instanței să nu-l mai lase să bea apă pe motiv că afectează „solemnitatea ședinței”


EXCLUSIV. Olguța Vasilescu, umilită prin instanțe de un informatician. Cum a ajuns „nașa lui Dragnea” singurul primar care încă nu a depus jurământul. Reclamantul ne-a relatat detaliile procesului în care a apărut și avocata VICOL, viitoare deputată PSD, solicitând instanței să nu-l mai lase să bea apă pe motiv că afectează „solemnitatea ședinței”

Petru Becheru, un informatician pasionat de Drept și președintele deosebit de meticulos al Asociației de Locatari Romarta, un bloc fălos chiar de lângă sediul Primăriei Craiova, a pierdut, în cele din urmă, și apelul la procesul prin care încerca să blocheze validarea mandatului de primar al Liei Olguța Vasilescu.  

E însă o înfrângere frumoasă care merită detaliată pentru că, pe lângă că a întârziat depunerea jurământului de primar al nașei infractorului Liviu Dragnea (rămasă cam singura din țară în această situație), dezvăluie culisele unor mafii politico-financiare cu bătaie până în zona justiției care controlează zona de sud a țării, pe fondul prostiei și ambâțului liberalo-useriste, formațiuni politice care nu au reușit să aibă candidat unic la Craiova și să trimită la plimbare una din cele mai odioase figuri pesediste formate la școala lui Corneliu Vadim Tudor.  

Cârdășia dintre Lia Olguța Vasilescu și autoritățile locale s-a manifestat în toată spendoarea încă de la primul termen al contestării formulate de Petru Becheru cu privirea la validarea mandatului acesteia, pe motiv că 65% din voturile craiovenilor care s-au prezentat la urne au fost în favoarea altor candidați, situație din care rezultă, potrivit reclamantului, că majoritatea absolută a cetățenilor urbei, de fapt, nu o vor primar.  Reclamantul a invocat în sprijinul acțiunii sale articolul 22 din Tratatul de funcționare al UE și Directiva Consiliului UE nr. 94/80/CE/19.12.1994 care fac vorbire în cuprinsul și preambulul lor despre criteriul reprezentativității.  

În apărarea Liei Olguța Vasilescu s-a prezentat nu un avocat plătit din buzunarul candidatei, ci un consilier juridic al Primăriei Craiova (deși procesul nu fusese intentat primarului încă în funcție, ci unui candidat oarecare, despre care se presupunea, până la soluționarea definitivă a acțiunilor în instanță, că ar fi obținut, procentual, cel mai mare număr de voturi pentru a ocupa într-un viitoar relativ apropiat funcția respectivă).  

„Din punctul meu de vedere, este clar vorba de o infracțiune pentru că nu putea un angajat al Primăriei să o reprezinte în instanță pe candidata Lia Olguța Vailescu care, în plus, a comunicat că domiciliul său procesul este...în sediul Primăriei Craiova (strada A.I.Cuza, nr.7, n. red.). Judecătorul a dispus atunci sesizarea Parchetului. La termenul ulterior s-a răzgândit însă. Și am decis atunci să-l recuz, solicitare care nu a fost însă acceptată. Anterior, îl mai recuzasem o dată pe domnul judecător Iliescu Cristian, vicepreședintele Tribunalului Dolj, pentru că este și președintele Biroului Electoral Județean, deci ridică serioase semne de întrebare cu privire la imparțialitatea domniei sale în această speță.  

La termenul următor, a venit celebra avocată Laura Vicol, care candidează prima pe listele PSD Dolj la Camera Deputaților. Poate s-o pricepe la Drept Penal, dar la Civil nu se pricepe deloc astfel că, depășită de situație și iritată, Vicol a cerut onoratei instanțe să-mi interzică să mai beau apă în timpul procesului pe motiv că afectez solemnitatea ședinței. Instanța a respins, firește, cererea aberantă a acesteia.  

Dar chiar și așa nu consider că instanța a fost imparțială. S-au dat termene de pe o zi pe alta, fiind citat, de exemplu, joi la ora 15.30 pentru 9 dimineața a doua zi. Nu am avut timpul necesar pentru a mă pregăti și pentru a citi încheierile depuse la dosar. Ba chiar, la un moment dat, au refuzat să-mi dea dosarul să-l studiez, de la Tribunal informându-mă că așa a dispus judecătorul adică domnul Iliescu Cristian, care în tinerețe a fost consilier juridic la ANAF într-o perioadă în care totul, absolut totul era pesede aici. Mi-e imposibil să cred că nu-și datorează și ascensiunea în carieră partidului Liei Olguța Vasilescu. Când i-am adus la cunoștință domnului Iliescu că nu am avut acces la dosar, acesta m-a făcut mincinos. Da, domnul judecător imparțial, îl numea pe reclamant mincinos.  

La termenul următor, după cel în care a venit avocata Vicol, Olguța și-a adus un avocat bun, pe domnul Turculeanu Ion, profesor universitar de Drept. Și a câștigat pentru că legea zice că este ales primar candidatul cu cele mai multe voturi”, ne-a declarat Petru Becheru.

Chiar dacă a pierdut, iar Lia Olguța Vasilescu urmează să depună, cel mai probabil, săptămână viitoare jurământul de primar, Becheru atrage atenția că aceasta va avea fix soarta „finului” Dragnea pentru că a folosit în procesul privind validarea mandatului de primar un angajat al Primăriei.

„La fel cum infractorul din Teleorman folosea angajații primăriei din Alexandria în scop personal și de partid, motiv pentru care a ajuns la penitenciar, și infractoarea Vasilescu Lia Olguța va avea aceeași destinație”, mai spune Becheru.

L-am întrebat pe Becheru ce crede despre plecarea senatorului Radu Preda, finul Olguței Vasilescu, de la PSD la PMP în condițiile în care Vicol a fost impusă, zice Preda, de la centru pe listele de la Dolj. Detalii AICI.

Becheru a opinat că totul este o diversiune tipic mafiei politice pentru ca Preda să prindă loc eligibil în Parlament, ajutând totodată și la onorarea obligațiilor și intereselor de partid (Vicol fiind una dintre acestea probabil). „Preda este cel care l-a șantajat pe Urdăreanu în dosarul fațada în numele Olguțe. Este profund în mafia Olguței. Le știe toate șmecheriile, a fost parte cu ei mereu, e din acelaști grup infracțional. A plecat la mica înțelegere. Să-i facă loc lui Vicol. Iar Vicol, care e prietenă la cataramă cu Elena Băsescu, i-a aranjat să ajungă pe loc eligibil la PMP”, precizează Petru Becheru.  

Avocata Vicol, care și-a făcut pagina oficială pe Facebook, botezată sfidător „Deputat Laura Vicol” în condițiile în care doar aspiră la această demnitate, a deplâns public „distrugerea” Olguței Vasilescu, „singurul primar ales care nu poate depune jurământul”: „De o săptămână, asist în mod direct la jocuri mizerabile care au drept scop distrugerea unui primar ales. Dacă ar fi putut, ar fi contestat şi aerul pe care îl respiră. Craiova este singurul oraş din ţară în care primarul ales nu poate depune jurământul. Este singurul oraş în care primarul ales este hăituit, denigrat, “lovit” de o mână de oameni care pun mai presus de oraşul în care trăiesc, propriul lor interes meschin şi gratuit. A sosit vremea în care toate aceste jocuri de culise trebuie să înceteze, a venit momentul în care toată lumea trebuie să înţeleagă că toţi suntem români, că nu contează coloratura politică, atunci când vorbim de grija pe care trebuie să o purtăm celor din jur. Fac un apel public către toţi reprezentanții PNL să înceteze joaca de-a consilierii şi să-şi aducă aminte că sunt români şi ei. Stimată doamnă primar ales Lia Olguta Vasilescu, să vă ajute Dumnezeu să realizați numai lucruri bune pentru Craiova, aşa cum aţi făcut şi până acum! Doamne ajută!”

În afară de cele relatate mai sus, Becheru este cel din cauza căruia Lia Olguța Vasilescu a fost cercetată de DNA și chiar reținută pentru 24 de ore, într-un dosar consistent, cu probe și dovezi indubitabile, întors în mod aproape inexplicabil înapoi la procurori de către judecători (VIDEO mai jos).  

Tot el a descoperit, primăvara trecută, că substanțele propuse a fi folosite de Primăria Craiova pentru dezinfectarea orașului, în lupta cu noul coronavirus, sunt periculoase. Mai mult, produsele respective proveneau de la SC Pasteur Filiala Filipeşti SRL, una din firmele deținute până de curând de nașul lui Valentin Dragnea, Sorin Paul Stănescu (tovarăș de vânătoare cu deținutul Livache), vândută în toamna lui 2019, alături de mult mai celebra Farmavet, o adevărată campioană la contractele cu statul, către compania Gardenica Limited, deținută de un fond de investiții din China - Fondul II China CEE, fond de investiţii controlat de către Banca de Export-Import a Chinei. DETALII AICI

Instanța i-a dat dreptate recent lui Becheru în această speță, menținând amenda uriașă aplicată de DSP DOLJ firmei SC Salubritate Craiova, societate din subordinea Primăriei Craiova. 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.