Iohannis, mesaj ferm pentru cei care NU vor alegeri în decembrie: "În SUA s-au organizat și în noiembrie 1944, în plin război"


Iohannis, mesaj ferm pentru cei care NU vor alegeri în decembrie: "În SUA s-au organizat și în noiembrie 1944, în plin război"

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi, în cadrul unei ședințe de Guvern, noi restricții la nivel național pe fondul epidemiei COVID-19, dar a subliniat importanța organizării alegerilor parlamentare la termen. În acest sens, Iohannis a oferit exemplul SUA, unde s-au organizat alegeri deși sunt raportate 100 de mii de cazuri COVID-19 pe zi, întrucât "democrația nu poate fi pusă în paranteză". Tot în acest context, președintele a declarat că în SUA s-au organizat alegeri chiar și în noiembrie 1944, pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 

CITIȚI ȘI: Iohannis, aflat la Guvern, impune noi restricții la nivel național: "Nu dorim să închidem economia românească. Noi dorim să luăm măsuri prin care oamenii sunt protejați"

"Începe campania electorală. Va fi o campanie în condiții speciale, foarte stricte. Și urmează votul. Vă invit domnule premier, onorați membri ai Guvernului pentru a garanta organizarea în cele mai bune condiții a alegerilor, în condiții de siguranță sanitară. Este posibil. Am dovedit-o cu ocazia alegerilor locale care au avut loc acum puțin timp. 

Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar. Democrația nu poate fi pusă în paranteză. Democrația trebuie garantată. Democrația se garantează prin alegeri libere. Națiunile puternice țin la alegeri democratice chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puțin timp în SUA? Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză. În SUA alegerile au avut loc în condițiile în care au acolo 100 de mii de cazuri noi în fiecare zi și totuși s-au organizat și au avut o prezență record. Dacă v-ați uitat la TV ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască și au fost și au ales. Sau să ne amintim că în SUA s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război. Dar au ținut să facă alegeri pentru că așa trebuie în democrație. Așa fac națiunile puternice. Națiunea română e o națiune puternică și vom trece împreună prin această criză", a spus Iohannis. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.