Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, faptul că CCR adoptă multe decizii care sunt contrare intereselor fundamentale ale României, susținând că "trebuie schimbați politrucii" din cadrul forului constituțional. Totodată, premierul a calificat drept "abracadabrantă și o încălcare flagrantă a Constituției" decizia CCR privind legea potrivit căreia Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare.
Reacția șefului CCR, Valer Dorneanu, a venit joi seară la Antena 3, acesta plângându-se că "în niciun stat din Europa nu există asemenea presiuni şi asemenea atacuri din partea primului ministru".
"Înainte sau după o decizie pe care trebuie să o luăm noi suportăm o presiune mediatică de tot felul, începând cu salarii, cu cine ne ascultă... Este evident că e o presiune evidentă, expresă şi neavenită şi neprincipială şi neconstituţională. În niciun stat din Europa nu există asemenea presiuni şi asemenea atacuri din partea primului ministru. Acuma, un politician, mai pot accepta, că opinia politică e liberă, dar un politican de seama primului ministru...", a precizat Dorneanu.
Mai mult, Dorneanu l-a amenințat pe Orban cu o serie de sesizări pe care le va face CCR la foruri europene precum Comisia de la Veneția, Consiliul Europei, respectiv Asociația Curților Constituționale.
"O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuţii şi am tot avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale. (..) Avem în vedere să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi în mod sigur Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa", a mai zis Dorneanu.
De asemenea, șeful CCR a precizat că declaraţiile premierului reprezintă un atac la statul de drept: "Este evident că este un atac la adresa statului de drept, pentru că instituţia CCR este un pilon al democraţiei, un pilon al statului de drept, un garant al Constituţiei, al supremaţiei sale şi dacă unul din actorii principali ai statului de drept, cum este primul ministru al Guvernului, atacă celelalte instituţii care alcătuiesc ansamblul constituţional, în mod evident este un atac la credibilitatea acelei instituţii. Dacă noi ne-am preta să declarăm că hotărârile Guvernului, înainte de a fi supuse ele unei căi de atac sunt nişte prostii şi că primul ministru sau Guvernul sunt nu ştiu cum, ce s-ar alege cu statul de drept? Ce înţelege cetăţeanul simplu, când cetăţeanul simplu trebuie îndemnat de autorităţi să respecte legea începând cu primele autorităţi ale statului? Dacă ele dau un exemplu prost, contestă ele însele legea şi îndeamnă cetăţenii să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale, ce fel de stat de drept promovează acest prim ministru?".
Subit, Valer Dorneanu își îndreaptă atenția către forurile europene. Nu la fel a reacționat în momentul în care CEDO a decis că Laura Codruța Kovesi a fost revocată abuziv de la conducerea DNA. Valer Dorneanu, care a fost și raportor pe respectiva speță, a declarat în luna mai, așa cum era de așteptat, că nu își va da demisia din funcția de președinte al CCR și din cea de judecător al CCR, deși imaginea instituției a fost afectată extrem de grav. Dorneanu a spus cu nonșalanță pentru Hotnews că nu simte nimic în legătură cu decizia CEDO.
Dorneanu: "Nu am niciun sentiment, nici de bucurie, nici de nimic. Nu am de gând să fac niciun comentariu. Nu îmi permite statutul să dau declarații publice cu privire la o decizie a uneia din cele 3 mari instanțe. Vă dați seama că nu pot comenta asa ceva. (...) Se vor face comentarii la adresa noastră, este evident, că de-aia este democrație".