ȘTIREA INIȚIALĂ
Parlamentarii voteză marți, în ședința de plen reunit, proiectul de rectificare bugetară, modificat de PSD în comisiile de specialitate săptămâna trecută. Potrivit modificărilor, PSD vrea majorarea pensiilor cu 40%, creșterea salariilor profesorilor din acest an și alocări de fonduri pentru autoritățile locale.
În acest context, ministrul de Finanțe, senatorul PNL Florin Cîțu, a avut o intervenție în Parlament prin care a subliniat că PSD nu a prevăzut în legea privind mărirea pensiilor cu 40% nicio sursă de finanțare. Mai mult decât atât, Cîțu a precizat că ministrul de Finanțe din Guvernul Dăncilă, Eugen Orlando Teodorovici, solicita la acea vreme, deși nu era criză economică și nici pandemie, "reanalizarea calendarului de implementare a prevederilor Legii 127/2019 privind creșterea pensiilor".
"Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României este un act de agresiune la stabilitatea economiei. Toată lumea se uită astăzi la noi, agențiile de rating, Comisia Europeană, investitorii, toți se uită și ne judecă și văd cum o grupare vrea să arunce țara în aer. Vom vota împotriva acestei rectificări bugetare și le garantăm românilor că nu vom arunca țara în aer", a atras atenția Cîțu.
Cîțu: "Nu-mi vine să cred că astăzi suntem din nou aici și discutăm despre acest lucru după ce abia am trecut prin analiza Standard&Poor's acum câteva luni de zile și ați văzut ce greu a fost să menținem ratingul de țară. M-am uitat pe raportul comun al celor două comisii și nu există nici acum o sursă de finanțare prevăzută în legătură cu creșterea punctului de pensie. Am mers mai departe și am zis că poate era în legea originală, iar acolo se arată simplu că pentru anul acesta, de la buget, trebuie alocați, dacă am fi mers pe varianta cu 40%, 24,8 miliarde de lei, iar pentru anul viitor 58 de miliarde de lei. Nici aici nu scrie o sursă de finanțare și vă citez din lege, "sumele necesare se asigură din finanțarea de la bugetul de stat", adică creșterea deficitului bugetar. Legea a fost făcută fără sursă de finanțare. Totuși, în aceste condiții, am reușit anul acesta să facem o creștere a punctului de pensie cu cea mai mare sumă care s-a văzut până acum într-o perioadă de criză economică, 177 de lei, și am reușit să creștem și alocațiile cu 20%, chiar dacă nici acolo nu a fost precizată nicio sursă de finanțare.
Dar ca să demontăm ipocrizia care încă domnește în Parlamentul României aș vrea să mergem la documentul prezentat de fostul ministru de Finanțe în ședința de Guvern, pe vremea când era Viorica Dăncilă, după întâlnirea cu FMI, în care spune foarte clar că această creștere a punctului de pensie se poate face doar în baza reducerii drastice a investițiilor publice. Noi nu facem așa ceva! (...) La final, recomandarea ministrului de Finanțe de atunci era următoarea: "Vă rugăm să dispuneți reanalizarea calendarului de implementare a prevederilor Legii 127/2019 privind creșterea pensiilor. Deci într-o perioadă de creștere economică, fără niciun fel de pandemie, Guvernul PSD de atunci iată că nu poate să crească pensiile fără să creeze probleme.
Ceea ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României este un act de agresiune la stabilitatea economiei. Toată lumea se uită astăzi la noi, agențiile de rating, Comisia Europeană, investitorii, toți se uită și ne judecă și văd cum o grupare vrea să arunce țara în aer. Vom vota împotriva acestei rectificări bugetare și le garantăm românilor că nu vom arunca țara în aer!".