Modelul Firea naște pui vii care se hrănesc cu bani de la buget. În cazul municipiului Bacău, toți banii de investiții din taxele și impozitele băcăuanilor se duc la firma înființată din inițativa primarului Cosmin Necula și condusă de șeful acestuia de partid, Nicu Zaharia. În doi ani de zile, aproximativ 15 milioane de euro s-au scurs din banii municipalității inutil.
Ucenicie la Hrebenciuc și Vlase, actualul șef al SIE
Pe Nicu Zaharia și Cosmin Necula îi leagă o prietenie veche, din perioada uceniciei de partid la Viorel Hrebenciuc și Gabriel Vlase, actual șef al SIE, dar multă vreme tartorul secund în PSD Bacău. Copiii ambelor personaje politice sunt botezați de Vlase iar Hrebenciuc este cel care i-a ajutat să prindă primele posturi la stat, unul în primăria condusă de Dumitru Sechelariu, celălalt la corpul de control al prefecturii.
Societatea în cauză, înființată pe modelul căpușelor lui Firea la București, este populată de tot felul de politruci în pozițiile din birouri iar media salarială pentru aceștia trece de o mie de euro pe lună, în condițiile în care salariul mediu al băcăuanilor este de 2800 de lei. Pe lângă asta, în ultimii doi ani de zile, banii de investiții de la bugetul municipiul Bacău, și așa destul de puțini, s-au dus către Societatea de Servicii Publice Municipale. Evident, nu s-au organizat licitații, ci s-au oferit contracte directe.
Oamenii lui Benea, cei ai lui Necula și sinecurile de partid
Printre cei care au fondat societatea mai sus amintită se numără și Valentin Palea, administratorul public al județului care este unul dintre oamenii de încredere ai lui Dragoș Benea, baronul PSD de Bacău, fost viceprimar al lui Sechelariu, fost președinte de Consiliu Județean și actual europarlamentar. În primă fază, Nicu Zaharia a fost numit director tehnic iar de mai bine de un an ocupă funcția de director general. De menționat că Zaharia este șeful Pro România Bacău și, după trecerea lui Necula la partidul lui Ponta, a ajuns șeful doctrinar al primarului Bacăului. La fel s-a întâmplat și cu angajații din birouri ai SSPM au trecut de la PSD la Pro România.
Filiera Lazăr
SSPM se ocupă de administrarea domeniului public al municipiului Bacău, de organziarea sărbătorilor de iarnă, de lucrări, de prestări servicii pentru primărie dar și de vânzarea a tot felul de bunuri pentru aceeași primărie, de la mobilier stradal până la laptopuri.
Mai nou, SSPM și-a făcut inclusiv birou de proiectare. Asta la nivel teoretic, căci în realitate, toate proiectările și documentațiile tehnice sunt date către firma ieșeană Air Project, care are ca domeniu de activitate montarea de aer condiționat.
Deloc întâmplor, societatea colaborează cu dezvoltatorul Profi pe zona Moldovei, la fel ca și Răducu Lazăr, bunul prieten, sponsor de campanie și sfătuitor de taină al lui Necula. Acesta, prin firma pe care o deține, Construcții Contact Plus, a intermediat dezvoltarea uluitoare a magazinelor Profi în municipiul și județul Bacău. Practic, nu exstă colț de stradă în cartierele băcăuane să nu existe câte un supermarket polonez, toate amenajate de Contact Plus, fără autorizații de construire. De controlat nu a controlat nimeni, dat fiind faptul că poliția locală, cea care se ocupă de verificarea autorizațiilor, este condusă de cumătrul primarului Necula.
Practic, Lazăr, Necula și Zaharia au implementat un sistem de făcut bani ascuns de ochii opiniei publice. Metoda este simplă și eficientă: primăria oferă contracte de lucrări fără licitație la SSPM, teoretic societatea se ocupă și de proiectare, în realitate banii se duc către Air Project iar de acolo se poate doar ghici ce se întâmplă cu ei.
Fratele lui Răducu, scut la Camera de Conturi Bacău
În mod normal, activitatea SSPM este verificată de Camera de Conturi Bacău. Pe hârtie, așa se și întâmplă. Numai că, de fiecare dată, în control apare fratele lui Răducu Lazăr, Bogdan pe numele său, auditor extern la Camera de Conturi. Și uite așa se închid ochii și la faptul că societatea folosește bunurile mobile și imobile ale municipiului, prin Direcția de Spații Verzi, fără a avea dreptul dar și la combinațiile de la proiectările tehnice.
Și ca totul să fie complet, de partea juridică a SSPM se ocupă finul primarului Necula, fost avocat al lui Dumitru Sechelariu, Gabriel Ioniță. O adevărată fami(g)lie conectată la banul public.