Dovada grobianismului absolut: ”Rusofilul Dodon NU își respectă mama!” Acuzațiile unui fost deputat


Dovada grobianismului absolut: ”Rusofilul Dodon NU își respectă mama!” Acuzațiile unui fost deputat

Rusofilul, socialistul și românofobul Igor Dodon este atât de grobian încât nu-și respectă nici propria mamă, avertizează fostul deputat Ștefan Secăreanu, pe Facebook, comentând astfel faptul că șeful statului nu a purtat mască de protecție și nici nu a respectat vreo altă măsură de prevenție, în cadrul turneului său populisto-electoral prin școlile din nordul R. Moldova, ”insultând astfel toți copiii și profesorii”.  Facem precizarea că, din câte se cunoaște, mama lui Dodon ar fi fost cadru didactic.

Podul.ro vă prezintă comentariile și acuzațiile lui Ștefan Secăreanu:

”Așadar, Igor Dodon, șef de stat, îl amenință cu destituirea din funcție pe ministrul Educației, Igor Șarov! (…)

Ce l-a determinat pe acesta să-și manifeste public apucăturile de mitocan?

Nesimțitul s-a făcut foc și pară pe ministrul Șarov, care a avut îndrăzneala să-l critice fiindcă nu a purtat masca de protecție și nici nu a respectat distanța socială într-o vizită la o școală din nordul Republicii Moldova! (…)

Dodon este insul care, prin comportamentul său de om grobian, a insultat toți copiii și profesorii din Republica Moldova, întreaga societate, a dat cu ciubota sa de mujik crescut în spirit enkavedist în tot ceea ce înseamnă pentru basarabeni actul educației!

Prin gestul său de om nemernic, ticălos, șeful de stat de la Chișinău a demonstrat că nu are cei șapte ani de-acasă!

A mai demonstrat, bineînțeles, că nu și-o respectă întâi de toate pe mama sa, care, din câte se cunoaște, ar fi și ea cadru didactic.

Sau, din contră, am putea deduce că șeful de stat de la Chișinău, Igor Dodon, nu a avut de unde să aibă cei șapte ani de-acasă, o dată ce își bate joc în halul ăsta de copii, de profesori, de toți oamenii din jur crezând că lui totul i se permite și nu poartă nicio răspundere pentru abuzurile și crimele pe care le-a săvârșit și le mai săvârșește încă!

Insul e și ridicol!

Nu vedeți cum încearcă el să-i imite, în chip servil, ba pe Putin, ba pe Lukașenko?!

Nu vedeți cum se-nfoaie, cum își dă el importanță în situația în care șeful de stat în Republica Moldova are atribuții reduse?”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.