Rusofilul Dodon va ajunge în boxa acuzaților pentru falsificarea și subminarea Declarației de Independență! APELUL deputaților din Primul Parlament


Rusofilul Dodon va ajunge în boxa acuzaților pentru falsificarea și subminarea Declarației de Independență! APELUL deputaților din Primul Parlament

Deputații din Primul Parlament al R. Moldova îl acuză în termeni duri pe opulentul rusofil Igor Dodon, într-un apel remis Podul.ro, de uzurparea puterii de stat, înaltă trădare și corupție.

Dodon nu reprezintă interesele R. Moldova, ci pe ale Rusiei, subliniază deputații celui dintâi legislativ liber de Moscova, avertizând că unica soluție de redresare a Basarabiaie constă în tragerea lui la răspundere, în boxa acuzaților, pentru revizuirea, falsificarea și subminarea Declarației de Independență, document fondator al statului R. Moldova.

Vă prezentăm în integralitate apelul deputaților din Primul Parlament:

”Noi, deputații din Primul Parlament al Republicii Moldova (legislatura 1990-1994), semnatari şi votanţi a Declaraţiei de Independenţă, ne exprimăm profunda indignare şi un dezacord categoric faţă de un şir de acţiuni criminale, din ce în ce mai grave, ale preşedintelui Igor Dodon, pe care le calificăm drept acte de înaltă trădare de stat. Facem apel către deputaţii actualului Parlament să iniţieze procedura de acuzare şi de demisie din înalta funcţie a lui Igor Dodon şi să intervină pe lângă Comisia Electorală Centrală să examineze temeinic, mai întâi, decizia Curţii Constituţionale cu privire la demnitarii suspectaţi de corupţie, apoi să hotărască, dacă şeful statului implicat direct în acte de corupţie, mai are dreptul să fie înregistrat în competiţia pentru un alt mandat prezidenţial.

Igor Dodon, încălcând grav jurământul depus de a-şi dărui „toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respecte Constituţia şi legile ţării, să apere democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a procedat, de cele mai multe ori, tocmai invers. Pe parcursul celor aproape 4 ani, Igor Dodon s-a îngrijit exclusiv de îmbogăţirea personală, de lustruirea propriei imagini, de „propăşirea” Partidului Socialiștilor și de salvarea ortacilor săi de urmărire penală.

În toţi aceşti ani el ia umilit pe toți cetăţenii într-un hal fără de hal. În mod deosebit, Igor Dodon s-a remarcat prin acţiunile sale de insultare a memoriei, onoarei şi demnităţii celor care au desprins Republica Moldova de la imperiul rus, numit Uniunea Sovietică și a celor care au apărat cu arma în mână suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială de invazia criminalilor separatişti. În mod sfidător, ignorând statutul de „garant al Constituţiei”, le aduce onorul, prin depunere de flori la mormânt, celor care în 1992 au declanşat războiul de la Nistru şi au omorât sute de patrioţi ai neamului şi oameni nevinovaţi. Mai mult decât atât, preşedintele Dodon îşi permite să-l primească cu onoruri la reşedinţa de la  Condriţa pe Vadim Krasnoseliski şi să-l mai şi numească „preşedintele Transnistriei”, recunoscând astfel regimul separatist de la Tiraspol.

Anual, Igor Dodon își permite obraznic să-i umilească pe băștinași și să-și șteargă cizmele sale de marionetă putinistă de osemintele sutelor de mii de oameni, omorâți de către imperiu, prin sărbătorirea cu mult fast a zilelor de 28 iunie 1940 și 24 august 1944, zile de ocupație rusească.

Culmea acţiunilor sale criminale au fost declaraţiile belicoase de la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, având drept scop apărarea agresorului rus, și nu retragerea armatei ruse de ocupaţie de pe teritoriul Republicii Moldova.

Tot în aceşti aproape 4 ani, în pofida promisiunilor electorale, Igor Dodon a pus povara miliardului furat pe umerii cetăţenilor, împovărându-l pe fiecare cu o datorie de 10.000 de lei! De altfel, nu este singura acţiune reprobabilă, sub aspect financiar, ce cade sub incidenţă penală. Palatul prezidenţial este reparat din bani obscuri. Nici azi nu se cunosc sursele din care provin. Banii, „donați” de către preşedintele Turciei,Recep Tayyip Erdoğan, sunt suspectați ca fiind plata pentru răpirea şi extrădarea celor 7 profesori turci nevinovaţi. Pentru această acțiune criminală, Republica Moldova va trebui să restituie, conform deciziei CEDO, 175.000 euro familiilor care au pătimit. Este o încălcare flagrantă a acordurilor internaţionale, de care se face suspect preşedintele Igor Dodon.

În acelaşi timp, opiniei publice i se aduc tot mai multe probe de finanţare externă a PSRM şi a campaniilor electorale prezidenţiale şi parlamentare. Milioanele vin preponderent din Federaţia Rusă, prin companii şi fundaţii tainice ale lui Igor Dodon, inclusiv prin zona off-shore Bahamas. Ultimele filmări demonstrează legătura strânsă dintre Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc, cel care a finanţat copios PSRM cu bani murdari. Este atât de regretabil, că după asemenea probe indubitabile Procurorul general s-a transformat în avocatul preşedintelui Dodon.

Prin ultima sa acţiune din 27 august 2020, Igor Dodon a depăşit toate liniile roşii. Sub egida preşedintelui Dodon, în sala în care a fost votată Declaraţia de Independenţă, este organizată aşa-numita sărbătorire a celei de-a 29-a aniversări a Independenţei Republicii Moldova, de fapt un  spectacol idiot de genul celor organizate de „aghitbrigăzile” komsomoliste prin kolhozuri. Cu de la sine putere, Igor Dodon a falsificat şi trunchiat într-un hal fără de hal Declaraţia de Independenţă, votată de 278 de deputaţi în şedinţa festivă din 27 august 1991 şi confirmată, în aceeaşi zi, de Marea Adunare Naţională. Dânsul a exclus sfidător aliniatele fundamentale, care fixează originea noastră etnică, limba vorbită, istoria dramatică a dezmembrării naţionale şi demască actele de cotropire şi de deznaţionalizare a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Fiind prin esenţă un trădător laş, nu a îndrăznit să-şi citească „opera”, dar s-a ascuns în spatele unui copil, pe care l-a impus să dea citire textului său criminal!

Noi, deputaţi ai Primului Parlament, precizăm că Declaraţia de Independenţă este parte componentă a Blocului Constituţional şi absolut nimeni nu-i poate falsifica, revizui, modifica sau atinge conţinutul. Ea se află la baza elaborării Constituţiei Republicii Moldova. Prin acţiunea criminală şi premeditată de revizuire  şi mutilare a Declaraţiei de Independenţă, preşedintele Igor Dodon a atentat la temeiurile fundamentării constituţionale a Republicii Moldova ca stat suveran şi independent, a trădat interesele lui naţionale, a uneltit împotriva statului şi este pasibil de pedeapsă penală pentru uzurparea puterii de stat şi înaltă trădare a intereselor naţionale.

Pornind de la cele expuse, constatăm că Igor Dodon nu reprezintă interesele Republicii Moldova, ci ale Rusiei lui Putin, a venit la putere prin fraudă în anul 2016 şi este:

- SUSȚINUT de clanurile banditeşti din Rusia prin finanţare ilegală prin off-shor-ul  Bahamas şi canalele propagandistice putiniste;

- ÎN CÂRDĂȘIE cu oligarhii care au furat miliardul, el a devenit capul schemelor, mafiei şi corupţiei din stat;

- „HRĂNIT” de către grupările criminale şi Plahotniuc cu bani din „kuliok”;

- CEL CARE cheltuie zilnic câte 100.000 lei din banii publici pentru baluri, distraţii, sindrofii şi călătorii departe de interesul public.

Considerăm că nu avem o altă armă legală decât a apela la instanţele de drept de a-l aduce pe banca acuzaţilor pe cetăţeanul Igor Dodon, care prin revizuirea, falsificarea şi subminarea Declaraţiei de Independenţă, documentul fondator al statului Republica Moldova, precum şi prin alte acte reprobabile ce constituie crima de înaltă trădare a Patriei, se face vinovat de „fapte săvârşite intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii Moldova, (…) precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova” (articol 337, Cod penal al Republicii Moldova, fapte pasibile de pedeapsa cu închisoare de la 12 la 20 de ani). Toate aceste acțiuni  pot fi calificate fără echivoc drept spionaj în folosul statului agresor şi ocupant rus. Mai sperăm că în R.Moldova nu toată justiţia a fost acaparată şi băgată în buzunarul lui Igor Dodon.

ARSENI ALEXANDRU,  AMIHALACHIOAE GHEORGHE, BAŞTOVOI ANDREI, BEŞLEAGĂ VLADIMIR, BERLINSKI VICTOR, BORDEIANU GHEORGHE, BODIU ZOSIM, CIUNTU IOAN, CARANDIUC BORIS, CULEA CONSTANTIN, COLUN VALENTIN, COSTAŞ ION,  DABIJA NICOLAE, DARABAN VALERIU, DRUŢĂ MIHAIL,  DOLGANIUC VALENTIN, DARIE VLAD, HIOARĂ GHEORGHE, LEFTER TUDOR, MADAN ION, MAIMESCU ŞTEFAN, MEREUŢĂ ION, MUNTEANU PETRU, MISAIL NICOLAE,  MACRINICI TUDOR, MORARU NICOLAE,  NEGURĂ ION, NEAGU ION, NEDELCIUC VASILE, PASCARU VLAD, PALII ION, POIATĂ MIHAIL,  PLUGARU ANATOL, PÎRVAN PINTILIE, PARA VASILE,  RENIŢĂ ALECU, SAULEA AUREL, SECRIERU ELISEI, TAMPIZA CONSTANTIN, TRESTIANU GHEORGHE, TODOROI DUMITRU, ŢĂRANU ANATOL, ŢURCANU ANDREI, ŢURCAN ANATOL NIC.,ŢURCAN ANATOL ION, ŢURCAN ION, URSU VASILE, VASILACHE IGNAT, ZGARDAN VASILE.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.