Grupaj FOTO Félicien Kabuga, monstrul însetat de sânge care a finanțat genocidul din Rwanda. Cum au fost posibile mormanele de copii incendiați și femeile spintecate cu maceta. Un milion de crime abominabile în o sută de zile

Podul.ro vă prezintă sinuoasa și inedita operațiune internațională de vânare și capturare a unuia dintre cei mai prolifici criminali în masă ai planetei – Félicien Kabuga, monstrul cu față umană care a organizat, finanțat și coordonat puțin spus abominabilul genocid din Rwanda (1994), soldat cu peste 800.000 de crime, existând însă și analize oficiale care susțin că, de-a lungul a o sută de zile, și-au pierdut viețile aproximativ un milion de oameni.

|inline|https://cms.podul.ro/image/f4e245048437c7bd7ed036ea24c0fe15|landscape|c|png|1||center|

Genocidul

Potrivit unui recent documentar Netflix, Kabuga nu doar că a premeditat transformarea Rwandei într-o hecatombă – manevrând diverși lideri hutu, alimentându-le extremismul și înființând sinistrul Radio des Mille Collines, un veritabil ”minister al adevărului și al morții” cu acoperire națională, prin intermediul căruia a instigat, în permanență, la exterminarea populației minoritare tutsi, atât în preludiul cât și în timpul genocidului –, dar el a cumpărat cu bani din propriul buzunar și a importat sute de mii de macete și alte arme necesare carnagiului, multe împărțindu-le în propriul său birou milițiilor hutu alcătuite chiar de el și de apropiații săi.   

Monstruos până la capăt, Félicien Kabuga a continuat să instige la omor în masa pe considerente rasiale în toată perioada genocidului, pe măsură ce flăcările înfulecau mormane de copii ciopârțiți cu macete și femei se zvârcoleau spintecate pe margini de drum, la grămadă cu bătrâni și tineri hăcuiți a căror unică vină a fost că se născuseră tutsi. Bestialitatea și primitivismul aveau să atingă forme de neimaginat, dezumanizarea devenind absolută – închipuiți-vă că a fost vorba de lupte corp la corp, de încleștări disperate soldate cu moartea în chinuri a familii întregi, sub ochii neputiincioși și muribunzi ai părinților, și că, de regulă, milițiile lui Kabuga le secționau victimelor tendonul lui Ahile, ca să nu mai poată fugi, și apoi le ciopârțeau în voie. Aceleași miliții dansau și cântau printre dâmburile de hoituri incendiate, învăluite în fum și duhori pestilențiale: ”Veniți să vă bucurați cu mine, prieteni/ Că tutsi sunt exterminați/ Veniți să vă bucurați cu mine, prieteni/ Dumnezeu e drept”.

Astfel de imagini au cutremurat și au sensibilizat întreaga planetă. Devenit unul dintre cei mai căutați răufăcători ai lumii, multimilionarul genocidar Félicien Kabuga va fi vânat de FBI și de autoritățile internaționale timp de 26 de ani, prin Africa și Europa, în numeroase state, până pe 16 mai 2020, când, finalmente, este localizat și arestat în Franța, într-un orășel din apropierea Parisului, unde ducea un trai luxos la adăpostul unei identități false. Așa cum veți afla din cele ce urmează, averea faraonică și disponibilitatea lui la crimă l-au ajutat pe Kabuga să se sustragă ani și ani de zile brațului lung al legii.

Ca o scurtă paranteză, dar necesară, vestea arestării genocidarului nu a stârnit atenția militanților neomarxiști de la Black Lives Matters (BLM), prea ocupați să distrugă statui și să se urineze pe ele, în lumea civilizată, în timp ce susțin că ar apăra astfel drepturile și libertățile cetățenilor de culoare – de altfel, extrema stângă (din UE sau aiurea) s-a dovedit indiferentă la arestarea lui Kabuga, ba chiar a ignorat-o programatic, și asta din motive ce sunt de ordinul evidenței, fiindcă un genocid din urmă cu aproape trei decenii, dintr-o țară africană sărăcăcioasă, organizat de niște oameni de culoare împotriva altor oameni de culoare, nu aduce avantaje financiare și de imagine – mai multe detalii AICI.

În Elveția?!

Imediat după genocidul din 1994, mulți dintre liderii politici și afaceriștii care au inițiat și coordonat atrocitățile au dat bir cu fugiții din Rwanda. Făcând totul pentru a-și ascunde urmele și implicarea imprescriptibilă, făptașii s-au împrăștiat în lumea largă.

Contrar oricăror așteptări, Félicien Kabuga va fugi direct în Elveția, dacă vă puteți închipui, și nu în vreo țară africană, așa cum am fi fost tentați să credem, având în vedere circumstanțele. Un refugiat tutsi face publică informația că finanțatorul genocidului se află pe pământ elvețian, însoțit de familie, unde solicitase, urmând cu sfințenie toate procedurile în vigoare, mult doritul azil politic. Exponenții dinastiei Kabuga nu veniseră doar cu hainele de pe ei și numai cu două-trei bagaje, așa cum se întâmplă, de regulă, cu 99% dintre refugiații din statele africane, ci își căraseră după ei garderobe întregi și numeroase obiecte scumpe, pe care le îngrămădiseră în trei microbuze. Kabuga a primit imediat viza de intrare în Elveția – mai fusese în această țară, avea un cont bancar însemnat deschis aici și, mai presus de orice, era un magnat mai mult decât rentabil. Drept urmare, i s-a permis intrarea în Elveția, cu toate că numele său se afla deja pe lista indezirabililor MAE.

După această primire călduroasă de-a dreptul, de care nu mulți pământeni s-ar fi bucurat, reprezentanții familiei Kabuga, cazați la un hotel de fițe din Berna, aveau să fie înștiințați că autoritățile deciseseră, finalmente, să-i deporteze, având în vedere numeroasele semnale de alarmă primite atât din partea forurilor internaționale, cât și din partea celor mai importante cancelarii de pe cel puțin trei continente. Dincolo de orice, un lucru era limpede: Elveția nu putea acorda azil politic unui organizator și finanțator de genocid.  

O îngrozitoare lașitate politică

Dacă inițiala primire a lui Kabuga a stârnit stupoare legitimă, scandal și mari, mari semne de întrebare, faptul că autoritățile l-au lăsat să plece pe acest criminal în masa, într-un cadru organizat și pe banii statului elvețian, care a plătit biletele de avion ale întregului clan, a cauzat un adevărat tsunami în Elveția și nu numai. Pe buzele tuturor era aceeași întrebare de neevitat: de ce nu a fost deferit Kabuga organismelor internaționale, așa cum ar fi fost firesc, pentru a-și clarifica speța în instanță, având în vedere gravitatea acuzațiilor?

Mai mult chiar, genocidarului – care era fericitul titular al unui cont baban, deschis la o bancă elvețiană respectabilă – i s-au făcut diverse concesii și i-a fost permis să-și scoată toți banii prin proceduri de urgență, ceea ce, în realitate, i-ar fi imposibil unui client obișnuit

Amintim că, teoretic, Elveția este patria drepturilor omului care găzduiește Națiunile Unite. Măcar cu titlu de prevenție, autoritățile elvețiene ar fi putut să-l rețină pe Kabuga, în scopul tranșării situației sale, dar această posibilitate a fost ignorată în totalitate, din cauze niciodată clarificate public, deși vor fi existat pârghii și proceduri în acest sens. E o îngrozitoare lașitate politică să nu te împovărezi cu un proces de crime împotriva umanității într-o țară africană îndepărtată, un proces din start câștigat, având în vedere gravitatea faptelor săvârșite, deja susținute de un rechizitoriu irefutabil, și să lași un genocidar nepedepsit. Șocant, dar adevărat: pentru autoritățile elvețiene, cel mai ușor a fost să-i plătească biletele lui Kabuga, să-l pună într-un avion și să-l ajute să dispară.  

Un interviu în Congo

Din Elveția, criminalul a zburat direct la Kinshasa, capitala Republicii Congo, țară în care se simțea în siguranță, având relații sus-puse în politică și în mediul de afaceri. Atunci și acum, orașul e un furnicar, oricine și-ar fi putut pierde urma acolo, însă la vremea aceea existau doar două hoteluri internaționale care s-ar fi putut ridica la pretențiile multimilionarului, așa că un jurnalist elvețian de radio l-a putut depista chiar din prima încercare, fără bătăi de cap. Contrar așteptărilor, deși era oficial fugar, Kabuga a răspuns solicitării, l-a primit în apartamentul în care locuia cu familia și i-a oferit un mini-interviu, scandalos și vizibil scremut.

A preferat să vorbească în limba lui, cu un calm care îți presară fiori pe șira spinării, în timp ce fiica sa traduce, zâmbitoare și pe alocuri indolentă. Evident, Kabuga a negat categoric orice implicare directă în genocid și s-a prezentat drept un prosper om de afaceri care a deschis diverse business-uri în Rwanda, printre care și Radio des Mille Collines. El ar fi fost un simplu acționar în cadrul acestui post de radio, printre alții, și nici pe departe boss-ul absolut, așa cum a stabilit ancheta internațională. Inevitabil, nu a uitat să pozeze într-o biată victimă a persecuțiilor politice, în timp ce-și freca mâinile mânjite cu sânge. Pe de altă parte, Kabuga a găsit de cuviință să anunțe și că era foarte supărat pe autoritățile elvețiene, care, culmea, abia ce-l făcuseră salvat, fiindcă, a explicat, el urmase procedura corectă de solicitare a azilului politic, iar decizia deportării ar fi fost un ”abuz” care i-ar fi nesocotit drepturile și libertățile fundamentale.

Valuri de ură

Toate ca toate, însă Radio des Mille Collines – pe care Kabuga l-a înființat în 1993 – s-a numărat printre principalii instigatori la genocid, o parte dintre șefi, crainici și așa-ziși jurnaliști aflându-se și acum în spatele gratiilor, condamnați la ani grei.  

”Gândacii tutsi vor să ne strice viețile! Oamenii ăștia sunt foarte răi, rasa lor e rea”, avertiza însuși Kabuga, la microfonul Radio des Mille Collines, în preludiul amplului masacru.

Anchetatorii și reprezentanții organismelor internaționale avertizează că fără acest post de radio, genocidul n-ar fi atins amploarea și paroxismul la care s-a ajuns tocmai datorită instigărilor și mesajelor astfel propagate, în mod cât se poate de premeditat. În lipsa unui astfel de sprijin mediatic, nu s-ar fi putut mobiliza efectiv întreaga populație împotriva unui grup. În realitate, așa-zisul post de radio, prin talazurile de ură și de instigare la omor în masă, pe care le-a revărsat masiv și dincolo de orice saturație, atât în lunile de dinainte, cât și în timpul genocidului, pe măsură ce țara se umplea de hoituri, a reprezentat cea mai puternică, mai perfidă și mai nimicitoare armă.

”Dragi ascultători, e RTLM! Radioul liber din Kingali, Nu există un tutsi bogat cât Kabuga! Deci nu vă mai lăudați! Nu glumesc, veți fi exterminați. Ne organizăm ca să-i eliminăm pe toți, iar copiii și nepoții noștri să nu audă niciodată despre chestia numită ‹tutsi›”, jubila un crainic, mândru nevoie mare, cu doar trei luni înaintea declanșării atrocităților.

”După cum vă spun des, gândacii tutsi mănâncă carne de om și sunt canibali. Gândacii rezistă! Sunt enervanți pentru că îi omorâm mereu, îi zdrobim, dar e imposibil să-i exterminăm!”, se văicărea o crainică, în timp ce macetele spintecau femei și bătrâni, de-a valma, iar flăcările înfulecau copii ciopârțiți. Crainica se află în pușcărie, condamnată pentru crime împotriva umanității.

”Copiii tutsi sunt la fel de periculoși ca adulții. Vă vor ucide după ce cresc!”, avertiza aceeași creatură, cu efectele deja știute.

Făptura citată mai sus explică de peste 20 de ani că ”ideologul” întregii propagande a morții va fi fost Félicien Kabuga, deopotrivă finanțator și organizator al genocidului, satrapul care impunea cu mână de fier linia ”editorială” a postului de radio, intervenind deseori în emisiuni și instigând explicit la exterminarea populației tutsi.

De notat și că Radio des Mille Collines a făcut obiectul unei anchete parlamentare, cu doar două luni înaintea declanșării atrocităților, dar ura mediatică nu a putut fi oprită, indiferent de presiuni. ”RTLM nu-i poate mulțumi pe toți. RTLM spune doar adevărul și doar ce se întâmplă cu adevărat. Și din acest motiv l-am fondat, să lumineze populația”, a declarat Kabuga, în acel context, asumându-și public totul, iar poziția asta e cât se poate de edificatoare pentru masacrul ce urma să transforme întreaga țară într-o hecatombă de proporții neverosimile.  

Trebuie spus și că ministrul informațiilor – cel care a încercat să-i închidă radioul lui Kabuga, avertizând, în cadrul comisiei, că proferarea discursului urii va provoca un ocean de sânge – avea să fie asasinat de o manieră animalică, laolaltă cu întreaga sa familie, în timpul genocidului.

Evident că Radio des Mille Collines (transformat, în mod premeditat, într-un soi de minister al adevărului și al morții cu acoperire națională) nu putea fi oprit, indiferent de numele și funcțiile politice ocupate de cei care au încercat asta și în ciuda oricăror proceduri existente în sărăcăcioasa republică africană, doar Kabuga era cel mai bogat om din Rwanda, ceea ce explică totul. Închipuiți-vă că era atât de cunoscut și de apreciat încât, când cineva se îmbogățea, ceilalți îl porecleau și-l strigau ”Kabuga”. Tezaurizând o avere de-a dreptul faraonică, ”ideologului” – care întreținea conexiuni extrem de solide cu diverși lideri hutu – nu i-a fost deloc dificil să sprijine viziunile extremiste al căror obiectiv era anihilarea și eliminarea minorității tutsi.

Protejat în Kenya  

Câțiva dintre inițiatorii genocidului s-au ascuns în Camerun. Alții, printre care și Kabuga, s-au refugiat în Kenya – erau protejați acolo. În acea perioadă, Kenya – condusă de un guvern extrem de corupt – devenise un soi de paradis pentru afaceriști și politicieni certați cu legea, indiferent de crimele săvârșite. În această ordine de idei, Nairobi va fi fost o destinație predilectă pentru mulți dintre inițiatorii fățiși, dar și din umbră, ai genocidului rwandez.

Până la urmă, grație presiunilor externe, s-au reușit o serie de arestări în Kenya – surpriză totală: chiar și alunecosul Félicien Kabuga e reținut și dus în incinta unei secții de poliție, părând că fuga marelui pește urma să se sfârșească abrupt. La scurt timp însă, secția a fost luată cu asalt de susținătorii acestuia – politicieni, afaceriști, avocați, militari, numai personaje cu greutate, cu toții amenințând cu diverse și insistând că magnatul ar fi o victimă inocentă a unor persecuții politice. În astfel de condiții, Kabuga a fost pus în libertate. Nu este deloc exclus să fi primit și scuze oficiale, având în vedere că, peste ani, polițistul care l-a eliberat a confirmat public, scurt și la obiect, ceea ce oricum știa toată lumea: ”Ordinele au venit de sus”.

Având conexiuni la cel mai înalt nivel în guvernul kenyan, Kabuga a reușit să fie întotdeauna cu un pas înaintea autorităților internaționale care-i luaseră urma, deși n-aveau nici cea mai vagă idee cum să-l depisteze în Kenya și nici cum să-l scoată din țara unde un miliardar își putea cumpăra fără probleme vize, liniște și tăcere.

În aceste condiții, Kabuga nu doar că își stabilește cartierul general în Nairobi, dar începe să facă și bani frumoși acolo, înființând o companie de import-export, care, de data aceasta, nu s-a mai ocupat cu transportul a sute de mii de macete și alte arme, ci cu tranzacții foarte rentabile din punct de vedere financiar. Frecventa cele mai scumpe cartiere ale capitalei, deținând vile și apartamente de lux în zone interzise, unde kenyenii de rând nu și-ar fi permis niciodată să locuiască.

Asasinarea lui William Manuhe, informatorul FBI

Pe 12 iunie 2002, autoritățiile internaționale lansează o ofensivă agresivă în Kenya, de data aceasta în strânsă colaborare cu FBI. Pentru informații care ar fi dus la prinderea lui Kabuga a fost instituită o recompensă de până la 5 milioane de dolari. Până la urmă, după n piste ce eșuaseră în puncte moarte, FBI găsește informatorul mult așteptat: William Munuhe, un tânăr jurnalist angajat în presa locală, personaj care avea unele conexiuni în guvernul de la Nairobi. Lui Munuhe i-a fost prezentat Kabuga, care i-a solicitat unele favoruri, în schimbul banilor, dar, realizând cu cine are de-a face, jurnalistul decide să contacteze FBI, conștient de faptul că recompensa anunțată urma să-i scoată definitiv familia din sărăcia groaznică în care fusese crescut.

E momentul în care povestea lui Munuhe se sfârșește abominabil. Tânărul e asasinat cu sălbăticie chiar după ce Kabuga e înștiințat, de o sursă din cadrul serviciilor secrete, că e ”lucrat” de un informator al FBI, fiindu-i indicată identitatea acestuia. Drept urmare, Munuhe e răpit în plină stradă, aruncat într-un portbagaj și dus în fața genocidarului, unde e călcat în picioare și interogat ore-n șir: ce a spus, ce știu americanii, ce urmează să facă ș.a.m.d.. Din când în când e târât pe brațe într-o cameră alăturată, unde este supus la electroșocuri. Într-un final, Munuhe e cărat în propria-i casă unde este hăcuit cu sadism. Întreaga cameră băltește de sânge, parcă desprinsă dintr-un film horror, stropii împroșcând până și tavanul.   

”E clar că i-au lovit gâtul cu un obiect ascuțit. Sângele a stropit tavanul până la dulap. Am găsit sânge și în chiuveta în care probabil s-au curățat”, relatează fratele mai mare al lui Munuhe, fără să-și poată ascunde groaza din priviri.

În ciuda tuturor acestor circumstanțe, mai mulți ofițeri de rang înalt din poliție au afirmat, țineți-vă bine, că William Munuhe s-ar fi sinucis. Totodată, certificatul de deces al jurnalistului stipulează că moartea a survenit din cauze incerte, deși omorul, s-o spunem pe șleau, se vedea și de pe Lună, cu ochiul liber. Atât cadavrul căsăpit, cât și toate evidențele din casă indicau săvârșirea unei crime abominabile. Facem mențiunea că autoritățile din Kenya au negat întotdeauna categoric că Félicien Kabuga a fost implicat în asasinat, deși, după genocidul pe care-l organizase și-l finanțase în Rwanda, spintecarea unui informator al FBI va fi fost floare la ureche pentru el. O consecință imediată: informațiile pertinente s-au rărit considerabil, până la dispariția lor totală. Oamenii știau acum ce soartă îi aștepta dacă ar fi deschis gura. Semnalul fusese înțeles pe deplin.

După crimă, Kabuga a părăsit degrabă Kenya, unde nu se mai simțea intangibil, în pofida protecției oferită de oficiali înalți, așa că s-a dat la fund și a dispărut ani și ani de zile de pe radarul FBI. Nu se știa unde era. Poate că, pentru o perioadă, s-a întors în Congo. Apoi, unele informații susțineau că a fost văzut în Seychelles, unde ar fi locuit un timp alături de familie. Alte informații acreditau că genocidarul ar fi călătorit prin Asia și Europa, folosind o serie de pașapoarte false. Cu averea și disponibilitatea lui de a ucide, Kabuga a reușit să rămână în libertate.

Ginerele. Și ”tanzanianul” misterios

Nu la fel de norocos și de agil s-a dovedit a fi ginerele său, fost ministru distribuit într-un rol odios în timpul măcelului, care a fost localizat în Germania, la Frankfurt, fiind arestat pe 17 septembrie 2007, în incinta unui cafe internet, unde comunica online. Când s-a văzut încolțit de agenți, individul și-a smuls stick-ul USB din calculator și a sărit cu picioarele pe el, sperând să-l distrugă definitiv. În pofida acestor eforturi, poliția a a reușit să recupereze o parte din datele stocate în USB. Printre acestea a fost găsită și o factură privind spitalizarea în Germania a unui ”tanzanian” – ați ghicit, din fotografia explicită a documentului rânjea nimeni altul decât criminalul în masă Félicien Kabuga. Miliardarul nu a putut fi depistat și arestat, însă factura respectivă demonstra fără urmă de tăgadă că ”ideologul” morții fusese internat, în urmă cu doar câteva zile, într-o clinică din Frankfurt, trecând prin Germania fără nici cea mai mică problemă, cu un pașaport fals. După acest episod, Kabuga a dispărut din nou, ani și ani la rândul.

La pândă în cimitir

Pe 26 mai 2010, poliția franceză organizează o operațiune în cimitirul din Sannois, cu prilejul înmormântării unui alt inițiator al genocidului rwandez, Jean Bosco Barayagwiza, sucombat în pușcărie, vechi prieten și colaborator al lui Kabuga. Acesta din urmă e destul de inteligent pentru a nu-și face apariția la funeralii, așa cum sperau autoritățile, care se mulțumesc, totuși, cu o pradă de marcă: dr. Eugene Rwamucyo, căutat cu un mandat internațional de arestare pentru că a participat din plin la organizarea aceluiași genocid care a cutremurat planeta. Individul e arestat în cimitir.  

După 2010, s-a crezut că Félicien Kabuga se întorsese în Kenya, dar nimic nu a confirmat un astfel de scenariu. La un moment dat, unele surse susțineau că s-ar fi aflat în Belgia, însă investigațiile au eșuat rapid, pistele neducând, indiferent de eforturi, spre informații concludente.

Punct

Genocidarul Kabuga avea să fie depistat și arestat, în sfârșit, pe 16 mai 2020, după nu mai puțin de 26 de ani în care a izbutit să se sustragă legii. Poliția franceză a primit o informație din Marea Britanie – fiica lui Kabuga venea deseori în Franța, mai ales în Asnières-sur-Seine, oraș aflat în apropierea Parisului. Autoritățile au remarcat că de același oraș erau atrași în mod regulat și ceilalți exponenți ai familiei, finalmente stabilindu-se locația exactă în care se ascundea Félicien Kabuga, care trăia în huzur, înconjurat de apropiați și servitori, la adăpostul unei identități false.