Faptul că Dodon NU a fost primit de Putin este un favor electoral rusesc pentru Maia Sandu? Ce înseamnă, în general, o vizită ”de succes” a unui președinte moldovean la Moscova?


Faptul că Dodon NU a fost primit de Putin este un favor electoral rusesc pentru Maia Sandu? Ce înseamnă, în general, o vizită ”de succes” a unui președinte moldovean la Moscova?

După ce Maia Sandu a apreciat public că vizita lui Dodon la Moscova a fost ”umilitoare”, fiindcă nu l-a primit Putin și nu a înregistrat niciun ”succes”, jurnalista basarabeană Marcela Tusca întreabă, pe Facebook, ce înseamnă, în general, o vizită ”de succes” a unui președinte moldovean la… Moscova?, ce înseamnă să ai ”succes” la Moscova și în raport cu Moscova?

Nu în ultimul rând, ea se întreabă și în ce măsură ”umilirea” lui Dodon, prin neprimirea lui de către Putin, nu este ”un favor electoral rusesc pentru Maia Sandu”.

Vă prezentăm comentariile Marcelei Tusca:

”Maia zice că vizita lui Dodon la Moscova a fost umilitoare, că Dodon ‹a fost mic›, ca n-a înregistrat niciun ‹succes›.

Adică dacă vizita era triumfatoare, dacă era un succes – era mai bine pentru Moldova?

Și oare faptul ‹umilirii› lui Dodon prin neprimirea lui de către Putin nu e un favor electoral rusesc pentru Maia Sandu?

Dar în general, ce înseamnă o vizită ‹de succes› a unui președinte moldovean la Moscova? E bine ca vizitele unui președinte moldovean la Moscova să fie ‹un succes›?

Ce înseamnă să ai ‹succes› la Moscova și în raport cu Moscova?”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.