Statul român nu a contestat hotărârea pronunţată de CEDO în cauza Kovesi vs România, în care fosta şefă a DNA a atacat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef. Termenul în care România putea formula o cerere de trimitere a hotărârii care îi dă dreptate lui Kovesi în faţa Marii Camere a CEDO a expirat miercuri, 5 august. Decizia a fost luată de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu la propunerea Agentului Guvernamental pentru CEDO şi a departamentului de specialitate din cadrul MAE. Prin necontestarea hotărârii, decizia a devenit definitivă şi trebuie pusă în aplicare.
La data de 5 mai 2020, CEDO a pronunţat hotărârea sa în cauza Kövesi c. România, prin care a constatat, în unanimitate, încălcarea articolelor 6 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul dreptului de acces la o instanţă şi, respectiv, al libertăţii de exprimare. În plângerea depusă la CEDO la începutul lunii ianuarie a anului trecut, fosta şefă a DNA afirma că i-au fost încălcate mai multe drepturi. Kovesi a susţinut că nu a avut calitatea de parte în conflictul constituţional soluţionat la CCR, că instanţa constituţională a hotărât revocarea sa fără să o fi citat, deci fără a-i da posibilitatea de a se apăra. Kovesi a mai subliniat că decizia CCR nu a putut fi contestată şi că, în consecinţă, nu i-au fost respectate garanţiile unui proces echitabil.
În acest context, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a salutat decizia MAE, hotărâre care demonstrează că "statul român se însănătoșește după tentativa lui Liviu Dragnea de a-l captura și de a transforma politica externă a României într-o afacere penală personală".
Raețchi, pe Facebook: "Decizia ministrului Bogdan Aurescu de a nu contesta decizia CEDO în favoarea procurorului-șef european Laura Codruța Kovesi este una absolut normală și demnă de salutat, dovedind că statul român se însănătoșește după tentativa lui Liviu Dragnea de a-l captura și de a transforma politica externă a României într-o afacere penală personală. Decizia CEDO în cazul Kovesi vs. România a fost una categorică, unanimă, fiind evident că asupra șefului DNA s-a înfăptuit un abuz cu caracter politic.
Ministrul Aurescu nu avea niciun motiv să își asume apărarea și continuarea unui demers conceput de Liviu Dragnea și de Tudorel Toader. Dimpotrivă, MAE avea datoria să extragă statul român din această aventură care ne ridiculiza în ochii Uniunii Europene - Uniune care a dovedit că valorizează activitatea Laurei Codruta Kovesi".
Totodată, jurnalistul specializat pe justiție Liviu Avram a punctat într-o postare pe Facebook că prin decizia MAE de a nu ataca decizia CEDO, Guvernul Orban are ocazia de a declanșa reforma CCR.
BACKGROUND: KOVESI a umilit CCR la CEDO, demontând odioasa revocare și aberanta „ievaluare” a sinistrului Tudorel Toader
Liviu Avram: "O, ce veste minunată ni se arată și ne deranjează întrucâtva tihna unor zile de concediu: Guvernul a renunțat să atace la Marea Cameră decizia CEDO din 5 mai, dată în dosarul Kovesi vs. România.
Asta înseamnă că, din 5 august, decizia a devenit definitivă și urmează partea cea mai interesantă: implementarea ei.
Nu intru acum în detalii, dar am impresia că această conjunctură oferă Guvernului Orban un excelent prilej de a declanșa - tocmai sub imbatabila egidă a CEDO - o reformare de substanță a Curții Constituționale.
Nu trebuie decât ceva curaj (și sinceritate în raport cu declarațiile publice, desigur). Hai, Ludovique, hai, Nikolaus...".
Previzibil, pionii Kremlinului la București au atacat vehement decizia MAE de a nu continua opera antijustiție a camarilei Dragnea. În prima linie s-a aflat fostul pușcăriaș Adrian Severin, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, care l-a acuzat pe Bogdan Aurescu de trădare. Mai mult, fostul ministru de Externe Adrian Severin a precizat că nu poate fi confundat statutul procurorului, care se bucură de autonomie în raport cu factorul politic, cu cel al şefilor unor structuri organizatorice ale Ministerului Public, numiţi şi revocaţi pe criterii de oportunitate politică şi managerială.
Severin, pe Facebook: "Nici în timpul Anei Pauker diplomația română nu a trădat interesul național cum o face sub conducerea lui Bogdan Aurescu
Decizia MAE de a nu utiliza toate mijloacele în apărarea statului român, parte în procesul Koveși împotriva României, aflat pe rolul CEDO, este un act de trădare care se încearcă a fi acoperit prin argumente asociind incompetența, servilismul, reaua credință și prostia patentă.
Nu poți întări autoritatea procurorilor transformându-i în altceva decât sunt; respectiv în agenți ai statului care acționează, în limitele unei anumite autonomii profesionale, sub autoritatea șefilor ierarhici și a Ministrului Justiției. Independenți sunt judecătorii.
Nu poți confunda statutul procurorului, care se bucură de autonomie în raport cu factorul politic, cu cel al șefilor unor structuri organizatorice ale Ministerului Public, numiți și revocați pe criterii de oportunitate politică / managerială.
Nu poți trata decretele Președintelui Republicii, emise în exercitarea atribuțiilor sale constituționale, și de aceea supuse controlului CCR, atunci când sunt direct producătoare de efecte juridice, cu actele administrative ordinare, emise în aplicarea legilor infraconstituționale, și care pot fi atacate în contenciosul administrativ. (Miniștrii ar putea, oare, ataca în justiție decretele privind revocarea lor? Ar fi un haos constituțional. De ce ar putea-o face șeful unei direcții a Ministerului Public?!)
Nu poți invoca, pentru justificarea deciziei de a abandona apărarea statului român în fața instanțelor europene, avize sau recomandări ale unor instituții suprastatale care neagă prevederile Constituției României. Aceasta cu atât mai mult cu cât conținutul acelor avize și recomandări face chiar obiectul procesului în cauză.
Statul de drept trebuie întărit. Dar statul de drept înseamnă guvernarea în baza legii, iar Constituția este “legea legilor”. Statul de drept nu poate fi consolidat împotriva Constituției și în disprețul principiilor democratice.
Ca fost ministru de externe, mândru de diplomații cu care am lucrat, nu pot spune celor care au pus umărul la consumarea acestui act de trădare, decât “Să vă fie rușine!” În calitate de cetățean român nu pot decât să sper că trădătorii vor plăti pentru faptele lor.
Găsiți mai jos informațiile brute legate de chestiunea la care mă refer.
PS Pentru “consilierul fără frontiere” Iulian Chifu (o altă probă a adevărului potrivit căruia inteligența nu scuză lipsa de caracter, așa cum frumusețea nu scuză prostituția) procesul de la CEDO nu putea fi decât pierdut de România, întrucât culpa statului român este “clară și indubitabilă”: “CCR a încălcat drepturile fostei șefe a DNA”. Cum oare se putea întâmpla asta, când Dna Koveși nu a fost parte în nici un proces aflat pe rolul CCR, numai expertiza juridică a dlui Chifu ne-o poate desluși. Până ne va lămuri misterul, îl înștiințez că, deși spune că eu aș fi “apărătorul corupților de pe toate meridianele”, în cazul domniei sale voi face o excepție. Chiar și apărarea corupților are limite.".
De asemenea, agenția oficială de propagandă a Kremlinului, Sputnik, a prezentat într-o lumină pozitivă elucubrațiile lui Severin, prin nimeni altul decât Dragoș Dumitriu, fost deputat în partidul lui Vadim Tudor, PRM. Podul.ro a scris în repetate rânduri despre profilul de propagantist putinist al lui Dragoș Dumitriu.
CITIȚI ȘI: SCANDALOS: Statul român îi plătește PENSIE specială unui PROPAGANDIST putinist! EXCLUSIV
Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a considerat drept "firească" decizia Guvernului de a nu solicita retrimiterea la Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a hotărârii CEDO, spunând că magistraţii trebuie să aibă garanţia privind libera exprimare fără a fi revocaţi "fără motiv" de către actorul politic.
"Era firească o astfel de poziţie a Guvernului României, este concordantă cu principiul pe care îl avem, şi anume de a organiza exerciţiul profesiei de magistrat cu condiţia să ai dreptul la liberă exprimare, să ai garanţii că nu eşti revocat de către factorul politic fără motive şi fără să ai cale de acces la justiţie", a afirmat Cătălin Predoiu, joi seară, într-o emisiune la Realitatea Plus.
Privind reacția ministrului Justiției, o altă oficină propagandistică cu iz estic, site-ul soțului deputatei PSD Diana Tușa, Știri pe Surse, a precizat că este halucinant că Predoiu a salutat decizia MAE în cazul Kovesi-CEDO.