LIBERTATE vs. siguranță în era Covid: când statul își transformă cetățenii în TURME de oi obediente trebuie CONTESTAT. Sunteți lupi sau căței care se gudură pe lângă stăpân?

Scriitorul, profesorul și jurnalistul Ciprian Apetrei dezvoltă de o manieră inedită, pe Facebook, tensiunea și de cele mai multe ori totala incompatibilitate (prăpastia fără fund) dintre libertate, pentru care din când în când se moare, și siguranță, concept-umbrelă la mare modă în România zilelor noastre printre asistații statului și ”jurnaliștii” îndopați cu bani publici, dar și în Occident, unde tinerii progresiști și socialiști admiră până la extaz sistemele totalitare.

Ciprian Apetrei își pornește excursul de la sugestivul dialog din fabula ”Lupul și cățelu”, de La Fontaine:

”Dorim sa fim liberi. Dintotdeauna. Din când în când se moare pentru asta. Dar dorim și să trăim în siguranță și în confort. Dacă cele două sunt în conflict, ce vom alege?

Un exemplu foarte bun de reflectie este fabula Lupul si cățelul, de La Fontaine.

Lupul care trăia în pădure, slab și mereu în pericol, se întâlnește cu un cățel bine hrănit, care radia de sănătate și de bună dispoziție. Acesta îl invită la el acasă, unde stăpânul sau are grija să nu îi lipsească nimic. Lupul este gata să accepte, căci cine nu își dorește o viață liniștită și îmbelșugată? Dar apoi vede urma de pe gâtul cățelului. Așa află prețul pe care acesta îl plătește. Libertatea. Urma este de la zgardă. Lupul renunță atunci să vină cu el și preferă să se întoarcă în pădure. Cățelul nu îl înțelege: ce mare lucru să porți o zgardă, și să te bucuri de afecțiunea și protecția stăpânului?

Dacă ne uităm în jur, vedem din ce în ce mai multe țări în care un stăpân binevoitor își protejează supușii. Nu le cere mare lucru la schimb, doar să renunțe la libertate.

Primesc la schimb locuințe sociale, forme de venit garantat de stat, securitate socială. Nu o duc rău deloc. Dacă ar fi liberi, nu ar avea toate acestea. Atunci de ce este atât de apreciata libertatea?

În momentul dialogului, câinele nu este legat. Ar putea să fugă, să își câștige libertatea. Dar nu este deloc tentat să îl urmeze pe lup. Nici acesta nu îl invită cu el.

Dorința de libertate trebuie să fie o valoare intimă profundă. Altfel îți vei căuta un stăpân amabil, care să te ocrotească. Supunere voluntară se cheamă acest lucru, în filosofia politică.

Iar stăpânul este statul paternalist. Sau despotismul binevoitor. Cetățeanul este un copil care are nevoie de îndrumare și de protecție. Statul se ocupă de asta, în marea sa bunătate. Dar dacă se întâmplă să nu îl asculți, îți meriți pedeapsa. Altfel nu ai decât sa mergi după lup, în pădure.

Dar câți dintre noi ar alege acest lucru? Lupul este de admirat, bineînțeles. Își asumă condiția neîmblânzită și este gata să îi plătească prețul. Când am făcut asta ultima dată?

Statul clasic liberal, definit de către filosofii contractualiști, se ocupă doar de administrarea pădurii. Nu și de modul în care fiecare își administrează propria curte. Când statul se oferă sa egalizeze curțile, să redistribuie resursele, să ia în brațele sale toți locuitorii, este momentul să fie contestat.

Diderot a spus asta foarte plastic: cu promisiunea că le va duce să pască pe cele mai bogate câmpii, statul își transformă cetățenii în turme de oi care sa îl asculte.

Și multi de-abia așteaptă. De aici și dezinteresul față de abuzurile statului. Cât timp ne pică ceva de la masă, ce treabă avem să știm de unde au stăpânii de mâncare?

De aici și admirația unei părți a tinerilor din Occident față de sistemele totalitare. Acolo statul se îngrijea de cetățeni, oamenii aveau locuințe și îngrijire medicala gratis. Cuba, de exemplu. Mai admirată decât SUA.

Dacă nu îți alegi libertatea ca valoare, vei umbla cu zgarda în gură, în căutarea unui stăpân. O oaie în piele de câine. Ești colectivist. Este mult mai comod asa. Lupul nu propune nimic. Este individualist, se întoarce în pădure, își protejează libertatea cu orice preț.

Voi ce alegeți, lupul sau cățelul?”.