Cine sunt ”românii” care susțin regimul rusofililor Dodon și Chicu. De la KGB-istul Roșca, la Filip, Leucă și Babuc. Gubernia rusească întreținută cu milioanele de euro ale UE și ale României


Cine sunt ”românii” care susțin regimul rusofililor Dodon și Chicu. De la KGB-istul Roșca, la Filip, Leucă și Babuc. Gubernia rusească întreținută cu milioanele de euro ale UE și ale României

Mulţi văd în Igor Dodon răul suprem, ceea ce este adevărat, dar acest rău suprem se sprijină nu numai pe serviciile ruseşti, ci şi pe o armată numeroasă de lingăi, profitori şi colaboraţionişti locali.

În spaţiul public se vorbeşte foarte mult despre trădătorul de neam şi ţară Igor Dodon şi aproape nimic despre marii europenişti şi „români”, care i-au dăruit întreaga putere şi îl ajută să „călărească” R.Moldova după bunul său plac şi indicaţiile Moscovei. De exemplu, slugile lui Plahotniuc, adunate în conducerea partidului democrat, nu au ajuns în faţa tribunalului pentru furtul miliardului şi capturarea statului, ci au năpârlit, s-au „curăţat” de crime şi au trecut fără nicio emoţie să-l slujească pe noul stăpân, pe reprezentantul lui Putin de la Chişinău.

Una dintre marile înşelătorii ale serviciilor ruseşti, luată în serios de diferite cercuri influente de la Bucureşti, Berlin şi Bruxelles, dar şi de populaţia de pe ambele maluri ale Prutului, a fost gogoriţa că în anturajul lui Lucinschi, Voronin, Plahotniuc şi Dodon se află foarte mulţi „patrioţi români”, care aşteaptă momentul potrivit să declare Unirea.

Lecţia devastatoare cu infiltratul Iurie Roşca, agentul KGB-ului  în conducerea Frontului Popular şi dezbinarea curentului unionist, nu a fost de învăţătură pentru autorităţile din România şi UE, care au întreţinut financiar guvernările antiromâneşti de la Chişinău.

Anume „români” ca Iurie Roşca sau Sergiu Mocanu, Monica Babuc sau Pavel Filip, convingeau factorii de decizie de la Bucureşti că deţinătorii puterii din R.Moldova lucrează pentru Unire, dar o fac „atent şi înţelept” ca să nu-i supere pe ruşi. Evident, contra plată de sute de milioane de euro. În realitate, din banii poporului român, dăruiţi fără condiţii şi discernământ conducerilor ruseşti de la Chişinău, este întreţinut statul românofob din stânga Prutului. Plus alte sute de milioane obţinute cu lobby românesc de la UE şi SUA.

Ultimele scenarii politice şi confruntări din Parlamentul R.Moldova  obligă societatea să smulgă masca de pe „patrioţii euro-români”, care execută comanda Moscovei de a-l păstra pe Igor Dodon la putere şi a-i asigura cel de-al doilea mandat prezidenţial.

Bunăoară, ex-premierul Pavel Filip, împreună cu grupul plahotniucist dirijat din umbră de „polcovnicul” mereu la datorie Dumitru Diacov, nu oboseşte să-i prostească pe alegătorii moldoveni că el este român şi rudă cu Decebal, că fără prezenţa „democraţilor” la guvernare, Igor Dodon ar lua-o razna, i-ar scoate pe „unionişti” în afara legii şi ar pune mâna singur pe toate schemele banditeşti.

Pare şi mai incredibil, dar un alt democrat, care îl slujeşte pe Dodon, este deputatul Ion Leucă, un combatant ce a luptat în 1992 împotriva agresiunii ruseşti, iar acum îl susţine pe criminalul din fruntea statului, care a ordonat două zile în urmă ca eroii războiului de la Nistru să fie snopiţi în bătăi şi călcaţi în picioare pentru protestul din faţa Preşedinţiei.

Lista „iluştrilor români” din gruparea criminală a lui Dodon-Plahotniuc este lungă, dar ne permitem s-o  încheiem cu Monica Babuc, patrioata tuturor guvernărilor, cetăţeanca de onoare a municipiului Iaşi, „sora unionistă”a primarului Chirica, pretendenta la funcţia de ambasador al R.Moldova în România. Biografia politică a Monicăi Babuc e ceva mai dihai decât a Anei Pauker şi intră pe acelaşi  făgaş cu a mentorului ei de debut – Iurie Roşca.

Poate că a venit timpul să-i arătăm tuturor românilor, aşa cum sunt, dar nu cum se prezintă, pe groparii din eşalonul de sus al Unirii, atât pe cei de la Chişinău, cât şi pe cei de la Bucureşti, Berlin, Paris şi Bruxelles. Altfel, românimea nu va înţelege niciodată de ce se aruncă sute de milioane de euro şi cum se întâmplă că avem atâţia „patrioţi” în conducerea celor două state româneşti, iar Unirea se îndepărtează.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.