Fițuica rusofilă Q Magazine, un nou fake news ordinar: distorsionează declarațiile lui Nelu Tătaru. Dubioasa Floriana Jucan, fosta iubită a lui Gigi Kent


Fițuica rusofilă Q Magazine, un nou fake news ordinar: distorsionează declarațiile lui Nelu Tătaru. Dubioasa Floriana Jucan, fosta iubită a lui Gigi Kent

Jurnalista Claudia Pîrvoiu (Hotnews) demantelează, pe Facebook, un fake news ordinar rostogolit de fițuica rusofilă și manipulatorie Q Magazine, condusă de controversata Floriana Jucan (foto sus), o apropiată a serviciilor secrete, a PSD, a sponsorilor dubioși și a infractorilor cu sau fără gulere albe – pentru neofiți amintim că Jucan a fost iubita interlopului răposat Gigi Kent. 

De asemenea, vă amintim că firma Florianei Jucan este campioană la contracte cu statul. 

Vă prezentăm comentariul Claudiei Pîrvoiu:

”Qmagazine, o publicație rusofilă, a lansat astăzi un fake-news grosolan, distorsionând o declarație a lui Nelu Tătaru. Sub titlul manipulator ‹Nelu Tătaru recunoaște că au manipulat cifrele› apare un text cu informații false. Scriu așa-zișii jurnaliști de la Qmagazizne că ministrul a declarat că din cele 614 persoane declarate infectate ieri, 329 erau persoane infectate retestate.

Tătaru nu a făcut o asemenea declarație. A spus clar că au fost 614 cazuri noi și pe lângă astea au fost 329 retestate. Declarația este exact așa: ‹Am ajuns astăzi la momentul la care avem 614 cazuri noi, pe 24 de ore, după 13.179 de teste lucrate, cu 17 decese. Dar în același timp mai avem și 329 de persoane infectate retestate›.

Deci, în afara celor 614 cazuri noi mai sunt și 329 persoane retestate. În niciun caz nu fac parte cele 329 din 614.

Acest fake-news ordinar menit să scadă încrederea în autorități s-a rostogolit destul de mult în spațiul online”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.