Avocata PSD Renate Weber este remunerată în fiecare lună cu 2600 de euro pentru a apăra cu celeritate pensiile speciale, conform unei declarații făcute de deputatul USR Claudiu Năsui.
De altfel, Năsui subliniază că Avocatul Poporului trebuie să apere românii de existența pensiilor speciale, nu să apere pensiile speciale, întrucât acestea reprezintă inechități, ele în sine având un caracter discriminatoriu față de ceilalți contribuabili.
Năsui, pe Facebook: "Avocatul poporului apără specialii, pe banii cetățenilor.
A devenit obișnuință să aflăm despre cum cei de la putere se folosesc de pozițiile lor pentru a-și însuși privilegii și a se asigura că și le păstrează.
Ce este si mai trist e că pârghiile prin care fac asta ne costă tot pe noi, pe contribuabili. Să luăm exemplul doamnei Renate Weber, care este avocatul poporului în momentul de față.
Aceasta are o remunerație lunară de peste 2.600 de euro, adică echivalentul a ceea ce câștigă cumulat aproape 10 români pe salariul minim. Pentru banii aceștia, doamna Weber ar trebui să vegheze la respectarea drepturilor fundamentale pe care fiecare român le are, printre altele.
Ce priorități are însă dumneaei în acest mandat? Ei bine, doamna Weber ne reamintește că impozitarea pensiilor speciale este discriminatorie și astfel își motivează indemizația enormă de la stat pentru încă o lună.
Aici vedem cât de greșit este construit sistemul. Nimeni nu se întreabă dacă pensiile speciale în sine nu sunt discriminatorii, ci toți se dau peste cap să le salveze. Cum este asta responsabilitatea Avocatului Poporului care tocmai de astfel de inechitați ar trebui să ne păzească?".
Reiterăm că Renate Weber a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale, spunând că pensionarii speciali sunt discriminați printr-o astfel de lege. Mai mult, Weber declara la B1 că a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale cu celeritate, întrucât legea fusese votată în procedură de urgență în Parlament, iar astfel erau disponibile doar 2 zile de la votul final pentru ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR.