În Texas, avem arme și pedeapsa capitală. În România, ar fi nevoie de un Vlad Țepeș!


În Texas, avem arme și pedeapsa capitală. În România, ar fi nevoie de un Vlad Țepeș!

Știu, știu: șoc și groază în rândul progresiștilor! Cum să cer să poarte românii armă și să glorific pedeapsa cu moartea, când uite ce rău e în America? Dar sunt sătul de miturile despre America servite de China comunistă și înghițite de progresiștii intoleranți. De ce scriu, acum, despre dreptul la armă și pedeapsa cu moartea? Fiindcă drama fetei de 17 ani, arsă de un criminal eliberat înainte de termen m-a cutremurat. E prea mult! S-a ajuns prea departe și, când este evident că soluțiile blege, milostive, au eșuat, trebuie să treci la măsuri brutale, în sensul bun al cuvântului. Vlad Țepeș e un mit, un mit constructiv, fiindcă el simbolizează aspra pedeapsă aplicată tuturor, cu aceeași măsură, inclusiv boierilor, atunci când furau și puneau țara în primejdie.

În primul rând, să ne uităm pe fapte. România este țara est-europeană cu cea mai dură legislație în ceea ce privește deținerea armelor de foc, dar se află în Top 10 în ceea ce privește rata omorurilor. Suntem pe locul opt în UE, în ceea ce privește numărul de omoruri intenționate raportate la numărul de locuitori – date prezentate în mai 2020 de Eurostat, însă statisticile sunt din 2017. Cu 286 de crime în 2017, România este departe de Finlanda, cu 69 de omoruri, țara din UE care are probabil cel mai relaxat regim în ceea ce privește armele de foc (și unde se estimează că ar fi aproape un milion de arme neînregistrate).

Să ne uităm puțin peste un alt mit: faptul că în SUA e constituțional să ai armă, ar duce la omoruri în masă. Fals! Iată ce spune un polițist român care locuiește și lucrează, aici, în Texas: “Toate masacrele din istoria urbană a Americii din ultimii ani s-au întâmplat în locuri în care cetățenii cinstiți nu aveau drept de port armă. Toată presa de "tree huggers" de aici nu vorbește decât de cretinul X sau Y care a cumpărat o armă legal și a împușcat jumătate de clasă de miei lipsiți de dreptul la port armă. Niciunul nu spune că cretinul a introdus arma ILEGAL și că dacă studenții cu pricina aveau drept de port armă, cretinul era demult cu patru urechi“ (citat preluat de pe un site din România). Limbajul e, poate, cam violent, dar, în principiu, are perfectă dreptate, acestea sunt faptele. Masacre se petrec acolo unde lumea nu se poate apăra. Studiile – despre care presa stângist-progresistă nu vorbește deloc – arată că americanii folosesc arma pentru a se apăra, pe ei sau pe alții, între 500.000 și un milion de ori pe an. Asta înseamnă că, dacă nu aveau armă, criminalii ar fi putut acționa fără teamă...Iar crimele sunt făcute, așa cum spunea și polițistul texan de origine română, cu arme obținute ilegal.

Așa ajungem la un caz exemplar din România: mafia din Țăndărei – da, cea achitată, urmare a jalnicei prestații a magistraților români – este înarmată până în dinți. Legal! Anunța Pro TV, în 2019: “Titi Aghiotantu avea trei arme acasă - o pușcă de vânătoare, un pistol cu bile și un pistol mitralieră AK 47. Pentru toate a adus acte, chiar și pentru mitralieră care a fost înregistrată ca armă de colecție. S-au găsit și niște gloanțe în plus pentru mitraliera din panoplie, dar și pentru această fapta a intervenit prescripția“! Acum, în primăvară, poliția română a descoperit, din nou, la interlopii din Țăndărei, nu mai puțin de 11 arme de foc. Pe scurt: interlopii au arme de foc (și le folosesc, sunt convins, chiar dacă statul român nu e capabil să-i prindă), cetățenii cinstiți, nu!

Repet, am scris acest articol cu gândul la biata fată de 17 ani incendiată de către un criminal eliberat din închisoare înainte de termen. Desigur, sunt multe spus aici, de la cumplitul recurs compensatoriu, votat de PSD, la corupția din justiție și penitenciare, care favorizează astfel de eliberări. Este clar că România are nevoie de un Vlad Țepeș al secolului XXI, care să bage o crâncenă spaimă în toți tâlharii, mai mici sau mai mari. Daca românii ar avea drept de port-armă, Vlad Țepeș ar fi peste tot, iar România ar scăpa de tagma jefuitoare!

Jaful generalizat și decăderea statului de drept sunt prea profunde, e nevoie de o acțiune extraordinar de dură.

Eu văd cum funcționează, aici, în Texas Justiția, și funcționează bine, mult mai bine ca-n statele care sunt milostive cu infractorii: pedeapsa cu moartea se aplică, iar cetățenii onești au arme cu care să se apere. Crime în masă și corupție veți vedea în California socialistă, nu în Texas. În România, sub masca umanismului față de criminali, politicienii corupți au legiferat, de fapt, propria lor scăpare din gheara legii. Ar fi vremea să-i facem să tremure de frică!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.