Poliția din Minneapolis a răspuns, în seara de 25 mai, apelului telefonic al unui vânzător de la Cup Foods care reclama că un individ de culoare ar fi achitat un pachet de țigări cu o bancnotă de 20 de dolari falsă. 17 minute mai târziu, suspectul zăcea întins pe caldarâm, sub genunchiul unui polițist. La scurt timp a fost declarat mort.
El se numea George Floyd, un munte de om originar din Houston, care își pierduse slujba dintr-un restaurant în perioada de izolare determinată de epidemia de SARS-Cov-2.
Moartea lui a provocat proteste masive și furioase în Minneapolis, urmate apoi de acțiuni de stradă, unele pașnice, altele extrem de violente, în peste o sută de orașe mari și mici de pe teritoriul Statelor Unite.
Cei patru ofițeri de poliție care au participat la reținerea lui Floyd în seara de 25 mai au fost concediați și sunt acum anchetați în legătură cu cele întâmplate. Derek Chauvin, polițistul care și-a ținut genunchiul pe gâtul lui Floyd opt minute și 46 de secunde, a fost arestat și acuzat de ucidere din culpă, acuzație pe care familia victimei o contestă vehement, cerând ca ucigașul să fie acuzat de omor cu premeditare.
„Credem că asta a intenționat (să-l omoare, n. red)…aproape nouă minute și-a ținut genunchiul pe gâtul unui om care îl implora și-i spunea că nu poate să respire”, a precizat avocatul Benjamin Crump, reprezentantul familiei lui Floy.
Publicația New York Times a reconstituit cu ajutorul camerelor stradale și al imaginilor surprinse de poliție și martori oculari ultimele minute de viață ale lui Floyd.
Încătușat și cooperant, afroamericanul este condus, la 20.38, către un SUV al Poliției aflat peste drum de locul în care i se puseseră cătușele câteva minute mai devreme.
Din motive încă neclare, suspectul refuză să intre în mașina poliției, iar între el și oamenii legii are loc o înfruntare fizică, moment în care la fața locului sosește și Chauvin împreună cu un coleg. Chauvin se implică în imobilizarea lui Floyd și urcarea acestuia în mașina de poliție.
Floyd este filmat apoi (de doi martori oculari) de cealaltă parte a automobilului, întins pe jos, cu trei din cei patru ofițeri de poliție implicați în această situație deasupra lui. Chauvin îi ține genunchiul pe gât, iar suspectul poate fi auzit plângând, implorând și spunând tot mai stins că nu poate să respire.
Din acest moment lucrurile iau cu adevărat o turnură dramatică, ilogică, cu elemente de tortură fizică, fără nicio legătură cu reținerea de manual a unui suspect.
Pentru că Floyd sângerează în zona gurii este apelat serviciul de urgență. Floyd reușește să vorbească cu Chauvin și să-i spună că genunchiul îi apasă gâtul și îl împiedică să respire. Chauvin repetă că trebuie să urce în mașină și continuă să-i preseze genunchiul pe gât minute în șir până când Floyd nu mai mișcă. Potrivit NYTimes, Floyd a spus „nu pot să respire” (devenit slogan al actualelor proteste) de cel puțin 16 ori în câteva minute.
Mulțimea adunată la fața locului pare să realizeze mai bine decât poliția situația dificilă în care se află Floyd și încearcă să le atragă atenția ofițerilor care par să piardă și mai mult controlul situației, enervându-se vizibil.
Chauvin nu ridică nicio secundă piciorul de pe gâtul lui Floyd, nici măcar când acesta, inert, nu mai dă niciun semn de viață. Mai mult, cu toată presiunea și revolta mulțimii, polițiștii refuză să verifice pulsul lui Floyd, așteptând ambulanța solicitată la fața locului. Paramedicii îl preiau încătușat pe Floyd, îl pun pe targă, tot cu cătușele la mâini, iar ambulanța pleacă urgent din zonă. Floyd este declarat mort înainte ca salvarea să ajungă cu el la spital. Într-un apel telefonic efectuat din ambulanță, de către unul din paramedici care solicita suport, la 911 - serviciul american de urgență - se precizează că Floyd era în stop cardiorespirator.
Filmul integral și cutremurător al morții poate fi urmărit mai jos.
Între timp a avut loc și o autopsie independentă realizată de medicii angajaţi de familia lui Floyd care relevă că Floyd a murit ca urmare a asfixierii (lipsei de oxigen), decesul survenind după ce poliţiştii din Minneapolis au exercitat presiune pe gâtul şi spatele victimei, scrie news.ro.
"În opinia mea, cauza morţii este asfixierea, ca urmare a presiunii execitate pe gât - care a împiedicat irigarea creierului - şi presiunea exercitată pe spate, care a cauza probleme de respiraţie", a declarat Michael Baden, fost legist la New York, unul dintre cei doi medici angajaţi de familia lui Floyd.
Medicii au concluzionat că moartea lui George Floyd poate fi încadrată la omucidere.
La prima autopsie, efectuată de Hennepin County Medical Examiner, s-a arătat că moartea lui Floyd a fost provocată de mai mulţi factori, între care hipertensiune şi consum de droguri.
Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota, a recunoscut duminică, la o conferinţă de presă, că vede moartea lui Floyd ca pe o crimă şi că ar vrea să îi vadă şi pe ceilalţi trei poliţişti acuzaţi.