Presiunea filmărilor ce-l prezintă pe rusofilul Igor Dodon în timp ce primește pungi cu bani sau în timp ce se dedă la promisiuni/colaborări de un fel sau altul, vor degaja, tot mai pregnant, ”o duhoare penală”, susține profesorul și analistul Dan Dungaciu, într-o analiză-fluviu publicată de Adevărul.ro, ale cărei concluzii vi le prezentăm în integralitate.
Este foarte posibil ca premierul socialist Ion Chicu să fi mirosit sânge, astfel explicându-se recentele insulte revărsate la adresa României, insulte care, avertizează Dungaciu, l-ar putea propulsa pe Chicu, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, în poziția de succesor al lui Dodon, când mâna legii și uitarea Moscovei se vor învrednici de el. ”Viitorul actualului președinte nu sună deloc bine”, punctează Dungaciu, ale cărui concluzii le prezentăm în cele ce urmează:
”Ce se petrece acum al Chişinău este extrem de important, chiar dacă, pentru publicul de la Bucureşti, riscă să fie eclipsat de criza actuală sau de viitoarele alegeri din România;
Rezultatul scrutinului electoral din noiembrie de peste Prut va decide, ca de obicei, vectorul geopolitic de acolo, cu consecinţe strategice evidente;
Coloana vertebrală a oricărei coaliţii pro-europene este relaţia dintre Maia Sandu şi Andrei Năstase. Orice ruptură între cei doi nu înseamnă doar o izolare a celui din urmă – cum ar dori unii -, ci înseamnă o pierdere pentru întreg proiectul pro-european de la Chişinău. Nimeni nu poate reuşi singur în acest demers.
Războiul informaţional declanşat împotriva lui Andrei Năstase trebuie perceput ca un război informaţional îndreptat împotriva unei alianţe anti-Dodon; ‹Moraliştii› de la Chişinău au o problemă... morală: dacă nu au avut obiecţii la alianţa Blocului ACUM cu Igor Dodon şi PSRM pentru debarcarea lui Vladimir Plahotniuc, de ce ar avea acum?
Ideea că Plahotniuc sau Shor devin potenţiali ‹stakeholders› în viitoarea arhitectură politică poate fi o problemă, desigur. Dar că Rusia – inclusiv prin aşa zisul împrumut de 200 de milioane – este sau poate să devină stakeholder în republică chiar să nu îngrijoreze pe nimeni? Sau faptul să anti-europenismul şi anti-românismul este rampant în R. Moldova, nici acesta nu e pentru ‹moralişti› un motiv de îngrijorare? Pesemne că nu. ‹Moralismul› în R. Moldova este ‹Romania proof›;
Să fim bine înţeleşi: în cazul revenirii la guvernare, ‹Blocul ACUM› nu va mai fi cel din 2019, inclusiv la nivelul iluziilor sau sunetelor de fata morgana care îi vor ajunge pe la urechi. Inclusiv relaţia lui cu pârghiile de putere – cam vagă în 2019 – va fi alta, cu mult mai fermă. Prin urmare, inclusiv teama că unii vor deveni ‹stakeholders› importanţi trebuie temperată. Fireşte, nu înlăturată. Nu avem aici de-a face cu o alegere între bine şi rău, ci, ca de obicei dincolo de Prut, între un rău evident şi un bine potenţial.
Moldovenismul civic a murit şi trebuie să stea îngropat. Ideea aceasta năstruşnică şi năroadă nu poate apărea decât în mintea celor care nu ştiu nimic despre R. Moldova sau de Basarabia. Niciodată Basarabia nu a fost mai omogenă etnic decât astăzi. La recensământul din 2014, românii-moldoveni constituie 82%, asta în condiţiile în care în 1930 românii-moldoveni constituiau 56,26% iar în 1941, 65,61%. Ideea de naţiune civică e, prin urmare, absurdă din toate punctele de vedere, şi ea trebuie respinsă pentru că este o ideea geopolitică, însemnând anti UE, anti NATO şi anti-România. Asta trebuie să înţeleagă şi la Chişinăul şi la Bucureştiul şi, prin intermediul România, şi la Washington sau Bruxelles.
O ultimă observaţie legată de ieşirile tot mai furioase ale premierului Ion Chicu (inclusiv postarea pe FB din 22 mai). Că el este un vechi inamic al UE, pe care o urăşte din rărunchi, aproape la fel de mult ca pe România, se ştie. Dar ieşirile sale tot mai violente şi politice din ultima vreme – el, ‹tehnocratul›! – pot indica şi altceva. Presiunea filmărilor cu Igor Dodon cu pungi de bani sau promisiuni/colaborări de un fel sau altul, vor degaja, tot mai pregnant, o duhoare penală. Viitorul actualului preşedinte nu sună deloc bine. În aceste condiţii, se prea poate ca Ion Chicu să dorească, în sinea lui, să fie un... succesor. Dacă e aşa, atunci recentele sale declaraţii politice – inclusiv cele în care, brusc, se preocupă de Moldova românească aşa cum tovarăşul său de drum de la Budapesta se ocupă (numai) de Transilvania – sunt doar un început. De urmărit şi această chestiune.
PS: asupra chestiunii unionismului din R. Moldova vom reveni într-un material separat”.
Vă recomandăm să citiți întreaga analiză AICI.