Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu, PSD-ist și medic de profesie: „Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale!” O nouă dovadă de istețime din partea unui ”intelectual” al PSD


Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu, PSD-ist și medic de profesie: „Eu am înţeles că prin termoscanare deja se accesează toate datele personale!” O nouă dovadă de istețime din partea unui ”intelectual” al PSD

Incorigibilul deputat PSD-ist Cătălin ”Mitralieră” Rădulescu – medic de profesie, notoriu pentru agresivitate și derapaje verbale – a izbutit să devină din nou viral pe rețelele de socializare, după ce a debitat că, prin intermediul termoscanării, niște sfere oculte vor accesa toate datele persoane ale românilor.

”Băi prietene, poate nu știai, dar termometrul ăsta se folosește pe frunte, nu...unde crezi tu”, i-a replicat jurnalistul Mircea Marian (Newsweek), pe Facebook.

Scandalizat că postarea sa a atras valuri de ironii, ”Mitralieră” Rădulescu a revenit cu o alta, și mai halucinantă. De data aceasta PSD-istul nu a uitat să-i insulte birjărește pe toți cei care râd de inepțiile pe care le debitează, și o face, așa cum puteți remarca, într-o limbă română mai mult decât aproximativă.

Vă prezentăm o parte din ”completările” lui ”Mitralieră”:

”Nu vreau sa jignesc pe nimeni, din lingăii inculți ,care s-au grabit sa facă comentarii vis a vis de postarea mea ,privind posibilitatea transmiterii datelor personale și nerespectării dreptului la protejarea datelor personale , confundând termometrul digital, cu camera termala cu soft integrat ( termoscanerul) . Asta e , puneți mâna pe carte inculților și nu mai jigniți ! In primul rând , reacția mea a venit in urma postării ministrului sănătății care vorbea de faptul ca in următoarea perioada , autoritățile publice și societatile comerciale vor trebui sa se doteze cu termoscanere ( care costa 10-12.000 euro ) , cu recunoaștere faciala ( având un soft integrat ) , iar in situația in care o persoana va fi depistata cu o temperatura de peste 37.3 grade Celsius , va fi sesizată cea mai apropiată secție de politie care va insoti persoana la un spital ( voi prezenta mai jos postarea ministrului ) ! Am explicat asta acum , habarnistilor ,care nu pot face diferența între termometrul digital și camera termică de scanare cu soft integrat”.

În aceste condiții, singurul comentariu e o întrebare: Halatul, cât costă halatul?

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.