De ce premierul moldovean a sărit la gâtul României

Ieșirea grosolană a premierului moldovean la adresa României a trezit pe ambele maluri ale Prutului reacții firești de furie și revoltă, provocând chiar și o ripostă oficială din partea MAE român. Dar ar fi o greșeală să punem declarațiile lui Ion Chicu doar pe seama românofobiei și a imaturității sale politice. Socialiștii proruși pe care îi slujește, cultivați și întreținuți în trecut de oligarhul Vladimir Plahotniuc, simt că le fuge pământul de sub picioare, riscând să fie înlăturați de la putere, și încearcă cu disperare să arate că pot fi independenți și capabili să facă un joc politic propriu.

Cuvintele grele cu care Ion Chicu a împroșcat în România sunt cu atât mai jignitoare, cu cât în ultima vreme statul român a făcut adevărate sacrificii pentru a ajuta Republica Moldova în lupta cu pandemia de coronavirus.

Guvernul român a trimis recent la Chișinău echipamente și medicamente în valoare de câteva milioane de euro, iar zeci de medici români și-au riscat viețile peste Prut în lupta cu virusul ucigaș. Patru dintre ei s-au întors acasă bolnavi de coronavirus, de care s-au molipsit la Chișinău și în celelalte localități moldovenești unde au fost detașați, tocmai din cauza condițiilor sanitare precare pe care Guvernul condus de Ion Chicu nu a reușit să le îmbunătățească. Aproape un sfert –1500 de persoane – dintre moldovenii infectați cu Covid-19 sunt cadre medicale, un procent șocant.

Orgolios, premierul Chicu a reacționat bolnăvicios la criticile pe această temă ale eurodeputatului român Siegfried Mureșan, care i-a atras atenția că a gestionat prost pandemia de Covid-19. Chicu s-a năpustit pur și simplu la acesta, numindu-l „june ratat”, despre România spunând în treacăt că „geme de cea mai mare corupție din Europa”. Chicu, premierul unui stat în care a fost furat un miliard de dolari, fără ca ancheta în acest dosar să progreseze în mandatul său, a mai spus că în administrarea crizei pandemice el s-a descurcat mai bine decât autoritățile române în Suceava.

Dar dincolo de toate a sărit în ochi tonul superior și zeflemitor întrebuințat de premierul moldovean față de România, o țară al cărei cetățean este. Aceasta este diferența dintre noua pleiadă de românofobi și garda veche a comunistuilui Vladimir Voronin: primii au un plus de ipocrizie, deținând cetățenia statului român pe care îl ponegresc și folosindu-se de toate avantajele pe care le oferă aceasta.

Am putea admite, simplu, că pe Chicu l-a luat gura pe dinainte. Asta dacă n-am ști, din numeroase abordări similare din trecut, că atacurile la adresa României, orchestrate de oficialii moldoveni, sunt de obicei cu bătaie lungă și parte a unor planuri politice locale și chiar geopolitice.

Și de această dată e probabil ca Ion Chicu să se fi lansat în declarații belicoase la adresa României în mod premeditat, urmărind scopuri politice precise.

Pare evident, în primul rând, că el a încercat astfel să distragă atenția publicului autohton de la mandatul său lipsit de glorie. Unul aproape catastrofal, dacă ne gândim la izolarea internațională în care Chicu și patronul său politic, Igor Dodon, au dus Republica Moldova încă înainte de declanșarea pandemiei, prin promovarea unei politici antioccidentale păguboase și sinucigașe.

Însuși Igor Dodon avea nevoie de un nou scandal pentru a face uitat episodul video nimicitor de la începutul acestei săptămâni în care el apare primind de la oligarhul Vladimir Plahotniuc o pungă în care aparent se aflau bani destinați partidului său. Dodon se prezintă în acea secvență video scurtă, dar elocventă, drept ceea ce a încercat din răsputeri să ascundă de opinia publică: că până recent a fost un instrument politic al lui Plahotniuc și că nici el, nici socialiștii săi nu au ajuns la guvernare prin forțele lor proprii. Prin manevra împotriva României, executată de Chicu, el încearcă să dovedească că ar controla lucrurile la Chișinău și să arunce o perdea de fum.

Revenind la Chicu, prestația lamentabilă a Guvernului său pe durata pandemiei a întărit impresia că numirea lui în calitate de premier a fost o improvizație nereușită. În Parlament soarta lui atârnă de un fir de ață, majoritatea de care beneficiază subțiindu-se constant în ultimele săptămâni până la 52-53 de deputați din 101. Eșuând pe aproape toate liniile de care este responsabil și riscând să fie demis, Ion Chicu s-a văzut nevoit să recurgă, pentru a se face în continuare util lui Igor Dodon, care vrea să obțină la toamnă un nou mandat de președinte, la o metodă veche și verificată.

Agitând din nou spiritele împotriva românilor, el încearcă să reaprindă în societatea moldovenească acel patriotism local moldovenist pe care filorușii de la Chișinău l-au opus tot timpul României. Chicu și Dodon par să plece de la premiza că în Republica Moldova încă există acel electorat dur, filo-rus și sovietico-nostalgic, care i-a adus la putere pe agrarieni în anii ꞌ90 și pe comuniști în anii 2000.

Folosind o retorică agresivă împotriva României, socialiștii intenționează, de asemenea, să împingă spre dreapta partidele care se revendică a fi de centru, pentru a le îngusta acestora spațiul de manevră și de a le reduce ponderea înainte de alegerile prezidențiale, știut fiind faptul că există suficienți alegători neutri și indeciși care nu se regăsesc în dispute cu substrat geopolitic sau istoric.

Și pentru că a venit vorba de substraturi geopolitice, pare destul de clar ca rușii și alți neprieteni ai Romaniei incită autoritatile de la București, prin intermediul supușilor lor de la Chișinău, să reacționeze inadecvat la asemenea atacuri, pentru a putea folosi ulterior asemenea reacții împotriva statului român. Dar și fără să cadă în această cursă banală, României nu-i convine să-și deterioreze raporturile cu Republica Moldova pentru ca această turnură să nu fie interpretată drept o incapacitate a sa de a construi o relație strategică și specială cu fostul său teritoriu, anexat de Rusia în câteva rânduri.

Adevărul este că manifestarea deplasată a premierului moldovean este un semn că România a progresat și este pe drumul cel bun în politica sa față de Republica Moldova, prin toate acțiunile sale de natură politică, economică, umanitară și de alt ordin. Fiind în ultimul deceniu o prezență tot mai vizibilă și expresivă la Chișinău, Comrat și Bălți, este explicabil de ce România a redevenit o țintă.