Încă un om bun a murit

O știre m-a anunțat că Profesorul Alexandru Barnea a fost înmormîntat duminică, la Cimitirul Cărămidarii de Jos de pe Șoseaua Berceni. N-am știut. Duminică, eram cufundat în căutarea destinelor deținuților politici care au trudit la Cazinou.

Deci, dragă Sandu, acum, nu te voi mai putea reîntîlni la Facultate sau Tropaeum Traiani, ci în zona Pieței Sudului. Ai fost unul dintre cei care a ținut mult la mine și am încercat, pe cît am putut, să-ți întorc prețuirea pe care mi-ai arătat-o întodeauna. Aproape părintească, aș îndrăzni să spun. Ne-am revăzut la începutul acestui an, pe 28 ianuarie la Casa Cesianu unde, la invitația lui Sorin Antohi, am susținut o conferință. ”Ce-am avut și n-am pierdut – Securitatea”. Știindu-te în pulbic,(soția mea, Cristina, a găsit acum o fotografie pe care ți-a făcut-o atunci cînd mă ascultai vorbind) m-am străduit să fiu cît mai riguros și calm, să nu bat cîmpii. N-aș fi vrut să te dezmăgesc. Și n-am făcut-o, după cum mi-ai dovedit prin strîngerea de mînă și îmbrățișatea de la sfîrșit. Dacă aș fi presimțit că aceea e ultima, aș fi stat mai mult cu tine. Nu am însă acest har.

Acum nu-mi rămîne decît să simt căldura seacă a zilei, pentru că încă un om cald, de lîngă mine, care m-a ajutat și mi-a fost alături la tot pasul, așa cum ai fost tu, a preferat să plece ca să facă școală de arheologie cu îngerii.

Aici, pe pămînt, m-ai ajutat pe mine și pe Florin Țurcanu să întemeiem, cu ajutorul lui Coen Stork, Institutul Român de Istorie Recentă, în 2001 – primul loc în care am început ”pe bune” investigarea crimelor Securității.

Ai fost în ”board-ul” IRIR, Veneai săptămînal, marțea, cînd apărea ”Cațavencu”, unde pornisem ”lista lui Secu” să mă feliciți, fericit din cale-afară. Veneai de fiecare dată cu cîte ceva: o carte în dar, ți-aduci aminte cum odată m-ai chemat la tine și am cărat amîndoi, în sacoșe mari, întreaga ta colecție de ”Magazin Istoric”, de la primul număr la zi?

Mai presus, am simțit cuvintele tale calde, care mă învăluiau ca o lumină. Ai fost unul dintre cei care mi-au arătat cărarea spre a fi ceea ce sînt, cu bunătate și cu blîndețe, ca un adevărat mentor și mai mult de atît – ca un făuritor de destine.

La revedere, dragă Sandu!

Te voi pomeni mereu, pînă la reîntîlnirea noastră.