Florin Roman anunță că PNL nu renunță la eliminarea pensiilor speciale și lansează o întrebare-cheie: "Cum pot niște judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale să judece cu bună-credință, desființarea pensiilor speciale?"


Florin Roman anunță că PNL nu renunță la eliminarea pensiilor speciale și lansează o întrebare-cheie: "Cum pot niște judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale să judece cu bună-credință, desființarea pensiilor speciale?"

CCR a decis astăzi că legea privind tăierea pensiilor speciale este neconstituțională. În acest context, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a scos în evidență anomalia sistemică ca judecătorii CCR, care beneficiază de pensii speciale, să judece eliminarea acestora

CITIȚI ȘI: CCR a decis: pensiile speciale rămân în vigoare. Cel mai bogat pensionar din România primește peste 10 mii de euro lunar

Totodată, liberalul a precizat că PNL nu va renunța la eliminarea pensiilor speciale, urmând să vină cu un nou act normativ care să țină cont de motivarea CCR. De altfel, este foarte posibil ca noul act normativ să prevadă impozitarea pensiilor speciale și nu eliminarea lor. 

CONSULTAȚI ȘI: PNL vrea să fenteze CCR privind pensiile speciale. Florin Roman: "Am depus un amendament prin care propunem impozitarea progesivă!"

Roman, pe Facebook: "❗️Judecătorii speciali ai CCR nu-și taie privilegiile

❗️Întrebarea legitimă a PNL este cum pot niște judecători ai CCR, beneficiari de pensii speciale să judece cu bună-credință, desființarea pensiilor speciale?

❗️O alta întrebare este dacă vreodată, în România, cât timp judecătorii CCR beneficiază de privilegii și de cumul pensie-salariu, vom putea avea o decizie favorabilă desființării pensiilor speciale?

❗️PNL a fost și este singurul partid care a dus la votul final o asemenea lege, în care am prevăzut anularea pensiilor speciale, inclusiv cele ale judecătorilor CCR. A fost atacată de așa-zisul Avocat al Poporului, care a luat o decizie împotriva poporului roman, ce respinge pensiile speciale! Vom aștepta punctul de vedere al CCR și vom reveni cu un nou act normativ care sa țină cont de motivarea CCR! Rușinoasa și dezonoranta decizie!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.