Politologul Cătălin Avramescu: "PSD trebuie desființat! Câtă iresponsabilitate îți trebuie, tovarășe Ciolacu?!"


Politologul Cătălin Avramescu: "PSD trebuie desființat! Câtă iresponsabilitate îți trebuie, tovarășe Ciolacu?!"

Politologul Cătălin Avramescu, profesor al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București, a opinat într-un video postat pe Facebook că PSD reprezintă interesele lumii interlope din România, iar în acest sens trebuie desființat

Totodată, fostul ambasador al României în Finlanda și Estonia a precizat că este un gest de iresponsabilitate faptul că PSD insistă să se aplice din septembrie majorarea pensiilor cu 40%, întrucât economia României va fi grav afectată


Avramescu, pe Facebook: "PSD trebuie desființat! Această grupare reprezintă interesele lumii interlope din România. Ce partid care se vrea respectabil acceptă să mai lucreze cu PSD, să intre într-o alianță cu PSD? Ce președinte cu mințile în cap mai numește miniștri, nu mai vorbesc prim-miniștri, de la PSD?

Ultima lor ispravă, l-au criticat pe ministrul de Finanțe, pe motiv că scade rating-ul României. Scade. Dar de ce scade? Pentru că ei au votat acum câteva luni, înainte de epidemie, o creștere complet nesustenabilă a pensiilor, pe care tot ei insistă să o aplice din septembrie. Adică după tot ce s-a întâmplat, după dezastrul economic produs de pandemia pornită de la prietenii lor din Republica Populară Chinezi, pe care îi tot plimbau prin România, după tot acest dezastru, după ce visteria României este goală, tu insiști cu o măsură care va pune și ce a mai rămas din economie pe butuci? Câtă iresponsabilitate îți trebuie, tovarășe Ciolacu?! Vin și spun încă o dată, PSD trebuie desființat! Ăsta nu este partid cu care forțele politice cât de cât raționale pot să discute, pot să se alieze. Acesta nu este un posibil partener la guvernare, nici măcar nu este o prezență cât de cât rațională în vreo opoziție. PSD este, repet, reprezentantul politic al intereselor lumii interlope în România și ca atare trebuie desființat!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.