Scena politică de la Chișinău este una foarte fierbinte. În momentul de față, autoritățile de la București ar trebui să fie foarte prudente. Parlamentul a ratificat acordul privind creditul controversat oferit de Rusia. Credit care nu face altceva decât să treacă Republica Moldova sub controlul total al Rusiei. Creditul e în valoare de 200 de milioane euro. Ceva asemănător a avut loc în Ucraina, în 2014. Atunci a început Euromaidanul.
România nu ar mai trebui să acorde nici măcar un bănuț Republicii Moldova. Să se limiteze totul la schimburi între localități. Trebuie să avem o politică externă pragmatică și să aplicăm proverbul cu brânza și frații. Ei au ales, mă refer la guvernanți, să fie cu Rusia, atunci Rusia să le dea bani.
Lovitura serii trecute (care s-a dovedit o surpriză) a fost schimbarea conducerii Curții Constituționale de la Chișinău. Andrian Candu, liderul Pro Moldova și fin al oligarhului fugar Plahotniuc a sesizat Curtea Constituțională. Până în această seară, la conducerea CCM se afla socialistul Vladimir Țurcan. El a fost înlocuit cu Domnica Manole, cunoscută ca fiind o susținătoare a PAS și PPDA (partidele de opoziție conduse de Maia Sandu, respectiv Andrei Năstase). Următorul pas a fost suspendarea intrării în vigoare a legii privind acordul de creditare. Ceea ce este posibil să îi convină perfect Rusiei.
Asta pentru că, în primul rând, Rusia trece printr-o criză puternică. Nu mă refer doar la sancțiunile internaționale. Mă refer și la coronavirus și, inevitabil, la recesiunea globală care se anunță drastică. Și e cât se poate de clar că Rusia stă prost cu banii.
În al doilea rând, Moscova ar putea să dea vina pe autoritățile de la Chișinău, mai precis chiar pe… Igor Dodon. Adică, să rostogolească narativul că Rusia ar vrea să dea banii, dar decidenții de la Chișinău nu vor. De ce pe Igor Dodon ? Pentru că Dodon este doar acceptat de Rusia. Dacă ar fi fost cu adevărat respectat de Putin, atunci Putin mergea la Chișinău. Însă Putin nu a venit niciodată la Chișinău în acești patru ani. În schimb, Dodon merge la Moscova de două ori pe lună. E adevărat că nu rezolvă nimic acolo.
Eu cred că, într-un fel sau altul, Rusia se va lepăda de Dodon – să nu uităm că anul acesta vor fi alegeri prezidențiale – și că îl va înlocui cu un jucător mai eficient și mai pe gustul Kremlinului. În eventualitatea unei astfel de ”preselecții”, eu m-aș uita cu atenție prin zona de nord a Republicii Moldova.