"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
La 1 noiembrie 1755, în timp ce locuitorii orașului Lisabona erau la slujba din Ziua Tuturor Sfinților, un cutremur cumplit, urmat de un tsunami înalt de șase metri și de incendii devastatoare, au lovit capitala Portugaliei. Circa 100.000 de oameni au murit. Lisabona a fost rasă de pe suprafața pământului. Portugalia a pierdut circa 40% din PIB. Însă orașul a renăscut - mai bine organizat, mai bine pregătit pentru cutremure și mai frumos - sub mâna unui om inteligent, marchizul de Pombal. Nu doar că acesta a reconstruit Lisabona, dar a schimbat fundamental statul portughez, a reformat administrația și a relansat economia.
Este doar unul din multele exemple care ne arată că, după dezastre de dimensiuni apocaliptice, apar oportunități uriașe, iar sisteme politice învechite, corupte și ineficiente, pot fi schimbate din temelii.
Eu știu văicărelile celor care spun: “Aoleu, nu se schimbă nimic în România“. Să fie sănătoase aceste bocitoare eterne, eu știu că nu le va convinge nimic. Le-aș sfătui să citească Povestea prostiei, de Ion Creangă, unde niște bocitoare stăteau și se văitau, fără să facă nimic, că drobul de sare va cădea în capul copilului din leagăn.
Nu lor mă adresez, ci românilor inteligenți și dornici să se bată până la capăt, fără frică. Majoritatea cetățenilor au văzut, în aceste zile, cui plătesc taxe: țara a îngropată de o birocrație obtuză, coruptă și incompetentă. La primul semn al primejdiei, sute sau mii de bugetari bine plătiți și-au luat concedii, dezertând. Salariile din administrația publică centrală – funcționarii ministerelor – sunt cu mult peste cele din mediul privat, deși legendara lor incompetență se vede cel mai bine în incapacitatea de a absorbi fonduri europene: circa două treimi din fondurile de coeziune pe perioada 2016-2020 zac nefolosite. Spitalele de stat, o altă nenorocire. Eu scriu de ani întregi despre dezastrul de acolo, dar propaganda violentă a lui Raed Arafat și a Antenei 3 i-a indus în eroare pe mulți români. Acum, cred că 99% din ei s-au lămurit.
De aceea spun: păstrați-vă optimismul, după pandemie avem șansa uriașă de construi România pe baze democratice, cu o economie solidă, nu capitalism de stat ultra-corupt. Desigur, asta trebuia să se întâmple în 1990, dar criminalul Iliescu și gașca lui de securiști au pus mâna pe putere și au deturnat mișcarea populară anti-comunistă. Nu trebuie să ratăm o nouă șansă. La finalul anului 2020 sau la începutul lui 2021 vor fi alegeri. Este, deci, timp ca oamenii de dreapta să se mobilizeze și să conceapă un proiect de țară care să includă:
a) reforma spitalelor,
b) desființarea monopolurilor artificiale de stat, precum cel al CNAS,
c) un stat pus la cură de slăbire – afară cu armia de politruci plătiți gras de la buget, fără pensii speciale...
d) un nou cod al muncii și
e) un cod fiscal simplificat și favorabil celor care produc, nu scris sub dictarea unor sindicaliști subordonați PSD.
Nu-i nevoie de cine știe ce catastif de 1.000 de pagini, intitulat pompos “Program de guvernare“. Nu-l citește nimeni și nici n-ar fi credibil. E nevoie de câteva idei simple și clare, pe care dreapta să le urmărească în mod consecvent și să nu se oprească până nu le pune în aplicare.
Important este să nu ne lăsăm copleșiți de teamă și, dimpotrivă, să fim cu un pas înaintea vremurilor, pregătind reconstrucția de după pandemie. Românii sunt acum mai dornici ca niciodată de o reformă reală, sunt furioși pe statul care i-a jecmănit și apoi i-a trădat. Dreapta trebuie să le dea un reper românilor, un proiect, precum și lideri, lideri care să ofere țării speranță și încredere. Putem reuși, nu e imposibil.
“Să nu vă fie frică“!
