Marius Oprea acuză: IICCMER renunță la descoperirea celor UCIȘI de Securitate sau morți în temnițe! Se comite un atentat la coloana vertebrală a României

Istoricul, scriitorul și publicistul Marius Oprea dezvăluie, într-un amplu interviu oferit Observator Cultural, culisele descotorosirii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (ICCMER) de serviciile și activitățile sale privind recuperarea memoriei luptătorilor anticomuniști.  

Mai exact, deși în luna februarie, după o discuție cu premierul Ludovic Orban, Oprea a primit asigurări că se va identifica o soluție pentru a-și continua activitatea în cadrul IICCMER, situația s-a schimbat diametral, peste noapte, odată cu instalarea la șefia Institutului (via Cotroceni) a Alexandrei Toader, apropiata istoricului Andrei Muraru, consilier al președintelui Klaus Iohannis.

Marius Oprea avertizează că IICCMER este pe cale să renunțe la săpăturile pentru identificarea victimelor comunismului, ceea ce ar repreznta o renunțare la obiectivele esențiale, legitime ale instituției, și susține că Alexandra Toader a primit decizii ”impuse” în acest sens.

De remarcat și nota voit belicoasă în care noua șefă a IICCMER îi solicită lui Marius Oprea să își elibereze biroul de urgență, deși ne aflăm în plină pandemie, în stare de urgență și nimeni, dar absolut nimeni nu vine la muncă în clădirea Institutului.

Nu în ultimul rând, Oprea a fost amenințat că, dacă nu își eliberează biroul până mâine, joi, lucrurile aferente vor fi azvârlite în stradă. Facem precizarea că în acel birou se află obiecte importante în vederea deschiderii unui viitor muzeu al crimelor comunismului: cămașa însângerată a disidentului Vasile Paraschiv (în urma unei bătăi la Securitate), numeroase obiecte care au aparținut partizanilor asasinați de poliția politică, dar și o serie de documente relevante pe care Marius Oprea le-a strâns de-a lungul întregii sale activități.

Vă prezentăm interviul oferit de Marius Oprea:  

Marius Oprea, în februarie 2020, era iminentă reangajarea ta la IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor comunismului si Memoria Exilului Românesc). Ai reușit să te reangajezi?

Nu. Am fost invitat atunci la o discuție cu domnul prim ministru Ludovic Orban, cu care am avut dintotdeauna relații mai mult decît civilizate și apropiate. Atunci am primit asigurări că la situația în care am fost pus de Ordonanța de Urgență 1, care sista detașările de la privat la stat, se va găsi o rezolvare. Relațiile mele de muncă cu Institutul au fost brusc întrerupte. În opt ani am fost tot timpul „detașat“ de la Observator cultural la IICCMER, nefiind titular pe post (în opt ani, nu s-a făcut nici un concurs pe acest post, am fost tot timpul, din șase în șase luni, cu „sabia lui Damocles“ a detașării deasupra capului, probabil, după judecata lui Andrei Muraru și Radu Preda, foști președinți ai IICCMER, pentru a nu ridica cine știe ce închipuite pretenții). Am rămas teoretic șomer peste noapte, în urma unei acțiuni a guvernului, altfel juste, care a curmat multe practici abuzive sau cel puțin discutabile. În ceea ce mă privește, am fost reîncadrat la Observator cultural și vă mulțumesc tuturor că v-ați gîndit la mine, aruncîndu-mi acest colac de salvare.

Dar, mai departe, nu s-a mai întîmplat mimic, în afară de faptul că mi s-a blocat abonamentul telefonic pe vechiul număr și acum mi s-a cerut să predau telefonul. Mai straniu e ceea ce se petrece cu colegul meu, Gheorghe Petrov, care e detașat și el, dar de la Muzeul din Cluj la Institut (deci a rămas pe post). El a fost somat, sub amenințarea unei sancțiuni penale, să predea la București, la sediu, mașina pe care a avut-o printr-o cutumă de opt ani la dispoziție, pentru a pregăti campaniile arheologice. Nu e ușor să cauți supraviețuitori dispuși să vorbească, să te îndrume spre locuri aflate prin adîncurile pădurilor, să găsești în cele din urmă rămășițele partizanilor. Aș spune că în arsenalul nostru de „unelte“ arheologice pentru aducerea la lumină a celor uciși de Securitate, mașina, pe care Petrov o îngrijea ca pe o bijuterie a coroanei de opt ani, a fost piesa esențială.

Va continua IICCMER săpăturile pentru identificarea victimelor comunismului?

După prezentarea oficială a priorităților pe care IICCMER le va avea în 2020 și în anii următori, întrebarea ar trebui altfel pusă: vor continua săpăturile pentru identificarea victimelor comunismului? Răspunsul este DA. Le va continua IICCMER? Am toate datele să spun că NU. Și nu cred că aceasta e inițiativa doamnei Alexandra Toader, pe care nu o văd prea stăpînă pe sine și capabilă să ia o decizie. Părerea mea e că ea face ce i se spune, intră la categoria „impuse“. Va veni vremea cînd se va vedea cine și din ce poziție a construit această strategie, care, în fond, este menită să submineze și să compromită IICCMER. Anulînd descoperirea celor uciși de Securitate sau morți în temnițe, se comite un atentat la coloana vertebrală a României. Revenind la situația mea, toate cele relatate mai sus sînt semne că nu mai sînt dorit la Institut. În fine, că eu sînt chiar o problemă pentru noua conducere, în condițiile în care vor să sisteze cu totul săpăturile arheologice. Sînt mirat. Echipa Tismăneanu, care m-a dat afară in 2010, căutase să dezbine echipa de arheologi, să-i atragă cu diverse promisiuni pe unii dintre ei, pentru a continua o activitate care a conferit, pînă la urmă, cel mai ridicat prestigiu Institutului. Dar arheologii au ales atunci să rămînă solidari cu mine. Acum, brusc, totul trebuie să se oprească. Doamna președintă Toader vorbește de frontieriști, despre condamnarea unor torționari, despre dosarele revoluției, dar nimic din toate acestea nu se va putea realiza, ori s-a făcut deja. În dosarele Revoluției există deja autoritatea lucrului judecat. Apoi, documentele care au fost aduse de Dan Voinea la Institut îmi aparțin, mi le-a adus încă de cînd coordonam acel ONG în cadrul căreia funcționa Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului și apoi generalul Voinea, cînd am revenit și eu la Institut, a venit cu ele acolo. Despre frontieriști am coordonat deja în 2007-2008 un proiect, care s-a și finalizat și a fost realizat de Brândușa Armanca de la Timișoara. Iar torționarii, va constata doamna Toader cînd va intra în corespondență cu Parchetul, că au murit mai toți de moarte bună, pînă să se pună cercetările penale în mișcare. Astfel încît, la Institut, pare că nu se va mai face nimic. Cel puțin din cele anunțate public. În ceea ce ne privește, cu sprijinul Patriarhiei Române și al Academiei Române, dar și a numeroși prieteni, persoane private care vor să sprijine cercetările noastre, vom revigora Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului și vom continua investigațiile noastre. Poate chiar cu o mai mare eficacitate și vigoare, decît atunci cînd lucram „la stat“. Ca organizație nonguvernamentală, ne vom mișca mult mai lesne și sigur vom avea chiar mai multe fonduri și mai puține piedici decît am avut pînă acum în investigațiile noastre, pentru descoperirea victimelor comunismului. Așa s-a întîmplat și cînd eu căzusem pradă răzbunării lui Vladimir Tismăneanu și a președintelui Traian Băsescu.

Ai reușit să te vezi cu noua președintă a IICCMER, Alexandra Toader? A căutat vreo formulă de colaborare cu tine și cu toti ceilalți participanți la săpături?

Da, ne-am văzut. Da, am întrebat-o ce are de gînd cu săpăturile, cu revenirea mea la Institut – acum aș fi putut să fiu deja înapoi, dacă s-ar fi vrut. A ridicat din umeri și a spus că deocamdată trebuie să facă ordine în „dezastrul administrativ“ lăsat de predecesor, fostul președinte, Radu Preda.

Știu că ai primit, în aceste zile, două Notificări din partea conducerii IICCMER. Despre ce este vorba?

După ce am publicat un articol în care arătam că la IICCMER vor fi sistate săpăturile arheologice și nu mai există, în programul asumat de președinta Alexandra Toader, nici o preocupare pentru victimele ucise fără judecată ale comunismului, m-am trezit cu o notificare, pe un ton tăios. Care îmi punea în vedere să-mi golesc biroul pînă pe 16 aprilie.

Vei putea elibera biroul pînă joi, 16 aprilie?

Am solicitat o amînare, e totuși pandemie, situația mea medicală e una delicată și, prin decizia medicului de familie, sînt autoizolat preventiv la domiciliu. Am prezentat toate aceste acte medicale, mi s-a spus, cu toate acestea, că trebuie să respect data evacuării și, mai mult, trebuie să fac totul „pe răspunderea mea“, de parcă acțiunea ar fi din proprie inițiativă.

De ce pînă joi, 16 aprilie? E vreo urgență? Ceilalți angajați IICCMER vin la serviciu?

Nu, ceilalți colegi lucrează de acasă, deci n-ar fi o problemă că nu mai sînt birouri pentru angajați. Mi s-a spus că se plătește chirie pe acel spațiu și că se dorește restrîngerea cheltuielilor. Dar chiria se plătește pe întregul apartament ocupat și nu separat pe biroul meu. Am solicitat să se prelungească acțiunea de evacuare pînă în prima săptămînă de după încetarea stării de urgență, cînd mă voi putea deplasa nestînjenit, alături de prieteni, pentru a muta tot ceea ce e acolo: obiecte de la familiile unor partizani uciși de Securitate, piese rare, precum cămașa pătată de sînge a lui Vasile Paraschiv în urma unei bătăi la Securitate, pe care acesta mi-a lăsat-o prin testament, negative pe sticlă cu chipurile unor arestați – fotografii vechi, făcute în Birourile de Securitate de la Satu Mare și Baia Mare în 1952-1953, piese de o valoare inestimabilă în orice muzeu al comunismului, chiar și din afara României, care mi-au fost donate mie de un medic legist care le găsise într-un fișet la serviciu – IML-ul din Baia Mare funcționează într-un vechi sediu al Securității. Lor li se adaugă circa 3.000 de pagini de documente din arhivele Partidului Comunist și ale poliției sale politice, selectate de mine de-a lungul timpului, inclusiv listele cu comandanți de penitenciare care au stat la baza acțiunilor întreprinse de IICCMER, în vremea în care acesta a fost condus de actualul consilier prezidențial Andrei Muraru. Și, nu în cele din urmă, circa 5-6.000 de pagini, cuprinzînd cele mai importante cercetări din dosarele Revoluției, întocmite de generalul Dan Voinea și pe care acesta mi le-a încredințat.

Cum îți vei continua activitatea de istoric al comunismului?

Găsim un alt sediu, am primit deocamdată găzduire provizorie pentru documente și obiectele de patrimoniu din biroul meu la o fundație, dar dorința mea, din cîte am înțeles primită favorabil de către președintele Academiei Române, domnul Ion Aurel Pop, ar fi să ne afiliem Institutului pentru Studiul Totalitarismului, ca entitate cu o oarecare autonomie, cuprinsă în această structură, condusă de un fost deținut politic, domnul Radu Ciuceanu.

Marius Oprea, o întrebare aproape de final: de ce n-ar avea nevoie de tine la IICCMER? Știi ceva, bănuiești ceva, ai deranjat cu ceva?

Știu că premierul Orban m-ar fi preferat pe mine ca președinte IICCMER. A fost aleasă doamna Alexandra Toader. E public deja e că doamna Toader a lucrat la Cotroceni, la departamentul condus de Andrei Muraru; de aici a fost trimisă ca reprezentantă a președintelui la CNSAS, de unde iar a fost trimisă la conducerea Institutului. Nu cred că a vrut ea: salariul e mai mic și munca, răspunderea și expunerea sînt mult mai mari. Dar eu nu-i făceam „concurență“ doamnei Toader. Dimpotriva, am fi putut lucra în echipă, eu nu vreau s-o concurez la președinția IICCMER. Eu doream să-mi fac treaba ca istoric și cercetător, doream să duc mai departe săpăturile pentru identificarea victimelor comunismului. M-aș fi implicat și în alte proiecte. Se pare că expertiza mea nu este considerată ca fiind utilă institutului, de aici notificările să eliberez biroul pînă joi, 16 aprilie. Îmi pare foarte rău că am fost alungat din IICCMER, cînd eu, repet, doream doar să lucrez împreună cu noua echipă, n-aveam nici o intenție să-i subminez autoritatea doamnei Toader. Eu doream doar să lucrez la proiecte de cercetare, în beneficiul institutului.