"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Prima victimă a epidemiei de COVID-19 a fost transparența.
Decretul pentru instituirea stării de urgență nu suspenda articolul 31 din Constituție care prevede că dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Cu toate acestea, încă de la prima ordonanța militară din 18 martie, se restricționa accesul la informații publice prin majorarea termenului de răspuns la două luni, la solicitările transmise pe legea 544.
Au urmat și alte măsuri în lanț:
Raționalizarea informației a fost resimțită în primul rând de către jurnaliști. Împreună cu ONGurile care militează pentru libertatea presei au dat ieri publicității un apel în care se trage atenția că:
“Practicile Guvernului de a oculta informația au stârnit deja îngrijorarea OSCE, care transmite României că: “[…] Dispozițiile decretului de urgență, așa cum arată astăzi, prezintă un risc de restricționare nejustificată a activității jurnaliștilor, de autocenzură pentru actorii media care încearcă să informeze publicul, și ar putea fi chiar contraproductivă. Mass-media și jurnaliștii independenți au un rol important în lupta împotriva dezinformării, în special online, și nu ar trebui să fie restricționate în mod necorespunzător în raportarea lor asupra pandemiei.”
Tăcerea și ascunderea informațiilor nu sunt compatibile cu o societate democratică, chiar și în perioada stării de urgență. (...) Considerăm că aceste practici nu fac decât să îndepărteze România de valorile europene și de angajamentele sale internaționale”.
Nu vreau să speculez asupra motivelor pentru care informația este din ce în ce mai restricționată, poate fi vorba de o intenție politică, sau poate despre incompetență combinată cu lipsa resurselor profesioniste din sistemul public, sau ambele.
Fac însă un apel la transparență considerând că în starea de urgență este nevoie de mai multă informație, nu de mai puțină informație.
În primul rând pentru că transparența este baza relației de încredere între cetățeni și stat.
Lipsa informațiilor poate să zădărnicească total toate măsurile de siguranță pentru că hrănește apetitul conspiraționist iar oamenii își pierd încrederea în instituții. Conspirațiile bazate pe fake-newsuri răsar când oamenii nu au suficiente informații pentru a-și explica o situație.
În al doilea rând pentru că informația poate salva vieți! Multe guverne transmit public date detaliate despre epidemie și voi da exemplu Singapore, pe care-l puteți vedea aici: https://www.gov.sg/article/covid-19-cases-in-singapore.
Oamenii sunt informați în legătură cu trasabilitatea fiecărui caz în parte. O persoană care a contractat virusul poate să nu-și amintească toate persoanele de contact și locurile prin care a trecut, dar, dacă informația este publică, atunci fiecare dintre cei care s-au intersectat cu cazul poate să anunțe autoritățile.
Mai mult, pe baza datelor publice, cercetătorii pot să stabilească patternuri de transmitere a virusului și există și la noi astfel de inițiative, iar astfel să fie limitată răspândirea prin măsuri focalizate. Specialiștii în teoria rețelelor au simulat răspândirea primului virus SARS CoV și a Ebola pe baza datelor disponibile și epidemiile au fost oprite. Dar dacă informațiile sunt parțiale sau incorecte aceste simulări nu pot fi realizate.
Multora dintre noi situația de astăzi le-a amintit de comunism când la televizor și în rapoartele oficiale aveam de toate, dar în magazine nu se găseau de niciunele. Iar acest sentiment, că ni se ascunde realitatea sub propagandă, este cât se poate de toxic pentru societate și pentru democrație, pentru modul și rapiditatea cu care ne vom reveni după ce va trece criza de sănătate.
