Documente: Rusia, Dodon și spălarea de bani. Mesaj tovărășesc din Bahamas pentru Vladimir Odnostalco


Documente: Rusia, Dodon și spălarea de bani. Mesaj tovărășesc din Bahamas pentru Vladimir Odnostalco

După cum am promis în cadrul conferinței de presă de la Parlament, susținută de deputații Octavian Țâcu, Lilian Carp și subsemnatul, astăzi voi prezenta probele concludente despre cel de-al treilea deputat psrm-ist, implicat în spălarea de bani din Federația Rusă, prin filiera Bahamas, în campania prezidențială din 2016, beneficiar al căreia a fost liderul socialist Igor Dodon.

CITEȘTE și Documente: Dodon și PSRM, contaminați de virusul “Bahamas”

Și de această dată vom face referire expresă și specială pentru Procuratura Generală (inclusiv pentru Procurorul General Alexandru Stoianoglo) la prevederea legală din art. 63 (7) din Codul de Procedura Penală, care stabilește foarte clar că ”Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârșit o infracţiune se interzice”. E tocmai cazul cu deputații psrm-iști Corneliu Furculiță, Vasile Bolea și cu Vladimir Odnostalco. Deși ultimul nu s-a manifestat public în maniera celorlalți doi, nu excludem că prezența lui Odnostalco pe lista de partid a PSRM la ultimele alegeri parlamentare din 24 februarie 2019 a fost o măsură compensatorie pentru implicarea acestuia în spălarea de bani prin filiera Bahamas.

CITEȘTE și Documente: Deputatul psrm-ist Vasile Bolea, înfrățit cu Bahamasul

Potrivit contractului din 22 aprilie 2016, nr.22/22, Vladimir Odnostalco a împrumutat de la ”Exclusiv Media” SRL suma de 500 000 de lei.

Verificând capitolul VII al Declarației de avere și interese pentru anul 2016 a deputatului Vladimir Odnostalco, constatăm că această suma NU este declarată deloc. Dovadă în acest sens sunt următoarele documente:


1. declarația de avere și interese personale pentru anul 2016;

2. contractul de împrumut nr.22/22 din 22.04.2016 a sumei de 500 000 lei între „Exclusiv Media” SRL și Vladimir Odnostalco;

3. dispoziția de plată din 22.04.2016 privind primirea sumei de 450 000 lei de către Vladimir Odnostalco.

În cazul în care deputatul Odnostalco are probleme de cunoaștere a limbii române, îi traducem titlul acestei postări importante în limba pe care acesta o vorbește: Товарищеский привет господину Односталко c Багамских островов!

P.S. Ca și în cazul celor doi deputați socialiști – Corneliu Furculiță și Vasile Bolea, implicați în spălarea de bani din Bahamas –, aș aprecia să distribuiți cât mai mult și cât mai departe aceste documente ca să ajungă tocmai în Bahamas, dar și la Moscova!

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.