Sectorul privat este grav afectat de pandemia de coronavirus. Mulți angajați sunt trimiși în șomaj tehnic, iar unora li s-a suspendat contractul de muncă, rămânând practic fără nicio sursă de venit pe termen nelimitat și fără posibitatea de a se angaja în perioada următoare. Situația va fi dramatică pentru mulți „particulari” dacă nu au economii personale sau alte surse de venit în familie. În asemenea condiții dramatice în care statul nu va mai fi capabil să strângă cine știe ce taxe și impozite de la populație, s-ar impune, în mod natural, și o reducere a salariilor aparatului bugetar și așa supradimensionat din perioad în care PSD l-a umplut de pile și obligații de partid. Ca să nu mai vorbim de astronomicele pensii speciale!
Jurnalistul Mircea Marian consideră că primul pas în acest sens ar trebui să-l facă chiar parlamentarii pe modelul politicienilor din Hong Kong sau Singapore.
„Un singur lucru aș avea de spus politrucilor supărați că nu se dă destul de la buget, acu, repede, să fie: în Hong Kong și Singapore, toți decidenții politici și-au cedat salariul de la stat pe o lună.
Parlamentul lucrează în perioada asta sau e în șomaj tehnic, btw?
Mă rog, scuze pentru prostia asta, 90% din parlamentari sunt în șomaj tehnic patru ani din patru”, arată Mircea Marian într-o postare pe Facebook.
Se pare însă că suntem departe de asemenea gesturi salvatoare.
Întrebat în cadrul unei emisiuni la la B1TV dacă, pe fondul crizei economice, ar trebui luată în calcul măsura tăierii salariilor bugetarilor, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus că s-a mai întâmplat acest lucru în România şi nu a fost eficient.
„Eu sper să avem un guvern mai inventiv şi mai dibace. Ca să faci tăieri de salarii este la îndemâna oricui. S-a mai întâmplat lucrul ăsta în România şi nu am văzut să fie atât de eficient. Poate, dacă vom găsi până la urmă un alt ministru la finanţe, vom găsi şi altfel de soluţii. Nu am auzit de nicio tăiere de salarii în Franţa, în Germania sau în Statele Unite. Dacă doriţi să ne întoarcem la un scenariu prost jucat şi prost gestionat de acum câţiva ani, eu nu sunt de acord”, a declarat liderul interimar al PSD, potrivit Agerpres.
Marcel Ciolacu a adăugat că, dacă guvernul actual are nevoie de specialişti, PSD poate să-i pună la dispoziţie, fără să fie tăiate salarii şi pensii şi pentru a depăşi această criză.