Arta egoismului la români

Un bărbat infectat cu noul virus s-a urcat liniștit într-un avion și s-a întors în România. Diagnosticul primit în Spania nu l-a impresionat pe român atât de mult, pentru a se gândi de două ori înainte de a se îmbarca la bordul unei aeronave, alături de alte aproximativ 60 de persoane. Cu două săptămâni în urmă, o bătrână din Teleorman se întorcea la ea acasă, după ce ginerele ei fusese diagnosticat tot în Spania cu noul virus. Și ea s-a gândit că nu e o problemă dacă se plimbă liberă prin tot orașul, își angajează muncitori acasă sau se deplasează cu taxi-ul, astfel că a pus în pericol o întreagă comunitate locală. Un magazin a fost închis, iar instalatorul pe care femeia l-a chemat la domiciliu este confirmat drept purtător de coronavirus.

Sunt doar două episoade petrecute în România zilelor noastre, foarte grăitoare în sensul unei atitudini specific românești, fundamentate pe principiul: “Fiecare să-și ducă propria cruce!” Nici măcar Camus, în “Ciuma” lui nu a putut imagina situații de un asemenea egoism. Cu alte cuvinte, drama altora este întotdeauna mai puțin apăsătoare decât a noastră. Iar, în unele cazuri, drama noastră e aceea că nu avem destulă hârtie igienică în casă, după cum o demonstrează rafturile goale din centrele comerciale. Asta te poate mobiliza să ieși la cumpărături chiar și dacă te afli în categoria de risc sau dacă știi că e posibil să fii deja infectat. Faptul că ceilalți vor petrece, ipotetic, săptămâni întregi conectați la ventilatoare prin tuburi de plastic e mai puțin important. Desigur, nu e cazul să alunecăm în cealaltă extremă și să-i privim pe bolnavi ca pe niște proscriși. La o adică, oricare dintre noi poate deveni purtător al noului virus și, în stare de boală, oamenii au nevoie de susținere și încurajare, nu de injurii și priviri piezișe.

Diferența între cele două abordări e făcută de o singură variabilă: dacă știi că ești bolnav, atunci când alegi să expui alte persoane. Căci, atunci când știi și totuși faci rău în mod deliberat, nu ești cu nimic mai bun decât un criminal, chiar dacă, de principiu, victimele unui om infestat cu noul virus, cel mai probabil, nu vor muri. Dar intenția ar trebui să se pedepsească. La fel cum o pedeapsă demnă de un criminal ar trebui să primească și bolnavul de la Victor Babeș care scuipă medicii, deși se știe infestat.

Perioadele de criză explică în cel mai pur mod caracterul unui popor. Căci, în panică și disperare, instinctele preiau controlul. Uneori, instinctul poate fi acela de a întinde o mână celui aflat în suferință, înainte să meditezi la propriile riscuri. Dar instinctul acesta nu e unul prea des întâlnit la poporul român. Pentru români, mai proeminente sunt instinctele acumulării și cel al protecției personale. Astfel, în nici două săptămâni, magazinele din toată țara au fost luate cu asalt și golite până la ultimul produs alimentar, deși nimeni n-a pus vreodată problema că ne vom confrunta cu o criză a hranei. Și da, situația s-ar fi explicat, dacă românii ar fi intenționat cu adevărat să rămână în case, căci statul acasă presupune totuși să-ți faci niște provizii. Dar, dacă ieși pe stradă în aceste zile, poți observa cum în multe locuri din țară oamenii își continuă viața în mod normal, ba chiar stau și la cozi interminabile, discutând unul cu celălalt, față în față, despre riscurile contaminării cu COVID-19. Sună paradoxal, e adevărat. Dar românul știe să jongleze printre paradoxuri foarte elegant, indiferent dacă asta îl face să pară, în ochii lumii civilizate, drept un iresponsabil.

Cum se explică atitudinea? Simplu! Românul știe că viața e grea și, ca să faci față distracției, trebuie să știi să “te descurci”. Arta descurcatului nu e chiar simplă, dar ea te poate aduce în stare să treci peste faptul că vei contamina zeci de persoane dacă urci bolnav într-un avion, atâta timp cât la final tu îți atingi obiectivul de a ajunge acasă. Ea prespune, în cele din urmă, să fii egoist până în măduva oaselor. Și potrivit sistemului de valori al unor popoare, a fi egoist până în măduva oaselor e de o sută de ori mai grav decât să fii foarte bolnav.