Demență totală: un român confirmat cu noul coronavirus a amenințat viața a 60 de persoane venind cu avionul la București! Un jurnalist solicită măsuri drastice contra inconștienților


Demență totală: un român confirmat cu noul coronavirus a amenințat viața a 60 de persoane venind cu avionul la București! Un jurnalist solicită măsuri drastice contra inconștienților

Încă un caz de iresponsabilitate crasă în plină epidemie de coronavirus. Un român în vârstă de 44 de ani s-a întors din Spania în România, cu o cursă de la Madrid spre Aeroportul Otopeni, deși era confirmat cu noul coronavirus. 

Persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice COVID-19  și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoleta la INBI Matei Balș.

Inconștiența individului cu pricina a pus în pericol sănătatea a 60 de pasageri care vor fi obligați să stea în autoizolare 14 zile. 

Grupul de Comunicae Strategică: "În cursul zilei de 17 martie a.c., pe Aeroportul Otopeni, a aterizat o aeronavă cu pasageri la bordul căreia se afla un cetățean român, îmbarcat la Madrid, care a prezentat un certificat medical eliberat de autoritățile spaniole care confirmă infectarea cu noul coronavirus (COVID-19).

Persoana în cauză NU a respectat recomandarea autorităților spaniole, prevăzută în document, de a rămâne în autoizolare timp de 14 zile.

Persoana a prezentat pe parcursul zborului simptome specifice și a fost preluată de personalul DSP prezent la aeroport și transportată cu izoletă la INBI Matei Balș.

S-a trecut la identificarea pasagerilor din aeronavă, în număr de aproximativ 60 de persoane pentru demararea urgentă a anchetei epidemiologice. Menționăm că pasagerii, venind dintr-o zonă afectată, au obligația de a se autoizola 14 zile".

În acest context, jurnalistul Mircea Marian (Newsweek) a subliniat că autoritățile trebuie să ia măsuri mai drastice în cazul celor care nu respectă măsurile luate contra răspândirii COVID-19. Astfel, gazetarul a precizat că cei care nu respectă izolarea ar trebui arestați în regim de urgență și izolați 30 de zile într-un spațiu fără un grad mare de confort, iar după aceea, așa cum e și în prezent, să se aleagă cu un dosar penal. 

Mircea Marian, pe Facebook: După modesta mea opinie, ăștia de nu respectă izolarea impusă de autorități, ar trebui arestați în regim de urgență, în locuri speciale. Prietene, poți opta: te izolezi acasă, 14 zile, sau te izolăm noi, 30 de zile, într-un spațiu foarte limitat - containere de tipul celor in care stau refugiații, de exemplu - fără internet și tv. Iar la sfârșit, ai și dosarul penal gata făcut.

De asta zic: “12 persoane care ar fi trebuit să fie în izolare în Sectorul 4 nu au fost găsite la domiciliu“.

Amenințarea doar cu dosarul penal clar nu funcționează, toți cred că, după epidemie, se aleg cu o mustrare, cel mult.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.