UPDATE Adriana Săftoiu precizează că și-a retras semnătura de pe controversatul proiect de lege prin care se dorește acordarea unei pensii speciale Avocatului Poporului


UPDATE Adriana Săftoiu precizează că și-a retras semnătura de pe controversatul proiect de lege prin care se dorește acordarea unei pensii speciale Avocatului Poporului

UPDATE

Deputata PNL Adriana Săftoiu a precizat că și-a retras semnătura, în data de 11 martie, de pe proiectul de lege ce privește Avocatul Poporului din pricina faptului că inițiatorul nu a fost de acord să se elimine referirile la statut prin care cei care formează conducerea instituției sunt asimilați magistraților, iar pe cale de consecință sunt incluse și prevederile privind acordarea de pensii speciale

Cu toate acestea, liberala figura chiar și astăzi printre inițiatorii proiectului, potrivit portalului Camerei Deputaților care poate fi accesat AICI. 

Totodată, Săftoiu a subliniat că este necesar un alt proiect de lege "care să îmbunătățească mecanismele de funcționare a acestei instituții, extrem de importantă în toate statele din UE".

Adriana Săftoiu: "Mi-am retras semnătura din calitate de coinițiator pe 11 martie. Susțin în continuare necesitatea îmbunătățirii mecanismelor de funcționare a Avocatului Poporului și asta nu se poate face decât printr-o nouă lege. Din păcate, însă, subiectul nevralgic rămâne statutul conducerii Avocatului Poporului care, în prezent, e asimilat miniștrilor și secretarilor de stat, iar CCR s-a pronunțat că nu pot avea acest statut. Am propus să refacem proiectul de lege eliminând referirile la statut (prin proiectul de lege erau asimilați magistraților și pe cale de consecință erau incluse și prevederile privind pensiile), dar inițiatorul nu a fost de acord, așa că mi-am retras semnătura. Asta nu înseamnă că nu e nevoie de o nouă lege care să îmbunătățească mecanismele de funcționare a acestei instituții, extrem de importantă în toate statele din UE".

ȘTIREA INIȚIALĂ

În timp ce nu este clar încă de măsuri se vor lua pentru a estompa criza provocată de epidemia de coronavirus, unii parlamentari au găsit de cuviință să propună un proiect de lege prin care vor să mai dea o gaură în buget pentru a-i acorda privilegii în plus așa-zisei Avocate a Poporului, Renate Weber

Concret, ziare.com precizează că Weber ar putea avea o indemnizație lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte, iar adjuncții acesteia vor avea o indemnizație lunară echivalentă cu cea a judecătorilor cu grad de curte de apel. Mai mult, Avocatul Poporului și adjuncții acestuia ar urma să beneficieze de o pensie (specială) calculată potrivit prevederilor legale aplicabile judecătorilor. 

Fragment din propunerea legislativă: "La implinirea varstei standard de pensionare, Avocatul Poporului si adjunctii Avocatului Poporului, care au indeplinit cel putin un mandat complet ( 5 ani- n.red.), beneficiaza de pensie calculata potrivit prevederilor legale aplicabile judecatorilor.

Fostii Avocati ai Poporului si fostii adjuncti al Avocatului Poporului, care au indeplinit cel putin un mandat complet, au dreptul la pensie si recalcularea acesteia in aceleasi conditii".

Ce mai prevede propunerea legislativă:

- Avocatul Poporului si adjunctii Avocatului Poporului care nu au domiciliu si nici locuinta proprietate personala in Bucuresti beneficiaza, de la data numirii in functie, de cazare gratuita, de transport saptamanal la si de la localitatea de domiciliu, in conditiile prevazute de lege pentru deputati si senatori.

- Avocatul Poporului si adjunctii Avocatului Poporului au dreptul la pasaport diplomatic in conditiile legii.

Deputata PNL Adriana Săftoiu, blat cu PSD

Cei care vor să îi acorde privilegii în plus Avocatei PSD Renate Weber sunt: 

4 deputați PSD: Florin Iordache, Adrian Solomon, Marian Cucșa si Claudia Gilia

2 deputați UDMR: Izabella Ambrus si Eva Csep

1 deputat ex-ALDE (neafiliat în prezent): Steluța Cătăniciu

1 deputat PNL: Adriana Săftoiu

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.