Curtea de Apel București a respins, vineri, definitiv măsura arestului la domiciliu dispusă împotriva doctorului Mircea Beuran, acuzat de procurorii DNA că ar fi primit o mită de 10.000 de euro în anul 2018, pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală. Postul urma să fie scos la concurs la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, iar denunțul a fost formulat chiar de persoana care a dat banii, respectiv chirurgul Carmen Haiducu. Astfel, Beuran se va afla sub control judiciar timp de 60 de zile.
Minuta instanței: "În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod proc. pen. rap. la art. 204 alin. 12 Cod proc. pen. rap. la art. 242 alin. 2 Cod proc. pen., admite contestaţia formulată de contestatorul-inculpat Beuran Mircea împotriva încheierii de şedinţă din data de 7.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. Respinge propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpatul Beuran Mircea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, ca nefondată. Înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, de la 12.03.2020 la 10.05.2020. În baza art. 215 alin. 1 Cod proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Beuran Mircea trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia domiciliază, ce este desemnat prin prezenta cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 Cod proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Beuran Mircea trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; c) să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu să nu comunice în niciun mod cu martorii: Sinescu Ioanel, Sinescu Mircea-Constantin, Cioflan Bogdan, Haiducu Carmen, Haiducu Cornel, Haiducu Daniela, Haiducu Cristina, Lupu Cornelia, Turtoiu Rodica, Com?a Angelica, Ujică Daniela, Barbu Cornelia Nicoleta ?i Dezhkam Mahmoud sau alţi martori ce vor fi identificaţi şi audiaţi în cauză; d) să nu desfăşoare activitatea de preşedinte al Senatului Universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, de director al Departamentului 10 Chirurgie şi şef al disciplinei Chirurgie Generală din cadrul aceleiaşi universităţi, în exercitarea cărora se presupune că a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale. Atrage atenţia inculpatului Beuran Mircea că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 12.03.2020".
Decizia CAB de astăzi nu este o surpriză, o parte dintre judecătorii instituției având o apetență în a dejuca lupta anticorupție. Amintim că, în data de 6 martie, judecătorii Curții de Apel București au analizat contestaţia Sorinei Pintea și au stabilit, definitiv, revocarea măsurii arestării preventive a acesteia. Fosta ministră a Sănătății va fi cercetată în continuare în stare de libertate, dar sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită. Sorina Pintea a petrecut aproape o săptămână în arestul Poliției Capitalei, în urma unei decizii a Tribunalului București care dispusese o arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce fostul ministrul al Sănătății a fost prinsă cu 120.000 de lei în biroul său de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, bani care reprezentau, potrivit anchetatorilor, mită din partea reprezentaților unei societăți cărora le înlesnise obținerea unui contract de amenajare a unui bloc operator în cadrul spitalului condus de pesedistă.